Cetațenia Europeană

1. Odată Uniunea Europeană construită, trebuie inventaţi cetăţenii.

Din punct de vedere juridic cetăţenia reprezintă legătura juridică şi politică permanentă dintre o persoană fizică şi un stat, care generează şi exprimă drepturile şi obligaţiile reciproce dintre acea persoană şi statul al cărui cetăţean este.

Cetăţenia apare într-o dublă accepţiune:

În primă accepţiune: Cetăţenia reprezintă un ansamblu de norme juridice ce reglementează raporturi sociale grupate în jurul necesităţii de a asigura plenitudinea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de constituţie şi legi acelor persoane care, prin sentimentele şi interesele lor, sunt strâns legate de destinele statului respectiv. Fiind o instituţie complexă, este o instituţie a dreptului constituţional, menţionează I. Deleanu întrucât:

A) este o expresie a suveranităţii politice. Statul pe temeiul suveranităţii lui stabileşte statutul juridic al cetăţenilor săi.

B) numai cetăţenii au dreptul să participe la executarea puterii în formele instituţionalizate ale democraţiei directe (sufragiul, referendumul, iniţiativa populară) sau în ale democraţiei representative

În a doua accepţiune: în acest sens ea se axează pe ideea de subiect de drept a cărei poziţie juridică în cadrul unor anumite raporturi o caracterizează şi numai aici se vorbeşte de cetăţenia unei persoane (ex. Dobândirea şi pierderea cetăţeniei)

Cetăţenia este o paradigmă ştiinţifică, ce permite interpretarea proceselor democratice din perspectiva apartenenţei, a participării politice, a identităţii, a drepturilor şi responsabilităţilor. Aceasta valorifică diverse concepte politice-cheie (democraţia participativă, societatea civilă, drepturile omului, justiţia socială), într-un model explicativ al societăţii democratice. Nu în ultimul rând, cetăţenia inspiră o serie de norme şi practici sociale, un sistem de instituţii şi relaţii care reglează comportamentul public şi orientează acţiunea colectivă.

. Termenul provine din gândirea greacă, fiind preluat de limbile europene moderne (în special franceza şi engleză) prin intermediul limbii latine. Acesta a apărut mai întâi în cetăţile-stat din Grecia antică şi a fost transferat la Roma o dată cu alte produse ale culturii antice greceşti.

Conceptul de cetăţenie există de mult el având o istorie bogată. Cetăţenia a fost întotdeauna cunoscută ca fiind strâns legată de stat şi naţionalitate, astfel încât ideea de cetăţenie europeană apare ca ceva nou datorită caracterului său supranaţional.

Ea simbolizează, la modul ideal, comuniunea de scopuri şi de mijloace care există între popoarele statelor membre ale Uniunii Europene şi provine din ideea fondatoare a construcţiei europene: asigurarea păcii în Europa aşa încât naţiunile să convieţuiască în virtutea unor reguli şi instituţii comune pentru care şi-au dat consimţământul liber.

Cetăţenia europeană este rezervată naţionalilor statelor membre. Indivizii nu acced la cetăţenia europeană decât prin statele lor. Totodată, definirea naţionalităţii rămâne prerogativul

Statelor membre. U.E. nu are nicio competenţă în acest domeniu.

2. Termenul de cetăţenie - Tratatul de la Maastricht

Cetăţenia europeană a fost instituită prin dispoziţiile Tratatului de la Maastricht, care a introdus în Tratatul CE partea a doua, intitulată „Cetăţenia Uniunii”, cuprinzând art.8(17)-8 E (22). Astfel, potrivit Art. 8 alin 1. Par. 1 – 2 al acestui tratat,” se instituie cetăţenia Uniunii”, iar mai departe,” este cetăţean al Uniunii orice persoană având naţionalitatea unui stat membru” Din acest text rezultă că cetăţenia europeană are o poziţie de subordonare faţă de calitatea de cetăţean al unui stat comunitar şi de aici se deduce că, poate fi cetăţean european doar acea persoană care are cetăţenia unui stat membru al Uniunii.

Mai departe se precizează că cetăţenii Uniunii se bucură de drepturile şi obligaţiile prevăzute de respectivul tratat. De aici rezultă că temeiul juridic al cetăţeniei europene îl constituie Tratatul de la Roma, aşa cum a fost el modificat de Tratatul de la Maastricht. Acest document stabileşte condiţiile în care se dobândeşte cetăţenia europeană şi efectele sale juridice, legislaţiile naţionale nefiind competente în acest domeniu. Mai mult, controlul modului în care se aplică aceste prevederi şi orice eventuale litigii ce se nasc în acest domeniu, sunt de competenţa exclusivă a Curţii Europene de Justiţie. Un alt aspect ce rezultă din textul citat este acela că, cetăţenii Uniunii Europene se bucură de toate drepturile şi trebuie să-şi onoreze toate obligaţiile ce sunt prevăzute în tratat, anexele sale şi tratatele adiţionale ce îl modifică şi completează, ori care sunt prevăzute în documentele emise de instituţiile comunitare pentru aplicarea dispoziţiilor tratatului.