Cheltuielile Social Culturale din Bugetul Local

Conceptul de cheltuieli publice este legat de îndeplinirea funcției de alocare a finanțelor publice și anume de componenta ei privind repartizarea și utilizarea resurselor financiare ale statului. În sfera de cuprindere a acestor cheltuieli se includ dupa criteriul instituției care le efectuează: cheltuieli publice efectuate de administratiile publice centrale de stat, cheltuieli publice efectuate de administrațiile publice locale, cheltuieli publice efectuate de organisme/ administratii internaționale/ supranaționale.

În prezent cheltuielile angajate la nivel local joacă un rol important în funcționarea economiei naționale, dar diversitatea sistemelor financiare este mult mai accentuată decât cea a finanțelor naționale. Această diversitate arată ca nu există încă un sistem financiar original al UE și că integrarea economică nu a avut efecte majore asupra particularităților naționale din punct de vedere al funcționalității unităților administrativ-teritoriale. Astfel, unele sisteme financiare se încadrează în modelul general de descentralizare al statelor federale, altele se caracterizează printr-o centralizare la nivel național, chiar daca există unele tendințe de descentralizare.

Cu toate acestea putem face anumite observații și anume: variația ponderii cheltuielilor locale oferă posibilitatea unei grupări a țărilor europene. Un prim grup include tări în care cheltuielile se situează peste 10% din PIB: Danemarca, Suedia și Norvegia, țări în care sistemele de finanțare locală sunt foarte apropiate, deși Danemarca este singura țară în care bugetele locale au atins 30% din PIB și peste 50% din cheltuielile publice totale, Olanda, Marea Britanie, Franța, Italia. A doua grupă cuprinde țări în care, în pofida descentralizării, aceste cheltuieli sunt sub 10%: Belgia, Germania, Luxemburg. Această diversitate comportă următoarele explicații: țările unde bugetele locale reprezintă mai puțin de 10% din PIB, sunt de obicei acelea în care comunitățile locale nu sunt implicate în remunerarea personalului didactic( Belgia, Germania) .

În epoca contemporană (dupa 1950), efectuarea cheltuielilor pentru acțiuni socio-culturale se bazeaza pe conceptia “statului bunăstării” (welfare state), ale carui principii sunt:

• garantarea unui venit minim, independent de forma de proprietate;

• cresterea securitatii sociale în special pentru categoriile defavorizate (bolnavi, batrâni,handicapati,orfani,șomeri, s.a);

• asigurarea unui standard de viață ce evoluează pozitiv, pe baza unor servicii sociale predominate de regimul politico-statal, de traditii, de nivelul de cultură și civilizație deja atins.

In cadrul acestei conceptii s-au individualizat acțiuni vizând securitatea socială si acțiuni vizând protecția socială.

Securitatea socială se refera la actiuni cu adresa, directe, de care beneficiaza cei stabiliți prin lege.

Protectia socială se refera la acțiuni de orice natură, directe sau indirecte, specifice sau generale, inițiate de stat față de fenomene sau activitati cu efecte negative asupra populatiei.

De exemplu, cheltuielile în infrastructura școlară (școli noi, clase noi, dotări, etc.) sunt incluse în protecția socială, deoarece au un caracter general, vag, neidentificabil pe un anumit beneficiar, dar cu posibil efect favorabil pentru oricare cetățean al țării: copil- pentru ca este sau va fi elev, tânăr- pentru ca ar putea deveni student, adult- pentru ca ar putea beneficia pentru copiii sai sau chiar pentru sine insuși în contextul educației continue. Cheltuielile de invățământ pentru burse sunt incluse in securitatea sociala pentru ca au ca adresa directa numai pe cei care îndeplinesc anumite conditii legale: sunt elevi/studenti, au anumite rezultate in pregatire, au un anumit statut social,etc.

Pentru efectuarea acestor feluri de cheltuieli sunt necesare resurse financiare, care nu întotdeauna pot fi acoperite de la bugetul de stat. In vederea functionarii institutiilor “social-culturale” în clasificatia funcțională aferentă bugetelor locale sunt cuprinse sursele necesare din care pot fi efectuate astfel de cheltuieli. Totodată, atunci cand bugetele locale se caracterizează prin activitate se apeleaza la bugetele fondurilor speciale, anumit inființate, pentru a se asigura resursele corespunzatoare. Spre exemplificare “Bugetul Fondului Special de sustinere a învățământului de stat pe anul 2000” prevede la venituri “Contributii ale agentilor economici pentru constituirea fondurilor speciale” iar la cheltuieli “Cheltuieli social- culturale”. Din acest fond s-a prevazut în anul 2000 venituri de 2.243.860.000 mii lei la fel ca si cheltuieli, bugetul in cauză fiind conceput fara excedent sau deficit.

Referitor la necesitatea efectuarii cheltuielilor de natura “social-culturale” putem afirma ca dezvoltarea unei societati depinde in cea mai mare masura de modul cum ea stie sa-si organizeze activitatea în vederea înfaptuirii programului din domeniul respectiv.

De prestatiile social-culturale beneficiaza anumite categorii sau grupuri sociale, in unele cazuri chiar întreaga populatie. Se apreciaza ca la nivelul anului 1996, în principalele 5 țări dezvoltate din Uniunea Europeana, 50% din totalul persoanelor adulte depindeau de guvern (salariati publici, pensionari, șomeri) sau circa ¾ din totalul familiilor din aceste țări aveau un membru al familiei al carui venit provenea din fonduri bugetare , centrale sau locale. In SUA, 42% din adulti depind de “banul public” este vorba despre cei din învățămant, sanatate, servicii sociale, armata). Se poate concluziona ca statul bunastarii a devenit sursa numarul 1 a veniturilor indivizilor.

Cheltuielile pentru actiuni social-culturale îndeplinesc un important rol economic si social, deoarece pe seama resurselor alocate de stat se asigură: educatia și instrucția copiilor si a tinerilor, ridicarea calificarii profesionale, asistenta medicala a indivizilor; se influențează evolutia demografică, se asigură un sistem de protectie socială, ridicarea nivelului cultural, artistic și de civilizație a membrilor societătii. In același timp, rolul economic al acestor cheltuieli se manifestă și în actiunea lor asupra consumului, în sensul ca influențează cererea de bunuri de consum si, pe aceasta cale stimuleaza sporirea productiei.

Principalele surse utilizate pentru finanțarea cheltuielilor social-culturale sunt:

• Fondurile bugetare, care constituie în cele mai multe cazuri sursa principala si care, în Romania, include bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale și unele fonduri speciale;

• Cotizații sau contribuții ale persoanelor fizice sau juridice, care alimenteaza unele fonduri predestinate cum sunt fondul de asigurări sociale, fondul pentru ajutor de șomaj, fondul pentru sănătate, etc. ;

• Fondurile proprii ale intreprinderilor publice sau private, pentru acțiuni privind protecția muncii, perfecționarea pregătirii profesionale a angajaților, actiuni sociale inițiate de respectivele firme;

• Venituri ale unor instituții social-culturale din propria lor activitate;

• Veniturile populației, din care aceasta suportă prin tarife/preturi etc., costul unor servicii/bunuri de factură social-culturală;

• Fondul organizatiilor nelucrative (fundații, așezăminte, societăți filantropice, organizatii neguvernamentale, instituții de cult, s.a.).

• Surse externe din partea unor organizatii internaționale (Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Sănătății, UNICEF), organisme regionale (UNESCO, Uniunea Europeana) sau state.