Constituirea unei Pepiniere Silvice

Introducere

„Nu putem schimba pe alţii, dar dacă ne putem schimba pe noi înşine, putem înceta schimbarea înfăţişării Pământului”.

Melodie Beattie

Când priveşti munţii noştri acoperiţi cu păduri, fără să vrei te gândeşti la veşnicie. Mii de generaţii de oameni i-au privit, s-au bucurat de splendida lor înfăţişare.

Plantele sunt cele dintâi care-ţi vestesc învierea naturii, deşteptând speranţa unui nou an de viaţă. Din acest motiv scopul ar trebui să fie împădurirea terenurilor, nu despăduririle. Din aceste considerente am ales acest subiect.

Pădurea ţării noastre în vremurile neguroase ale preistoriei era mult mai întinsă decât astăzi, acoperea nu numai munţii, dar şi dealurile şi o mare parte a câmpiei.

Un al doilea fapt e iarăşi sigur, pădurea a fost de un mare ajutor populaţiei româneşti de-a lungul istoriei, sub raportul alimentaţiei. O parte din animalele vânate au fost vânate precum ursul, mistreţul, cerbul, căprioara, iepurele asigurând carnea necesară şi, totdeodată, blănurile şi pieile trebuitoare pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte. De asemenea fragii, zmeura, mure, afine, măceşe, şi fructele pădureţilor erau folosite în alimentaţie.

După cele prezentate, ne dăm pe deplin seama, de importanţă pe care a avut-o pădurea pentru străvechii locuitori ai ţinuturilor noastre, ca de altfel ai tuturor ţinuturilor, în epoca preistorica.

Cu greu ne putem face o imagine despre întinderea pădurilor acum doua milenii.

În general, speciile au rămas aceleaşi, atât cât priveşte răşinoasele, cât şi foioasele şi soiurile sălbatice de pomi, aşa-zişi pădureţi. Sunt însă şi unele deosebiri.

Pădurea constituie ecosisteme variate dar complexe şi echilibrate, existenţa lor condiţionează într-o mare măsură viaţa pe Terra, mai ales în biociclul terestru. Existenţa omului a fost şi este puternic influenţată de pădure, în primul rând prin funcţia sa mediogenă, de reglarea regimului climatic, protecţia solului, reglarea circuitului apei, dar şi prin cea economică, ca furnizor de importante resurse naturale utilizate în producţia de bunuri, în alimentaţie, în sănătate etc.

Lemnul, este o materie primă valoroasă necesară în industria lemnului, a mobilei şi a hârtiei. Cererea de lemn este tot timpul foarte mare, pentru că este accesibil, maleabil, prelucrabil şi are un aspect plăcut. Fiecare material lemnos are o nervură caracteristică, specifică. Aceasta este vizibilă în secţiunea longitudinala a arborelui; în acest caz se poate observa structura internă formată din fibre şi celule.

În anul 2008 confruntându-ne cu o lipsă mare de pepiniere şi material de plantat. De aceea am ales această activitate atât ca ocupaţie în ultimi doi ani cât şi ca tema lucrării de diplomă.

Am ales acest ocol întrucât pădurile sale îmi sunt bine cunoscute datorită numeroaselor ieşiri pe teren şi datorită amabilităţii personalului silvic care m-a ajutat cu materiale şi informaţii necesare.

CAPITOL 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND FONDUL FORESTIER

1.1. Tipuri de păduri

Pădurile cuprind formaţii vegetale extrem de complexe şi de diverse, aşezate în mai multe straturi, ca şi fauna şi flora pe care o găzduiesc. Putem descoperii mai multe biomuri forestiere şi anume: păduri din zona temperată cu foi caduce, păduri taiga, pădurile cu frunze persistente de tip mediteranean şi păduri dense ecuatoriale care sunt cel mai bine reprezentate în bazinul amazonian.

”În zona caldă se întâlnesc pădurea ecuatorială şi pădurile musonice.

Pădurea ecuatorială. Pădurile din zona caldă ocupa doar 6 % din suprafaţa uscatului, dar conţin mai mult de jumătate din speciile de plante şi animale de pe Pământ. Pădurea ecuatoriala, caracteristica climatului ecuatorial, cald şi umed tot anul, se deosebeşte de celelalte păduri prin marea densitate de plante şi prin etajarea sa in funcţie de înălţimea arborilor.

Primul etaj este format din arbori mici, de 10 m înălţime. Urmează etajul mijlociu, cu arbori de 30 m înălţime, a căror coroană formează o boltă continuă. Ultimul etaj, cel mai înalt, este format din arbori de 40-60 m.

Printre arborii pădurii ecuatoriale cresc ierburi si ferigi arborescente. Pe trunchiurile şi ramurile copacilor se sprijină şi se încolăcesc liane, lungi de peste 100 m. Din aceasta cauza, pădurea ecuatorială este foarte deasă, întunecoasă şi greu de străbătut.

Pădurile musonice se întâlnesc in sudul Asiei, acolo unde bat musonii şi unde, într-un an, există doar două anotimpuri, unul ploios şi altul secetos. Pădurile musonice se deosebesc de cele ecuatoriale. In anotimpul secetos, cei mai mulţi dintre arbori îşi pierd frunzele. De asemenea pădurea musonică este mai puţin deasa şi este întreruptă de porţiuni de savana.

În zona temperată se întâlnesc pădurile de foioase şi pădurile de conifere.

Pădurile de foioase (cu frunze căzătoare) se găsesc în zona climei temperate umede (în partea centrală si vestică a Europei, în estul Americii de Nord, în Asia de Est), unde cad în toate anotimpurile precipitaţii suficient de bogate pentru ca arborii să crească.

Arborii pădurilor de foioase sunt: stejarul, fagul, mesteacănul, ulmul, arţarul, frasinul etc.

Pădurile de conifere (sau pădurile boreale) apar doar în emisfera nordică, dincolo de paralela de 55°, în America de Nord, Europa şi Asia, dar se extind şi către sud în munţii înalţi. Pădurile de conifere ocupă suprafeţe foarte mari.

Coniferele (bradul, molidul, pinul, laricele etc.) sunt arbori înalţi, cu trunchiul drept, fără ramificaţii, cu frunze mici, aciculare, acoperite de ceară. Coniferele nu îşi pierd frunzele toamna. De la aceasta regula se abate doar laricele.

În Europa si Asia, pădurea de conifere se numeşte taiga.”