Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate

1.Definiţie şi cadrul internaţional.

Conform art. 229 alin 1 din Codul muncii contractul colectiv de muncă este convenţia incheiată in formă scrisă intre angajator sau organizaţia patronală, de o parte, şi salariaţi, reprezentaţi prin sindicate ori in alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condiţiile de muncă, salarizarea, precum şi alte drepturi şi obligaţii ce decurg din raporturile de muncă.

Contractul colectiv de muncă a apărut ca urmare a dezvoltării industriale de la sfârşitul sec al XIX lea şi inceputul sec XX. Constituirea primelor forme de organizare a muncitorilor a dus la negocierea colectivă a drepturilor angajaţilor. Contractul colectiv de muncă a reprezentat modalitatea concretă de a avea o certitudine cu privire la rezultatul negocierilor, drepturile salariaţilor fiind cuprinse intru-un document scris si semnat de patroni.

Contractul colectiv de muncă a fost reglementat iniţial în legislaţia noastră pe cale indirectă, prin Legea conflictelor colective de muncă din 1920, apoi prin legea contractelor profesionale din 1921 şi prin legea dialogului social. nr. 62/2011

Prin incheierea unor contracte colective de muncă, se urmăreşte promovarea unor relaţii de muncă stabilite, de natură să asigure protecţia socială a salariaţilor, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă, evitarea declanşării grevelor.

Contractele colective de muncă se pot incheia la nivelul unităţii, grupurilor de unităţi, ramurilor de activitate precum şi la nivel naţional.In corelaţia dintre ele, contractele colective de muncă de la nivel suprior constituie, potrivit legii, izvor de drept pentru cele de la nivelurile inferioare. Sub aspectul drepturilor salariaţilor, contractul colectiv de muncă de la nivel superior reprezintă pentru cel de la nivel inferior o bază minimală. Altfel spus, in contractul colectiv de muncă de la nivel inferior se pot cuprinde numai drepturi egale sau mai mari decât cele din contractul colectiv de la nivel superior.

2.Natura juridică a contractului colectiv de muncă.

In literatura juridică de specialitate, s-au emis păreri cu privire la denumirea corectă –contract colectiv de muncă sau convenţie colectivă de muncă, deoarece actele juridice care finalizează negocierile colective poartă de la stat la stat denumiri diferite :convenţie colectivă de muncă, contract colectiv de muncă, accord colectiv de muncă. In dreptul nostrum civil, termenii de contact si convenţie sunt sinonimi.

Sub aspectul naturii sale juridice, contractual colectiv de muncă este concomitant:

a. Act juridic bilateral din care izvorăsc drepturi şi ogligaţii subiective şi reciproce ale părţilor, prin contractul colectiv de muncă nu sunt concretizate drepturile şi obligaţiile fiecărui salariat, ci doar măsurile de protecţie ale unui grup de salariaţi.

b. Izvor de drept – calitatea de izvor de drept decurge din caracterul normativ al contractului colectiv de muncă, deoarece, la orice nivel ar fi incheiat, el prezintă toate caracteristicile unei reale norme de drept, ele unei legi pentru părţile care il incheie.

- are caracter general şi abstract, reglementând in mod uniform condiţiile de muncă ale unei mase de salariaţi.

- este impersonal, el nereglementând situaţia unui anume salariat, si a tuturor salariaţilor de la nivelul la cere se incheie.

- este permanent, se aplică de un număr nedefinit de ori pe perioada valabilităţii sale.

- este, de regulă, obligatoriu erga omnes, incălcarea sa sancţionându-se potrivit legii.

In concluzie, contractul colectiv de muncă, este prin natura lui, un contract regulamentar (creator de norme de drept ). Ca un aspect fundamental, relevăm faptul ca art 41 alin 5 din Constituţia României dispune : “ Dreptul la negocieri colective in materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate”.

O altă particularitate a contractului colectiv de muncă este aceea că reprezintă o excepţie de la principiul relativităţii efectelor actului juridic, deoarece, deşi este incheiat de reprezentanţii celor două părţi (angajatorul/patronul si salariaţii), el işi produce efecte nu numai pentru aceştia, ci şi pentru toate persoanele care se vor angaja pe parcursul executării sale.

Trăsăturile caracteristice ale contractului colectiv de muncă :

a. este un contract sinalagmatic pentru că intre părţile contractante se creează obligaţii reciproce : salariaţii se obligă la prestarea muncii, patronul se obligă la plata salariului şi la asigurarea condiţiilor corespunzătoare de muncă, in conformitate cu prevederile acestui contract.

b. este un contract cu titlu oneros, pentru că fiecare parte doreşte procurarea unu avantaj.

c. este un contract comutativ, prestaţiile se cunosc ab initio, iar executarea lor nu dpinde de un eveniment incert. Părţile au, deci, de la inceput, imaginea exactă a consecinţelor juridice pe care angajamentul luat le produce.

d. este un contract care presupune prestaţii succesive, in timp, pe intreaga durata a existenţei sale.

e. Este un contrac solem, forma scrisă fiind impusă de natura sa juridică ( contract normatic) precum şi de lege.

f. Este un contract numit, ţinând seama de faptul că este reglemenat prin legea nr 130/1996 şi prin Codul Muncii.