Controlul jurisdicțional asupra activității administrației publice

I. Noţiunea de contencios administrativ

Prin contencios administrativ se înţelege activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ, prevăzute de lege, a conflictelor in care cel puţin una dintre părţi este o autoritate a administraţiei publice, un funcţionar al acesteia ori un serviciu public administrativ, născute din acte administrative ilegale ori din refuzul rezolvării unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Putem să spunem că totalitatea litigiilor juridice dintre administraţia publică şi cei administraţi constituie contenciosul administrativ.

Cuvântul „contencios” provine din latinescul „contendere” şi are semnificaţia de a lupta.

II. Evoluţia istorică a contenciosului administrativ

Contenciosul administrativ in România a fost instituit pentru prima dată, prin Legea pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864 şi a avut o evoluţie istorică determinată de schimbările care au intervenit in istoria ţării.

In perioada februarie 1864 – iulie 1866, contenciosul administrativ a fost realizat de Consiliul de Stat care avea trei categorii de atribuţii: in materie legislativă, administrativă şi de contencios administrativ.

Ca instanţă de contencios administrativ, Consiliul de Stat soluţiona litigiile dintre particulari şi persoanele juridice care reclamau vătămarea intereselor lor prin hotărâri, date cu exces de putere sau cu încălcarea legilor, prin actele prefecţilor şi in toate cazurile prevăzute de lege.

In perioada iulie 1866 – iulie 1905, Consiliul de Stat a fost desfiinţat prin Legea pentru împărţirea diferitelor atribuţiuni ale Consiliului de Stat din 12 iulie 1866, iar atribuţiile în materie de contencios administrativ au fost împărţite între curţile de apel şi instanţele judecătoreşti de drept comun.

In perioada iulie 1905 - martie 1910 prin Legea pentru reorganizarea Înaltei Curţi de Casaţie s-a statuat că particularii lezaţi in drepturile lor puteau ataca pe calea acţiunii directe în anulare principalele acte administrative ilegale şi puteau folosi totodată şi calea controlului judecătoresc indirect, a excepţiei de ilegalitate putând solicita despăgubiri.

In perioada martie 1910 – februarie 1912, prin Legea Curţii de Casaţie din 25 martie 1910, sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905 a fost desfiinţat, cauzele de această natură urmând a se soluţiona de către instanţele de drept comun.

In perioada februarie 1912 – decembrie 1925, prin Legea de reorganizare a Curţii de Casaţie şi Justiţie din 17 februarie 1912, se reintroduce competenţa acestei Curţi, prin Secţiunea a III –a de a verifica legalitatea actelor de autoritate, însă nu poate anula aceste acte, ci doare să constate acest fapt. Sunt exceptate de la control actele de guvernământ.

In perioada decembrie 1925 – iulie 1948. Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 a dat curs dispoziţiilor Constituţiei din 1923 care consacra în mod expres instituţia contenciosului administrativ. Potrivit acestei Legi speciale, instanţele de contencios administrativ erau curţile de apel, de la domiciliul reclamantului şi Curtea de Casaţie. Tot în această lege sunt menţionate actele considerate ca fine de neprimire şi se instituie un contencios de plină jurisdicţie.

In perioada iulie 1948 - iulie 1967 a fost adoptată Legea nr.1 din 1967 cu privire la judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămaţi în drepturile lor prin acte administrative ilegale.

In perioada iulie 1967 – decembrie 1990, contenciosul administrativ în ţara noastră a fost înfăptuit de instanţele judecătoreşti, în condiţiile Legii nr.1 din 26 iulie 1967. Acest contencios este un contencios de plină jurisdicţie, deoarece tribunalul judecând cererea, putea să anuleze în tot sau în parte actul administrativ la care se referea cererea. Prin Legea 29 din 7 noiembrie 1990, privind contenciosul administrativ se instituia un nou regim jurisdicţional, de verificare a legalităţii actelor administrative, specific statului de drept. Mai tarziu, la data intrarii in vigoare a Legii 554/2004 privind contenciosul administrativ, se abroga prevederile Legii 29/1990.

III. Reglementarea contenciosului administrativ de către Legea nr.554 din 2004

Trăsături

- contenciosul administrativ reglementat prin Legea nr.554 din 2004 este jurisdicţional după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale; un contencios de plină jurisdicţie deoarece instanţa poate nu numai să anuleze total sau parţial actul administrativ ilegal, ci va hotărî şi cu privire la clauzele materiale şi morale cauzate;