Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 6650
Mărime: 31.33KB (arhivat)
Publicat de: Mihaela F.
Puncte necesare: 7

Extras din referat

Aşa cum reiese din titlul acestui material, în lucrarea de faţă vom face referire atât la aspecte de

natură teoretică ale acestui concept, cât şi la aspecte practice, în sensul că vom încerca mai degrabă o operaţionalizare a dimensiunilor empirice utilizate frecvent în cadrul proceselor de dezvoltare comunitară.

„Dezvoltarea comunitară poate fi definită ca un proces menit să creeze condiţiile de progres economic şi social pentru întreaga comunitate cu participarea activă a acesteia şi cu totala încredere în iniţiativa comunităţilor“, şi reprezintă una din posibilele definiri în accepţiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Desigur că aceste definiri sunt orientative, ele nu reuşesc să surprindă pe de-a întregul realităţile din teren, principala lor funcţie este aceea de a permite stabilirea unor puncte de plecare atunci când sunt demarate procese de dezvoltare comunitară.

Precizările de natură teoretică vor configura principalele dimensiuni pentru cuplul conceptual utilizat în cele ce urmează. Înainte însă de a face aceste precizări atragem atenţia asupra faptului că referirile noastre se vor face doar la ceea ce înseamnă dezvoltarea comunităţilor din spaţiul rural, aspect de care trebuie ţinut cont în cele ce urmează. Spaţiul rural, cel puţin din România, prezintă o serie de caracteristici care-l diferenţiază puternic de mediul urban. Aceste elemente specifice vor îngreuna în mod substanţial munca de teren pentru oricine va încerca să studieze sau să dezvolte ceea ce generic numim „satul“. Diferenţele urban-rural se regăsesc în principal pe următoarele dimensiuni:

1) structura/profilul economic al mediului rural:

- activităţile economice predominante – specifice mediului rural – vizează exploatarea resurselor primare: agricultura, silvicultura şi pescuitul (sfera serviciilor fiind slab reprezentată sau chiar inexistentă);

- resursele umane, financiare sau cele de infrastructură necesare desfăşurării sau dezvoltării activităţilor economice sunt mult reduse în mediul rural comparativ cu ceea ce regăsim în mediul urban;

- structura ocupaţională în rural este şi ea foarte diferită de ceea ce regăsim în mediul urban (vârste, sexe sau tipuri de activităţi).

2) o a doua dimensiune importantă care conferă satului un anumit specific priveşte modul de locuire.

Avem o lume a satului extrem de eterogenă: fie este vorba de comunităţi umane izolate, cu populaţie extrem de rarefiată, izolate sau avem de-a face cu alt gen de comunităţi rurale extrem de condensate, cu densităţi mari de populaţie. Activitatea economică predominantă, tipul de locuire, tipul de relaţii sociale, sistemul de norme şi valori (tradiţii şi mentalităţi) sunt câteva din variabilele ce definesc ruralul la acest moment, specificitatea ruralului se traduce în realităţi sociale diferite de cele ale spaţiului urban.

Am ţinut să facem aceste precizări pentru a putea marca încă de la început dificultatea demersurilor în ceea ce priveşte dezvoltarea comunităţilor din mediul rural. Aspectele la care vom face referire vizează în principal activităţi legate de procesul de facilitare comunitară în vederea susţinerii proceselor de dezvoltare locală.

Mai întâi de toate s-ar impune o privire mai atentă spre ceea ce înţelegem prin dezvoltare comunitară. Înţelesul acestei sintagme, dezvoltare comunitară, ar trebui să plece de la cele două concepte pe care le include şi anume de la dezvoltare şi comunitate.

În linii mari, prin dezvoltare comunitară putem înţelege „evoluţia planificată a tuturor aspectelor dintr-o comunitate care pot conduce la bunăstare (fie ea economică, socială, culturală sau de mediu)“

Prin dezvoltare comunitară vom înţelege evoluţia planificată a tuturor aspectelor importante la nivelul unei comunităţi (economic, social, mediu şi cultural), evoluţie în care pot fi consemnate acţiuni colective, situaţii în care membrii unei comunităţi acţionează împreună pentru rezolvarea unor probleme comune. Iniţiativele privind dezvoltarea locală pot fi diferite din punctul de vedere al anvergurii, în funcţie de mărimea grupului de iniţiativă, sau de obiectivele pe care şi le propune.

Putem avea aşadar iniţiative ale unui grup mic sau iniţiative de dezvoltare în care este implicată întreaga comunitate. Indiferent care sunt cei care proiectează aceste viziuni de dezvoltare a comunităţii (grup sau întreaga comunitate), planul de dezvoltare comunitară trebuie să respecte câteva cerinţe de bază: să fie bine planificat şi proiectat pe termen lung (preferabil), să beneficieze de sprijinul comunităţii, să ofere o imagine de ansamblu asupra proceselor de dezvoltare şi să fie echitabil pentru toate părţile implicate.

Principalul rezultat al proceselor de dezvoltare comunitară trebuie să-l constituie creşterea standardului de viaţă pentru membrii comunităţii parte a acestor procese. Părţile care susţin acest gen de iniţiative trebuie să-şi asume responsabilităţi şi mai apoi să beneficieze în egală măsură de rezultatele obţinute în urma implementării planului de dezvoltare comunitară.

Actorii implicaţi în ceea ce înseamnă iniţiative de dezvoltare locală (autorităţi locale, lideri locali, persoane sau organizaţii care facilitează procesele de dezvoltare locală) trebuie să aibă în vedere faptul că există legături indisolubile între problemele de natură socio-economice, culturale şi nu în ultimul rând cele ecologice. Admiţând faptul că la nivelul unei comunităţi sunt funcţionale mai multe grupuri cu interese şi valori diferite trebuie avut în vedere faptul că eforturile planificate de dezvoltare a comunităţii încearcă să reducă competiţia excesivă la nivel local.

Eforturile planificate de dezvoltare ale unor comunităţi locale din mediul rural trebuie să reprezinte eforturi de înlocuire a competiţiei excesive sau neloiale cu diferite forme de cooperare, bazate pe interese comune.

Conceptele de comunitate şi dezvoltare

De cele mai multe ori, când facem referire la termenul de comunitate ne gândim la delimitările spaţiale de genul sat-oraş sau la ceea ce înseamnă cartierul sau vecinătăţile. Comunitatea poate fi definită şi după alte criterii, altele decât cele geografico-spaţiale. Putem defini comunităţile plecând de la distincţii lingvistice, religioase sau culturale. Fiecare dintre noi poate fi parte din mai multe comunităţi în acelaşi timp. În acelaşi timp trebuie să luăm în considerare faptul că nu toţi cei care populează un anumit areal aparţin în mod automat unei comunităţi. Tipul de relaţii pe care un individ le are cu ceilalţi (legăturile afective cu „locurile“) definesc pentru fiecare individ apartenenţa sau non-apartenenţa lui la o comunitate.

Conceptul de dezvoltare este cel mai adesea asociat cu expansiune sau creştere. Această reprezentare este proprie perioadei industrializării, perioadă în care principalele criterii de evaluare a proceselor de dezvoltare erau de tip cantitativ şi vizau volumul, numărul şi viteza de realizare. Accepţiuni de data recentă ale acestui concept dau alte sensuri O accepţiune mai recentă asupra acestui concept este aceea că prin dezvoltare trebuie înţeles în primul rând schimbare, şi doar în al doilea rând creştere. Dezvoltarea comunitară poate fi privită ca procesul prin care o comunitate devine mai responsabilă de probleme sau de potenţialul de care dispune reuşind în acelaşi timp să-şi organizeze şi să planifice mai bine resursele de care dispune.

Angajarea cu eficienţă maximă a resurselor comunitare are ca obiectiv final dezvoltarea economică locală (crearea de noi locuri de muncă şi a oportunităţilor de afaceri, reducerea sărăciei) şi în egală măsură realizarea unor obiective socio-culturale şi de mediu. Dezvoltarea comunitară reprezintă procesul prin care se încearcă schimbarea condiţiilor şi factorilor care acţionează la nivel de comunitate astfel încât în urma acestor schimbări, comunitatea să înregistreze nivele ridicate ale standardului de viată.

Preview document

Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 1
Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 2
Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 3
Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 4
Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 5
Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 6
Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 7
Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 8
Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 9
Dezvoltare comunitară - aspecte teoretice și practice - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Dezvoltare Comunitara - Aspecte Teoretice si Practice.doc

Alții au mai descărcat și

Administrație Publică

Administratia publica 1. Sfera de cuprindere a notiunii de administratie publica. 2. Distinctia dintre administratia publica centrala si locala....

Uniunea Europeană - Olanda

Istoric Uniunea Europeana - Pe 16 aprilie 1948 este semnata conventia instituind Organizatia Europeana de Cooperare Economica. Saisprezece state...

Subiecte Sisteme Administrative Comparate

Subiecte Sisteme Administrative Comparate ASE Administratie Publica 2011-01-24 Nr.1 1. Elaborati o analiza comparativa in ceea ce priveste...

Te-ar putea interesa și

Dezvoltarea socială în comunitățile rurale românești

Privită în cadrul ştiinţelor sociale, sociologia rurală este o disciplină relativ recentă, tânără, ea devenind centenară abia la începutul acestui...

Abordări sociologice ale valorilor și securității naționale

Pagină albă INTRODUCERE Interesul pentru valori, pentru modul în care acestea sunt transmise prin intermediul proceselor de socializare, s-a...

Relațiile României cu Uniunea Europeană

CAPITOLUL 1 CARACTERIZARE DE ANSAMBLU A ROMÂNIEI 1.1. CONTEXT ISTORIC România este prima tara din Europa Centrala si de Est care, înca din anii...

Integrarea Monetar-Europeana

1. INTRODUCERE Dacă la nivel mondial se găsesc cu greutate soluţii de combatere a efectelor negative ale globalizării financiare, iar colaborarea...

Investițiile străine directe în România

INTRODUCERE Investițiile străine sunt indispensabile dezvoltării economice a unui stat, aducând un aport consistent la creșterea și susținerea...

Leadership în administrația publică locală

Plenitudinea existentei umane, în mare parte, este determinata de confortul individual si social al individului. Acesta, la rândul lui poate fi...

Performanța modelului european - analiza comparativă a submodelelor de economie

1. INTRODUCERE Ideea unei Europe unite a fost susţinută de-a lungul secolelor de împăraţi şi intelectuali deopotrivă, dar numai după cel de-al...

Integrarea Monetar-Europeana

1. Introducere Uiunea Europeana reprezinta un spatiu economico-social si politic, în constructie, de o natura si consistenta diferita fata de...

Ai nevoie de altceva?