Drept European - Regulamentul

I. Izvoarele dreptului european

Problema izvoarelor de drept este o chestiune de debut în studiul oricărei discipline juridice. Cu atât mai important este subiectul cu cât ne raportăm la o disciplină relativ nouă la scara evoluţiei dreptului. Mai mult chiar, analizând sfera izvoarelor de drept pentru o disciplină desprinsă din sfera displinelor de drept european, analiza izvoarelor de drept specifice ne relevă particularităţi comune pentru toate disciplinele din acest domeniu. Astfel, în materia dreptului european, sfera izvoarelor de drept nu presupune neapărat o analiză a izvoarelor materiale şi izvoare interpretative, şi nici nu se înscrie în şablonul clasic al actelor normative între care se pot distinge legile şi acte normative subordinate legilor, aşa cum sunt consacrate în literatura de specialitate.

În ceea ce priveşte ierarhia izvoarelor dreptului european, distincţia care se realizează chiar de la început de către autorii de marcă ai literaturii de specialitate în domeniu este între izvoarele primare şi izvoarele derivate ale dreptului.

Această împărţire a izvoarelor dreptului european este generată de modul particular al emiterii şi aplicării actelor juridice de cătreinstituţiile europene.

Ca orice altă ordine juridică, ordinea juridică comunitară este constituită dintr-un ansamblu organizat de norme, doar că pentru dreptul european, aceste norme îşi trag valoarea dinnormele juridice de bază cuprinse în tratate.

Astfel se distinge dreptul primar, constituit din normele cuprinse în tratatele constitutive, de dreptul derivat, ce cuprinde norme juridice emise în baza tratatelor constitutive şi cu respectarea procedurilor expres prevăzute de aceste tratate.

Fondul legislativ în sistemul comunitar se compune din peste 300.000 de acte normative,disponibile atât ca texte comentate în diferite cursuri universitare sau lucrări de specialitate dar şiîn format electronic. Serverul legislativ al Uniunii Europene (EURLEX) deschide accesul la o bazăde date multilingvă care grupează o paletă largă de acte normative, de la tratatele comunitare, laacordurile internaţionale, lucrările pregătitoare, jurisprudenţa şi interpelările parlamentare. O parte dintre aceste acte sunt disponibile deja în limba română, datorită recunoaşterii limbii române drept limbă oficială a Uniunii Europene, alături de limbile celorlalte state membre, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană. Procesul de traducere a unui ansamblu legislativ atât devoluminos este însă, fără îndoială, unul de durată şi nu poate fi estimat momentul la care cetăţenii români vor putea consulta integral legislaţia europeană în limba română. Deocamdată, toate actelenormative noi sunt traduse în mod obligatoriu şi în limba română, mai înainte chiar de a fi semnateşi de a intra în vigoare.

Analiza succintă a actelor normative din sistemul de drept european presupune prezentarea principalelor surse de drept primar (tratatele), drept derivat (regulamentele, deciziile şidirectivele) dar şi o prezentare sumară a izvoarelor nescrise (cutuma, jurisprudenţa şi principiilegenerale ale dreptului comunitar în general).

1.1 Izvoarele primare

Dreptul comunitar primar este constituit din cele trei Tratate care au pus bazele Comunităţilor europene, precum şi din Tratatele şi actele care le modifică, completează şi adaptează. Cu alte cuvinte, este vorba despre un număr impresionant de instrumente convenţionale, proprii uneia sau alteia dintre Comunităţi sau comune celor trei.

Tratatele constitutive formează dreptul primar al Uniunii Europene, care este comparabilla nivel naţional cu dreptul constituţional. Aşadar tratatele definesc elementele fundamentale alecolaborării dintre statele membre şi precizează competenţa instituţiilor din sistemul european care participă la procesul de luare a deciziilor, procedurile legislative, precum şi puterile şi prerogativele care sunt recunoscute acestor instituţii.Mai mult decât atât, tratatele formează obiectul negocierilor directe între guvernele statelor membre, care trebuie să fie ratificate după procedura prevăzută la nivel naţional pentrufiecare stat în parte (în principiu, prin aprobare de către parlamentul naţional, de către putereaexecutivă/guvern sau de către toţi cetăţenii cu drept de vot,prin referendum).

Această procedură asigură integrarea norme de drept european în sistemul izvoarelor de drept proprii fiecărui stat membru.

Tratatul CECA este cel mai vechi dintre cele trei tratate prin care s-au pus bazele Uniunii Europene; a fost semnat la Paris în 23 iulie 1952 şi a expirat la 23 iulie 2002, deoarece nua fost încheiat decât pentru cincizeci de ani.

Obiectivul său a fost să se constituie o piaţa comună pentru cărbune şi oţel, formulă susceptibilă a fi extinsă şi în alte domenii economice. Industria cărbunelui şi a oţelului sunt astăzi supuse regimului dreptului comun din Tratatul CE.

Tratatul CE. Relaţiile foarte strânse între statele europene au demarat prin intermediulindustriilor de război, dar, în scurt timp, s-a evidenţiat nevoia unei mai strânse colaborări între statele fondatoare ale CECA.

Formarea Comunităţii Economice Europene (CEE), organizaţieeconomică internaţională creată prin semnarea în 1957 a Tratatului de la Roma (25 martie 1957 şicare a intrat progresiv în vigoare începând cu 1 ianuarie 1958) de către cele şase ţări membre ale CECO s-a realizat o dată cu formarea Comunităţii Europene a Energiei Atomice – Euratom (CEEA), ratificată prin acelaşi tratat.

Scopul formării CEE era crearea unei pieţe comune şi apropierea politicilor economiceale ţărilor membre, promovarea, în zona integrată, a dezvoltării concertate a activităţilor economice şi a expansiunii economice, strângerea relaţiilor între ţările membre.

Tratatul instituind Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Tratatul Euratom) a fost semnat la Roma în data de 25 martie 1957 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958în acelaşi timp cu Tratatul CEE. Obiectivul Tratatului Euratom a fost acela de a realiza o coordonare a programelor de cercetare deja lansate de către statele membre sau programele caresunt în curs de lansare cu respectarea principiilor utilizării paşnice a energiei nucleare. Acest tratat a fost în mare măsură absorbit de tratatul CE.

Tratatul asupra UE (Maastricht, 1992) a urmărit crearea cadrului normativ pentru realizarea a două obiective principale:

• uniunea monetară, prin stabilirea principiilor şi regulilor pentru punerea încirculaţie a monedei unice EURO

• uniunea economice şi politice.Ambele obiective principale ale acestui tratat intră sub incidenţa domeniului de reglementare a dreptului financiar şi fiscal european şi sunt detaliate în capitolul referitor la adoptarea monedei euro.

Uniunea Europeană s-a extins în şase etape:

• Danemarca, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1973);

• Grecia (1981);

• Spania, Portugalia (1986);

• Austria, Finlanda, Suedia (1995);

• Republica Cehă, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta Polonia,Slovacia şi Slovenia (2004)

• România şi Bulgaria (2007)

Cooptarea unor noi state în colaborarea europeană s-a concretizat prin negocierea şi semnarea unor tratate de aderare. Aceste tratate conţin condiţii exacte pentru integrareanoilor ţări în Uniunea Europeană precum şi adaptările necesare pe care trebuie să le suporte tratatele institutive ale comunităţii.