Dreptul Subiectiv și Interesul Legitim

Capitolul I – Parte introductiva

Potrivit articolului 8 din Legea contenciosului administrativ, pot fi supuse controlului de legalitate actele administrative, tipice sau asimilate, acestea trebuind sa indeplineasca anumite conditii de admisibilitate. Instanta este investita sa analizeze existenta unei atingeri aduse unui drept ori unui interes legitim numai in acest cadru procesual, nefiind de conceput o cerere de chemare in judecata prin care sa se solicite constatarea sau recunoasterea dreptului sau interesului legitim fara a exista o practica administrativa vatamatoare.

Interpretarea textelor legale si a dispozitiilor coroborate ale legii contenciosului administrativ duce la concluzia ca intentia de a consacra o noua conceptie a contenciosului administrativ a reusit, insa doar partial. Asadar, distinctia intre contenciosul administrativ obiectiv si contenciosul administrativ subiectiv este utila pentru inceput, deoarece este criticabila optiunea de a „asimila” o actiune de contencios obiectiv unei actiuni de contencios subiectiv, sau, mai corect spus, statutul persoanei fizice sau juridice lezate in drepturi sau interese legitime este asimilat celui al organismlui social care apara interesul public.

Din punct de vedere al constatarii facute de judecator, contenciosul poate sa fie obiectiv sau subiectiv, dupa natura conflictului juridic dedus in instanta si rezolvat prin actul jurisdictional.

In opinia doctrinei interbelice, situatia contencioasa poate fi provocata de o chestiune de drept obiectiv, in acest caz cerandu-se judecatorului sa constate care este starea de legalitate cu forta de adevar legal (asa cum rezulta din legi si regulamente), precum si stabilirea faptului ca aceasta stare este vatamata de un act sau de o decizie a administratiei publice. Cu toate ca judecatorul nu se ocupa decat de dreptul obiectiv in constatarea pe care o face, nu ramane insa complet strain de situatia personala a reclamantului, intrucat acesta, pentru a putea sta in instanta, trebuie sa justifice vatamarea unui interes direct si personal deoarece dreptul modern este refractar notiunii de actiune populara.

In acelasi timp, Constantin G. Rarincescu evidentia faptul ca, in ipoteza unui contencios subiectiv, actiunea intentata punea in cauza existenta si intinderea unor drepturi subiective al caror titular este reclamantul, actiunea in instanta fiind provocata ca atare de o chestiune de drept subiectiv. In acest caz, prin actul sau, judecatorul constata existenta si intinderea acestor drepturi, modalitatile care le pot afecta si daca violarea lor a adus prejudicii reclamantului, precum si intinderea si valoarea acestor prejudicii. In aceasta ipoteza, judecatorul constata situatia contencioasa in raport cu situatia juridica a persoanei vatamate si drepturile lui subiective pe care le constata si le valorifica.

Cu alte cuvinte, in vederea deosebirii contenciosului administrativ obiectiv de cel subiectiv, trebuie cercetat obiectul insusi al cererii reclamantului si al constatarii judecatorului. Primul este un proces „contra actului administrativ”, raportat la legile care-i guverneaza emiterea, pe cand al doilea are in centrul sau preocuparea fata de drepturile subiective ale persoanelor fizice sau juridice, fara a se preocupa de legalitatea obiectiva a actului administrativ.

Prin urmare, contenciosul administrativ subiectiv este intemeiat pe dreptul subiectiv sau interesul legitim (notiuni care se suprapun), optandu-se de cele mai multe ori pentru acesta, in timp ce contenciosul administrativ obiectiv este intemeiat fie pe legitimarea procesuala speciala a unor subiecte de drept public (Ministerul Finantelor, prefectul, Agentia Nationala a Functionarilor Publici), fie pe interesul public. In modul acesta, dreptul pozitiv modern al multor state recunoaste alaturi de contenciosul subiectiv existenta unui contencios administrativ bazat pe lezarea unor interese directe si personale, care constituie o cale obiectiva de reparare si de restabilire a legalitatii. Totusi, contenciosul administrativ incredintat sub o forma sau alta tribunalelor judiciare romane a fost in general un contencios subiectiv, fiind vorba de afirmarea vatamarii unui drept subiectiv sau al unui interes legitim, in momentul intentarii actiunii in contencios, si de dovedirea acestei vatamari, pe parcursul procesului, in urma judecarii pe fond a cauzei.

Capitolul II – Reglementare legislativa aferenta obiectului de studiu

Legea contenciosului administrativ, nr. 554 din 2 decembrie 2004, Monitorul Oficial nr. 1154 din 7 decembrie 2004 :

I. articolul 1:

• alineatul 1 - “Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal al unei cereri, se poate adresa instantei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atat privat, cat si public.“

• alineatul 2 - “Se poate adresa instantei de contencios administrativ si persoana vatamata intr-un drept al sau, sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.“

II. articolul 2, alineatul 1 - In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

• persoana vatamata - orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin acte administrative sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri; in sensul prezentei legi, sunt asimilate persoanei vatamate si organismele sociale care invoca vatamarea unui interes public prin actul administrativ atacat;

• drept vătămat - orice drept prevăzut de Constitutie, de lege sau de alt act normativ, caruia i se aduce o atingere printr-un act administrativ;

• interes legitim privat - posibilitatea de a pretinde o anumita conduita, in considerarea realizarii unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat;

• interes legitim public - interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competentei autoritatilor publice;