Drepturile omului în spațiul comunitar

Drepturile omului reprezinta nucleul activitatilor Consiliului Europei, ale carui obiective realizate influenteaza viata a sute de milioane de oameni de pe intreg cuprinsul Europei. Principalele instrumente pregatite in acest scop de Consiliul Europei sunt: Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Carta Sociala Europeana, Conventia Europeana pentru Prevenirea Torturii, a Pedepselor si Tratamentelor Inumane, precum si Conventia-Cadru pentru Protectia Minoritatilor Nationale.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de fapt Conventia de aparare a drepturilor omului si libertatilor lui fundamentale, a fost semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950, si a constituit primul instrument juridic european, care a garantat protectia drepturilor omului, piatra de temelie a activitatii Consiliului Europei. Obligatorie pentru toate statele care adera la Consiliul Europei, Conventia stabileste un sistem de control si protectie a drepturilor omului, sistem incredintat unui organism unic si permanent - Curtea Europeana a Drepturilor Omului, intrat in vigoare inca de la 3 septembrie 1953.

Institutia juridica a Curtii Europene a Drepturilor Omului defineste drepturile si libertatile umane intr-un document care obliga statele membre ale Consiliului Europei sa garanteze aceste drepturi si libertati fiecarei persoane. Conventia Europeana a Drepturilor Omului protejeaza dreptul cetateanului la viata, la libertate si siguranta, la un proces echitabil, la respectarea vietii particulare si de familie, a domiciliului, corespondentei, constiintei si religiei, libertatea de a tine reuniuni pasnice si de asociere.

Locul drepturilor omului in constructia europeana si importanta mecanismului Conventiei sunt factori foarte importanti. Conventia europeana nu doar enumera un ansamblu de drepturi, ea le garanteaza imediat fiecarei persoane. Ea stabileste un sistem international de protectie colectiva a acestor drepturi, care poate sa functioneze atat la initiative statelor cat si a persoanelor, astfel individual, care pana atunci a fost izolat si ignorat in raporturile dintre state, devine o persoana, un cetatean in comunitatea natiunilor europene. Aceastra conventie obliga statele semnatare sa garanteze drepturile omului tuturor cetatenilor lor. Conditia pentru ca aceasta sa opereze este aceea ca statele sa accepte jurisdictia reglementata de aceasta. Ea confera “dreptul de a se plange atunci cand considera ca unul sau mai multe drepturi au fost incalcate”, persoanelor fizice, organizatiilor neguvernamentale sau grupurilor de particulari.

Elementul de garantie al drepturilor si libertatilor proclamate de Conventie rezulta din art.1 al acesteia, care prevede ca “inaltele Parti contractante recunosc oricarei persoane de sub jurisdictia lor drepturile si libertatile definite in titlul 1 al prezentei Conventii”. Drepturile si libertatile inscrise in Conventie si in Protocoalele aditionale 1, 4, 6 si 7 pot fi grupate in:

1. drepturi si libertati privind persoana fizica; acestea fiind: dreptul la viata, conform art.2, interdicitia torturii si tratamentelor inhumane si degradante (art.3), interdictia sclaviei , a muncii fortate (art.4), dreptul la libertate si siguranta (art.5), liberatea de circulatie (Protocol 4), abolirea pedepsei cu moartea (Protocol 6);

2. dreptul la respect pentru viata private si de familie, domiciliu si corespondenta (art.8);

3. dreptul la un process public echitabil, desfasurat intr-un timp rezonabil, in fata unui tribunal independent si impartial, stability conform legii (art.6), libertatea de recurs (Protocol 7);

4. libertatea de gandire, constiinta si religie (art.9);

5. protectie activitatii sociale si politice: libertatea de reuniune pasnica si de asociere (art.11), drepturile la alegeri libere prin vot secret si la educatie (Protocol 1);

6. dreptul la proprietate (Protocol 1), nediscriminarea in exercitarea drepturilor si libertatilor prevazute in Constitutie (art.14).