Drepturile și Obligațiile Funcționarului Public

1. Conceptul de functionar public

Functionarul public este persoana fizica numita într-o functie publica, numire care se face de catre conducatorul unei institutii publice printr-un act de putere publica. Pentru ocuparea unei functii publice se cere îndeplinirea unor conditii de doua categorii: generale si de studii. Dintre conditiile generale amintim: cetatenia româna, domiciliul în România, cunoasterea limbii române scris si vorbit, vârsta minima de 18 ani, apt din punct de vedere medical, credinta civica si morala corespunzatoare functiei publice. Actul de numire al functionarului public în functie este un act unilateral de vointa, de drept public si nicidecum un contract de drept comun. Atributiile încredintate unui functionar public sunt de ordin general si se stabilesc prin lege, nu în interesul sau personal, ci al serviciului public.

Pentru a exercita ansamblul atributiilor si competentelor ce constituie continutul functiei publice, titularului acesteia îi sunt stabilite anumite drepturi si obligatii. În una din lucrarile sale, Ioan Deleanu precizeaza ca în realitatea juridica nu exista drepturi si obligatii independente unele de celelalte; fiecarui drept îi corespunde o obligatie corelativa, si fiecare obligatie se naste la rândul ei dintr-un drept.

Drepturile si obligatiile sunt determinate pe cale generala, impersonala, imperativa, si au un caracter obiectiv, adica ele sunt „legate” de functia publica în cauza, nu de functionarul public în calitatea lui de persoana fizica. Prin urmare, ele sunt aceleasi pentru orice persoana care detine aceeasi functie publica fiind stabilite prin norme juridice cu putere de lege, ele au un caracter unilateral, în sensul ca modificarea lor se face tot pe aceeasi cale, functionarul public neavând posibilitatea legala de a se opune unei asemenea modificari. Unele drepturi si obligatii sunt comune tuturor functionarilor publici, altele sunt specifice unor anumite functii si, deci, anumitor categorii de functionari publici.

În ansamblul lor, drepturile si obligatiile constituie suportul legal al autoritatii si prestigiul functionarului public, fiind asigurate si garantate de stat prin mijloace juridice, de natura materiala, civila, administrativa si chiar penala.

2. Drepturile functionarilor publici

Functionarii publici, fiind cetateni români, au toate drepturile si, desigur, si obligatiile pe care Constitutia României le prevede si le garanteaza pentru toti cetatenii sai. Drepturile recunoscute si garantate functionarilor publici, neavând un caracter subiectiv, si având ca scop realizarea atributiilor functiei, deci un interes general, reprezinta, totodata si obligatii pentru titularul lor, neexercitarea lor expresa (refuzul) sau tacita (neglijenta) fiind sanctionata prin lege.

2.1. Dreptul la cariera al functionarului public

Drepturile privind exercitarea functiei au în vedere, pe de o parte obligatia cetatenilor, a tuturor celor care intra în raporturi cu functionarul public, când acesta îsi exercita functia de a-i da ascultare si a-l sprijini în acest sens, conformându-se cerintelor lui; iar, pe de alta parte obligatia autoritatilor publice ale statului si institutiilor publice de a-l sprijini pe functionarul public sa-si exercite atributiile ori de câte ori acesta este împiedicat. Drepturile functionarilor publici sunt incluse si in Statutul functionarilor publici (legea nr. 188/1999).

Statutul functionarilor publici prevede ca „functionarii publici beneficiaza în exercitarea atributiilor lor de protectia legii”, autoritatea sau institutia publica având obligatia „sa asigure protectia functionarului public împotriva amenintarilor, violentelor, faptelor de ultraj carora le-ar putea fi victima in exercitarea functiei publice sau în legatura cu acesta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau institutia va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.

2.1.1. Dreptul de alegere a profesiei si a locului de munca

Un drept strâns legat de exercitarea functiei este dreptul de alegere a profesiei si a locului de munca. Acesta are în vedere faptul ca exercitarea functie nu este un scop în sine, si reprezinta pentru functionarul public însasi exercitarea profesiei sale, cariera sa profesionala. Având în vedere ca o persoana, de regula, îsi face o cariera pentru toata viata, tot asa si cariera functionarului public trebuie sa-i asigure exercitarea cunostintelor profesionale pe durata întregii sale vieti. De aceea dreptul la profesie, presupune, totodata continuitate, stabilitate, si chiar inamovibilitate in functia publica.

Problema carierei acestuia ramâne în continuare de esenta functiei publice si avem în vedere statele unde regimul de drept public este în continuare în drepturile sale legitime. Continuitatea în functie, deriva în mod nemijlocit de caracterul functiei, care este transmis si titularului ei, si îi confera certitudinea exercitarii profesiei într-o perspectiva pe care îl stimuleaza sa-si desavârseasca în permanenta cunostintele profesionale sa dea randament maxim în exercitarea functiei.