Eficiența procesului decizional în administrația publică

Administratia publica implica elaborarea si aplicarea strategiilor publice proiectate sa asigure servicii si/sau sa impuna regulamente indivizilor, grupurilor si organizatiilor în comunitatea publica.

O mare parte a obligatiilor unor administratori publici presupune ca ei sa ia decizii ce definesc obiectivele strategiilor publice si sa aleaga mijloacele adecvate pentru realizarea lor. Sectorul public este caracterizat de optiuni rationale ale procesului decizional. In acest sens, problemele privind investitiile, dezvoltarea si furnizarea serviciilor de utilitate publica , problemele referitoare la deciziile privind optiunile publice sau politice ale caror consecinte sunt percepute de societate, optiunea finala s-ar dori sa se bazeze pe argumente stiintifice , deci sa fie o optiune rationala. Decizia este partea cel mai putin vizibila din politica generala a unei organizatii. Luarea unei decizii administrative consta în alegerea dintre alternativele competente a scopurilor si mijloacelor pe care un program administrativ sau o organizatie le vor îndeplini.

Dar cum vor face administratorii publici alegerea dintre aceste alternative? Cum, în practica, vor lua efectiv decizia? Cum poate fi fenomenul de luare a deciziei administrative îmbunatatit? Care sunt limitele inerente luarii unei decizii administrative?

Luarea si executarea deciziilor reprezinta unul dintre scopurile fundamentale, poate chiar singurul, al oricarei organizatii, al oricarui tip de manager; orice organizatie depinde de natura deciziilor care sunt luate în interiorul sau si de cei care decide, fie ca aceste decizii sunt luate individual, fie ca sunt luate în grup. Managerii nu în putine cazuri se autoproclama decidenti. Fiecare individ, decident sau nu, de multe ori ia decizii. La nivelul organizatiei, fiecare individ ia decizii la nivelul sau, decizii care antreneaza si influenteaza functionarea organizatiei. Acest fapt se opune teoriei tayloristilor, teorie care împarte într-un mod simplist comunitatea umana în decidenti si non decidenti, îin cei care decid si cei care executa. Decizia este ireversibila. A nu lua decizii inseamna defapt a decide sa nu iei decizii pentru rezolvarea unor probleme. Angajând ireversibil resurse, cu efecte asupra activitatii organizatiei, decizia este definita ca un process de gândire deliberat si dinamic, ce urmareste alegerea alternativei optime dintr-un numar de posibilitati. O decizie poate fi interpretata ca o determinare a diferentei, incertitudine sau eveniment. Ea se concretizeaza în alegerea între doua sau mai multe solutii. Teoria deciziei se bazeaza pe un ansamblu de elemente logice, care descriu problemele pentru care trebuie luata o decizie si se pot efectua analize coerente; ea ofera o serie de principii pe care se construiesc criteriile de selectare a unor decizii si pe baza carora se vor propune solutii. Abstractia sau rationamentul – formalizarea, modelarea si simularea -, informatia – cunoasterea realitatii ca premisa a alegerii variantei optime- si obiectivul, sunt elemente logice ale deciziei.

Experienta în luarea unei decizii este un fenomen care depinde de informatie si trebuie sa fie în strânsa relatie cu noile tehnologii informationale, comunicationale, în general cu noile sisteme de informatii. Teoria ofera mijloacele nu numai de analiza a problemelor, ci si de justificare a solutiilor propuse, acestea sunt rationale. Nevoia de a da o nota de rationalitate de catre decidenti se face tot mai resimtita în sectorul public, pe de o parte, de catre “administratorii sectorului public”/conducatorii care abordeaza probleme simple si complexe, iar pe de alta parte, de catre contabilii sau finantistii a caror preocupare constanta vine din incertitudinea privind consecintele deciziilor lor.