Elemente esențiale privind piața muncii în UE

I. ACQUIS-UL COMUNITAR IN DOMENIUL OCUPARII FORTEI DE MUNCA SI POLITICILOR SOCIALE

1. Promovarea ocuparii fortei de munca, obiectiv esential al politicii sociale

Politicile sociale si ocuparea fortei de munca acopera domenii vaste, dar strâns legate între ele. Dintre aceste domenii se pot mentiona: legislatia muncii si conditiile de lucru, egalitatea de sanse între barbati si femei, protectia sociala, protectia muncii, eliminarea excluderii sociale si lupta împotriva discriminarii, crearea unui sistem de dialog social functional atât la nivel de intreprindere, de ramura, national, cât si comunitar, care sa asigure consultarea partenerilor sociali în luarea celor mai importante decizii economico-sociale.

Temeiul juridic al definirii si aplicarii politicii sociale se regaseste în dispozitiile Tratatului instituind Comunitatea Europeana referitoare la asigurarea liberei circulatii a persoanelor (articolele 39-42) si dreptul de stabilire (articolele 43-48) în contextul pietei unice.

Prin adoptarea, în 1992, odata cu Tratatul de la Maastricht, a Protocolului privind politica sociala (anexat Tratatului instituind Comunitatea Europeana), statele membre si-au exprimat dorinta ca Uniunea sacontinue eforturile în domeniu. Mai mult, conform protocolului, Uniunea putea „recurge la institutiile, procedurile si mecanismele prevazute de Tratat în scopul adoptarii actelor si deciziilor necesare pentru a pune în practica acest acord”. În urma intrarii în vigoare în 1999 a Tratatului de la Amsterdam, Protocolul privind politica sociala a fost încorporat în Tratatul institutind Comunitatea Europeana.

Ca urmare a acestor modificari, în prezent, baza legala a politicii sociale europene se regaseste în Tratatul instituind Comunitatea Europeana, în primul rând sub forma unor dispozitii cu caracter de principiu si „orizontal” – trebuind sa fie respectate de oricare din celelalte politici comunitare si de actele normative care le materializeaza. Ele sunt completate de dispozitii speciale privind politica sociala, care se regasesc în Titlul XI, Capitolul 1 (articolele 136-145) ale aceluiasi tratat.

Astfel, Art. 2 arata ca între obiectivele Comunitatii, si deci si ale Uniunii în ansamblul sau, se numara „un nivel înalt de ocupare a fortei de munca si de protectie sociala, si asigurarea egalitatii între barbati si femei”, iar Art. 3 prevede ca – în vederea realizarii scopurilor aratate – în toate activitatile sale Comunitatea va urmari eliminarea inegalitatilor si promovarea egalitatii între barbati si femei.

Art. 12 al Tratatului interzice discriminarea pe baza de cetatenie, în timp ce Art. 141 întareste principiul nediscriminarii dintre barbati si femei.

De asemenea, Art. 13 da posibilitatea institutiilor Uniunii sa întreprinda actiuni de sine statatoare pentru combaterea diverselor forme de discriminare. Articolele 136 si 137 vizeaza promovarea masurilor de combatere a excluderii sociale. Promovarea egalitatii privind persoanele cu deficiente este impusa de Art. 95, în timp ce Art. 119 impune principiul platii egale pentru munca egala.

Rolul partenerilor sociali este recunoscut în Tratatul de la Amsterdam prin Art. 137, prin care statele membre trebuie sa asigure un dialog între angajati si angajatori. La nivelul Comunitatii, Comisia Europeana are sarcina de a promova consultarile cu patronatele si sindicatele si sa ia masurile considerate necesare pentru facilitarea dialogului prin acordarea unui sprijin echilibrat partilor (Art. 138).

Politica sociala se numara printre competentele partajate între statele membre si Uniune, în unele dintre componentele acesteia, Uniunea fiind chemata sa asigure numai o coordonare a politicilor nationale, în timp ce în altele poate initia masuri ale caror modalitati de aplicare concrete sunt lasate în seama statelor membre.

Carta Sociala Europeana (atât în forma sa initiala, semnata la Torino în 1961, cât si în cea revizuita în 1996), Cartea Alba „Politica Sociala Europeana” (1993), precum si „Carta comunitara privind drepturile sociale fundamentale” (1989) au stabilit obiectivele politicii sociale.

Obiectivele se refera la:

• promovarea ocuparii fortei de munca;

• îmbunatatirea conditiilor de viata si de munca;

• protectie sociala corespunzatoare;

• asigurarea unui dialog între angajati si angajatori;

• dezvoltarea resurselor umane în vederea obtinerii si mentinerii unei rate înalte de ocupare si a fortei de munca;

• combaterea excluderii sociale.

Obiectivul referitor la obtinerea si mentinerea unei rate înalte de ocupare a fortei de munca se va face fara subminarea concurentei. Pentru atingerea acestui obiectiv, Comunitatea si statele membre au dezvoltat Strategia europeana de ocupare a fortei de munca, strategie axata pe urmatoarele linii directoare:

• masuri si actiuni de ocupare a fortei de munca;

• spirit antreprenorial;

• adaptabilitate;

• sanse egale.

Adoptarea directivelor se face de catre Consiliu în procedura de codecizie cu Parlamentul European, dupa consultarea prealabila a Comitetului Economic si Social si a Comitetului Regiunilor (Art. 137).

Aceasta procedura se aplica în domenii ca: sanatate si securitate în munca, conditii de munca, integrarea persoanelor excluse de pe piata fortei de munca, informarea si consultarea angajatilor, sanse egale pentru barbati si femei cu referire la accesul si mentinerea pe piata muncii si tratament egal la locul de munca ca si la încurajarea combaterii excluderii sociale.

Consiliul adopta actele normative în aceste domenii cu majoritate calificata.

Pentru alte domenii, Consiliul are nevoie de unanimitate în adoptarea actelor normative. Aceste domenii se refera la: protectia sociala, protectia angajatilor în momentul încheierii contractului de munca, reprezentarea si apararea intereselor colective ale angajatilor, conditiile de angajare a persoanelor din terte tari cu resedinta pe teritoriul Comunitatii, ca si contributiile financiare pentru promovarea ocuparii fortei de munca si crearea de locuri de munca.

Statele membre au competente în reglementarea drepturilor la asociere, la greva, precum si a conditiilor de salarizare.

In ceea ce priveste ocuparea fortei de munca, la Consiliul European de la Essen (1995) au fost identificate cinci domenii prioritare de actiune pentru ocuparea fortei de munca:

promovarea investitiilor în învatamântul profesional,

reducerea costurilor indirecte ale fortei de munca,

cresterea economica bazata pe ocuparea intensiva a fortei de munca,

cresterea eficientei utilizarii fortei de munca,

întarirea masurilor de ajutorare a grupurilor expuse riscului excluderii de pe piata muncii.

Acestor prioritati Comisia Europeana le-a raspuns prin comunicarea sa privind „Dezvoltarea sistemelor de ocupare a fortei de munca în Uniunea Europeana progrese recente si tendinte” [COM (95) 465].

Ocuparea fortei de munca a fost declarata ca obiectiv prioritar al Uniunii prin modificarile aduse tratatelor constitutive prin Tratatul de la Amsterdam. Ca urmare, guvernele statelor membre au hotarât sa sprijine dezvoltarea unei strategii coordonate la nivel comunitar privind ocuparea fortei de munca. Dezvoltarea strategiei se bazeaza pe:

luarea în considerare a ocuparii fortei de munca în formularea si implementarea politicilor si activitatilor la nivelul Comunitatii;

introducerea la nivelul Comunitatii a mecanismelor de coordonare, cum ar fi:

- • un raport anual comun al Consiliului si al Comisiei privind ocuparea fortei de munca, pe baza caruia Consiliul European sa adopte concluzii;

- • adoptarea de catre Consiliu, la propunerea Comisiei, a unor linii directoare privind ocuparea fortei de munca si care sa ia în considerare politica economica;

- • un sistem de monitorizare privind implementarea liniilor directoare, din care sa poata fi facute recomandari statelor membre asupra politicilor privind ocuparea fortei de munca;

- • crearea unui Comitet pentru ocuparea fortei de munca care sa promoveze coordonarea politicilor statelor membre privind ocuparea fortei de munca si piata muncii, si care sa

- formuleze opinii pertinente fata de aceste subiecte;

- • adoptarea de catre Consiliu a unor masuri de încurajare, sub forma unor proiecte pilot.