Etică și Corupție

1. Noțiunea de etică

Noțiunea de etică provine de la cuvântul grecesc ethos (obicei, morav, caracter). Inițial, prin acest termen se concepea locul unde se poate trăi, casă, locuință, vizuine, cuiburi. Această noţiunea de etică are acelaşi înţeles cu cea de morală, ele au aceeaşi provenienţă în latină ca şi în greaca veche.

Conceptul de morală se referă la un anumit cod social, la un ansamblu de reguli cărora trebuie să ne supunem pentru a fi admişi într-o societate dată.

Există şi câteva definiții ale eticii:

• Etica reprezintă un set de reguli care definesc ceea ce este drept şi greşit în conduita noastră;

• Etica este ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare şi cu rolul în viaţa socială;

• Etica este o disciplină filosofică prin tradiţia sau prin istoria ei exterioară, deoarece gândirea etică s-a cristalizat în cadrul concepţiei filosofice generale;

• Alegerile morale făcute de indivizi în relaţiile lor cu ceilalţi

Cu toate că funcţionarul public are tot ce-i trebuie – Statut, Cod de conduită, Regulament privind organizarea şi dezvoltarea carierei, Reglementări privind salarizarea, Agenţie Naţională a funcţionarilor publici – realitatea de zi cu zi este cu totul altfel; ne arată o administraţie publică cu un amestec eterogen de profesionişti şi oameni care plimbă hârtii sau care nu fac altceva decât să-i încurce pe alţii.

2. Noţiunea de corupţie

Faptul că fenomenul corupţiei a existat din cele mai vechi timpuri, constituind până în prezent unul dintre cele mai grave şi mai răspândite comportamente ale unor persoane cu funcţii de răspundere, este o afirmaţie ce nu suscită îndoială.

Corupţia înseamnă folosirea abuzivă de către o persoană a funcţiei de intermediar sau de decizie pe care o îndeplineşte, pentru a acorda celui care corupe sau comunităţii de interese pe care acesta o reprezintă, un avantaj economic sau administrativ, în schimbul unei sume de bani, a unor cadouri, a unor deplasări, excursii, concedii sau distracţii sau a primirii unor proprietăţi. Tot corupţie înseamnă şi folosirea de către o persoană a funcţiei sau poziţiei sale sociale pentru a eluda sau evita îndeplinirea unor norme sau proceduri normale la obţinerea în folosul ei a unor avantaje materiale sau a unor funcţii profesionale sau administrative.

Corupţia este un fenomen social grav, cu forme variate şi complexe, manifestate până la cele mai înalte niveluri ale societăţii ce are o amploare deosebită.

Ea reprezintă o ameninţare majoră pentru democraţie, constituind o negare a drepturilor omului şi o încălcare a principiilor democratice, pentru echitatea socială şi pentru justiţie, erodând principiile unei administraţii eficiente, punând în pericol stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului şi a reprezentanţilor acestora, cât şi pentru dezvoltarea economică şi socială.

În momentul de față corupţia constituie unul dintre subiectele principale de discuţie în orice domeniu şi la orice nivel, reprezentând una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane.

Lupta pentru combaterea corupției a devenit o problema serioasă, cu cât aceasta se extinde foarte repede, cuprinzând, mai intâi, câteva sectoare, câteva domenii şi apoi întreaga societate, devenind un stil de viaţă, un labirint din care nu se mai poate ieşi, o mentalitate.

Cu privire la România, trecerea la democraţie a fost umbrită de multe scandaluri de corupţie. La alegerile generale din 1996 a fost inclus un program de luptă împotriva corupţiei în programul politic al multor partide deoarece corupţia ajunsese să fie considerată drept caracteristică a economiei de piaţă.

Dobrinoiu V. susţine că: „în esenţă corupţia reprezintă un abuz de putere în scopul obţinerii de avantaje materiale sau alte foloase (onoruri, titluri, publicitate, exonerare de răspundere)”.

„ Dicţionarul explicativ al limbii române” redă o latură social- morală a termenului de corupţie, reprezentând : „o stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie” .

Sensul cel mai apropiat pe înțelesul oamenilor este însă acela prin care se exprimă încălcarea cu bună ştiinţă de către reprezentanţii unor instituţii ale statului, investite cu autoritate, din diverse domenii (economic, politic, administrativ, legislativ, justiţie, educaţie), a normelor pe care sunt obligaţi să le apere, în schimbul obţinerii unor foloase materiale sau avantaje de orice fel.

În domeniul administraţiei publice, subiecţii actelor de corupţie sunt funcţionarii publici, cărora li se acordă permanent sau provizoriu, prin numire, prin alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii, în vederea exercitării funcţiilor într-un serviciu public sau într-o altă instituţie. În ultimul timp, se pot observa tot mai multe articole în diferite ziare care fac referiri la corupţia din rândul funcţionarilor publici, ceea ce îl determină pe cetaţean să creadă că nu există standarde de conduită în rândul acestei categorii.

Acel sentiment de nesiguranţă, dificultatea promovării şi nivelurile scăzute ale compensaţiilor financiare, privatizarea unor servicii, reducerea dimensiunilor aparatului birocratic, redefinirea în permanenţă a atribuţiilor ministerelor şi agenţiilor au un impact adesea negativ asupra funcţionarilor publici şi, în cazurile cele mai grave, îi determină să cedeze tentaţiilor corupţiei.