Etică și corupție în administrație publică

Motivaţia alegerii acestei teme,o reprezintă dorinţa de a întelege şi prezenta,într-un mod cât mai detaliat,un model comportamental foarte răspândit,în cadrul funcţionarilor oficiali sau a reprezentanţilor aceleiaşi comunităţi.

Corupţia reprezinta un subiect foarte complex ,întalnit în aproape orice domeniu,lupta împotriva corupţiei fiind una care dateaza de caţiva ani buni,rezultatele nefiind însă pe măsura aşteptărilor,corupţia rămanand o problemă a societăţii româneşti.

Tema acestei lucrări constituie un subiect de actualitate, şi anume asigurarea standardelor etice în sistemul administrativ fiind un obiectiv important pentru guvernul oricărui stat membru al Uniunii Europene. Orice guvern îşi doreste o administraţiei mai eficientă, înlăturarea corupţiei şi a altor abateri grave din sistem.

Pentru a înţelege mai bine fenomenul de corupţie vom parcurge împreună atât aspecte teoretice cât şi practice ale acestui subiect şi vom încerca să elaborăm o serie de politici anticorupţie,imperios necesare administraţiei publice românesti.

“ Corupţia este o boală care se agravează

hrănindu-se din ea însăsi!”

Introducere

Diversitatea sarcinilor pe care le are de îndeplinit administraţia publică necesită o extrem de variată gamă de sarcini realizate prin serviciile publice, ca şi un personal cu pregătire profesională diversă.

Satisfacearea nevoilor cotidiene ale colectivităţii, a nevoilor omului care trăieste într-o grupare organizată, rămâne finalitatea esenţială şi singura justificare a administraşiei publice, atât de diversificată, mai ales în serviciile sale către populaţie. Privită din punct de vedere sociologic, administraşia publică nu reprezintă altceva decât o sumă de colectivităţi umane care organizează anumite acţiuni în favoarea altor oameni.

Funcţia publică este privită prin natura sa ca o funcţie socială1; aceasta implică de la inceput ca acela care o exercită să aibă o veritabilă vocaţie de a se preocupa de cauza publică. Deontologia2, ramură a Eticii, este ştiinţa care studiază obligaţiile şi comportamentul celor care practică o anumită profesie.

În cazul funcţiei publice, scopul Deontologiei este reprezentat de realizarea eficienţei serviciului public şi satisfacerea nevoilor cetăţeanului.Eficienţa nu reprezintă numai rezultatul unei bune organizări şi conduceri a unei activităţi. Obţinerea unei eficienţe maxime depinde şi de gradul de conştinciozitate de atitudinea conştiincioasa faţă de îndatoririle de serviciu ale funcţionarului public.

În cazul în care funcţionarul public are o situaţie juridică bine stabilită şi îi sunt asigurate unele drepturi care să-i permită desfăşurarea activităţii în bune condiţii şi asigurarea unui trai decent, el se va putea dedica întru totul activităţii autorităţii sau instituţiei publice din care face parte.În aceste conditii, el îsi va îndeplini cu conştiinciozitate sarcinile de serviciu şi va pune în exerciţiul funcţiei toate cunoştinţele şi calitaţile sale.

Persoana care ocupă o funcţie publică, pe lângă obligaţiile profesiei dobândite prin studii, are o serie de obligţii cu caracter moral, fie scrise, fie nescrise, şi care circumscriu etica profesiei de funcţionar public. Toate aceste datorii morale pe care un funcţionar le respectă pe durata exercitării unei funcţii publice poartă generic denumirea de ,,deontologie".

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică3 a recomandat statelor membre să asigure instituţii funcţionabile şi sisteme de promovare a conduitei etice în serviciul public.