Factori de succes și impedimente în implementarea guvernării electronice în România

CAPITOLUL 1 Conceptul de guvernare electronică

1.1 Apariţia e-guvernării în societatea românească

Calculatoarele şi în principal Internet-ul, au realizat o schimbare deosebită a modului în care cetăţenii pot avea acces la serviciile publice. Societatea informaţională, prin aplicaţii complexe de e-guvernare, este tot mai mult prezentă în toate activităţile sectorului public, dar şi în sectorul privat.

Conceptul de e-guvernare cunoaşte mai multe definiţii, cum ar fi cea de oferire de servicii prin Internet şi cea de activităţi bazate pe Internet (consultanţa electronică), însă cea mai cuprinzătoare este aceea conform căreia aceasta reprezintă utilizarea tehnologiei şi comunicaţiilor în administraţie.

Guvernarea electronică constă “în interacţiunea guvernului, parlamentului sau a altor instituţii publice cu cetăţenii, prin intermediul mijloacelor electronice. Informarea asupra proiectelor de lege aflate în discuţie şi exprimarea opiniilor asupra acestora de către cetăţeni, plata taxelor de către contribuabili, completarea unor plângeri şi petiţii online reprezintă mijloace eficiente puse la dispoziţie de către stat pentru exercitarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor. Aşadar, sensul implementării guvernării electronice este de sus în jos (de la stat la cetăţean)”. Guvernarea electronică (e-Government) se impune tot mai mult ca un element esenţial a noii societăţi informaţionale, cunoscând o evoluţie exponenţială la nivel global şi în special în Europa în ultimii ani, lucru dovedit de:

a) numărul din ce în ce mai mare de cetăţeni ce participă la dezbateri online;

b) rolul central al Internetului ca sursă de informaţii publice;

c) numărul mare de servicii guvernamentale oferite online;

d) planurile de dezvoltare în domeniu.

Potrivit definiţei OCDE, e-guvernarea reprezintă “utilizarea tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor şi în particular a Internetului ca instrument pentru realizarea unei mai bune administraţii”.

Această definiţie reuneşte de fapt cele 3 trăsături de bază ale guvernării electronice:

• creşterea gradului de participare politică a cetăţenilor şi creşterea eficenţei aparatului administrativ( paradigma funcţională) ;

• utilizarea noilor tehnologii electronice în comunicare (paradigma tehnică);

• aplicarea unor noi metode de management a informaţiei(paradigma managerială).

Procesul de guvernare presupune implicarea a trei mari clase de participanţi, şi anume:

• participanţii publici, guvernul sau statul, atât organizaţiile de la nivel local, cât şi cele de la nivel central (G);

• cetăţenii ţării respective (C);

• firmele private, care organizează activităţi comerciale (B).

Intre aceşti participanţi se creează legături specifice de comunicare, împărţite în câteva mari grupe de componente ale guvernării electronice. Astfel, există mai multe modalităţi prin care informaţia poate curge între participanţii la procesul de guvernare. Principalele componente ale guvernării electronice sunt:

• G2G sau Guvern - Guvern sau Government to Government cu o sub-categorie G2E (Government to Employee) sau Guvern – Angajaţi guvernamentali ;

• G2B Guvern – Companii sau Government to Business;

• G2C Guvern – Cetăţeni sau Government to Citizens.

Reforma digitală în România a început în anul 2001, sub coordonarea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, iar în următorii doi ani sunt lansate două programe, Sistemul de Achiziţii Publice şi Sistemul Electronic Naţional, sub forma unui portal de guvernare electronică, care oferă informaţii şi servicii electronice cetăţenilor şi mediului de afaceri. Sistemul Electronic Naţional, SEN , a fost instituit prin Legea nr.161/2003, fiind implementat gradual şi oferind un punct de acces unic la informaţiile şi serviciile publice ale insituţiilor administraţiei centrale conţinând două secţiuni: servicii electronice şi prezentare electronică a datelor. Prin Legea nr. 291/2002, Ministerul Comunicaţiilor si Tehnologiei Informaţiei, a lansat şi programe de încasare prin mijloace electronice a impozitelor şi taxelor locale în fiecare oraş şi municipiu (e-tax), precum şi în comune, dacă există solicitări în acest sens. Guvernarea electronică le va permite cetăţenilor să participe la procesul de lucru a deciziilor din guvern, să-şi prezinte nevoile lor reale şi bunăstarea prin utilizarea instrumentelor guvernelor virtuale. E-guvernarea include tehnologii informatice şi de comunicaţii ce conduc la schimbări în furnizarea serviciilor guvernamentale şi mai ales în participarea cetăţenilor la procesul de guvernare. Acest tip de guvernare nu implică faptul că fiecare cetăţean va avea acces la un calculator conectat la Internet, ci va implica accesul comunităţii la informaţiile disponibile sub formă electronică, astfel guvernarea electronică va realiza o legătură mai strânsă a diferitelor persoane cu guvernanţii.