Formele de Control asupra Administrației Publice

Introducere

Dincolo de aspectele de natură formal-organizatorică şi de localizarea este structură intermediară între puterea politică şi societatea civilă pe care o deserveşte admnistraţia publică, ca activitate indispensabilă în procesul realizării valorilor politice, are menirea de a realiza anumite valori politice pentru satisfacerea necesităţilor societăţii, fiind din această cauză o activitate subordonată acelor valori.

Ca atare, prin însăşi natura sa, administraţia necesită supunere de multiple forme de control, în vederea asigurării înfăptiurii acestor valori politice . Realizarea efectivă a misiunilor ce revin administraţiei publice, presupune desfăşurarea unui amplu program administrativ, în deplină concordanţă cu cerinţele şi trebuinţele societăţii în cadrul căreia este organizată, îmbrăcînd ca principale activităţi, organizarea executării şi executarea în concret a legii. În acest context, pentru a asigura conformitatea activităţii organelor administraţiei publice cu exigenţele stabilite de forurile politice, este nevoie de instituirea unui vast şi complex control asupra acestei activităţi.

În acelaşi sens, garanţia juridică a îndeplinirii acestui obiectiv îl constituie controlul asupra modului în care aceste autorităţi şi-au exercitat atribuţiile conferite de lege, de către însăşi autorităţile administrative sau de autorităţi care înfăptuiesc celelalte puteri ale statului, legislativă sau judecătorească.

Administraţia publică este acea activitatea care constă în principal în organizarea şi asigurarea executării, dar şi în executarea nemijlocită a prevederilor constituţiei, e tuturor actelor normative şi a celorlalete acte juridice emise de autorităţile administraţiei publice, fapt ce relevă necesitatea controlului asupra administraţiei publice.

Totodată, realizarea competenţei unui organ al administraţiei publice presupune, transpunerea în practică a dispoziţiilor legii sau, după caz prestarea celor mai diverse servicii publice este posibilă numai în limitele îngăduite de lege, subliniază imperativul funcţionării administraşiei publice în spiritujl exigenţelor principiului legalităţii. Asigurarea respectării legii, ca formă juridică ce îmbracă valorile politice, reclamă existanţa unor factori cu caracter autoreglator, atît la nivelul structurii administrative interne, cît şi a celei externe.

Aşadar, necesitatea instituirii controlului asupra sistemuli global al administraţiei publice rezidă, în principal, din însăşi raţiunea organizării şi funcţionării acesteia în cadrul statului, şi anume din misiunea de realizare în concret a valorilor politice exprimate în lege. Însăşi subordonarea administraţiei publice faţă de puterea politică care îi prescrie conduita şi îi stabileşte scopurile, furnizîndu-i şi mijloacele adecvate, detremină intervenţia unor forme de control asupra structurii generale a administraţiei publice. El derivă şi din localizarea şi rolul acesteia în cadrul statului, respectiv din poziţia sa intremediară între autorităţile puterii legislative, ale celei executive şi populaţie, ale cărei nevoi trebuie să le satisfacă, mijlocind interesele generale, particulare şi locale, prin intermediul serviciilor publice şi al altor mijloace tehnici pe care le au la dispoziţie.

Din această perspectivă, avînd în vedere complexitatea deosebită a activităţii pe care o desfăşoară autorităţile administraţiei publice, atît la nivel central cît şi local, care cuprinde, practic, toate elementele şi sectoarele vieţii economico-sociale, formele de control folosite sunt foarte diverse. După natura juridică a autorităţii care exercită controlul administraţiei publice, se distinge:

- controlul exercitat de autoritatea legislativă;

- controlul exercitat de autorităţile judecătoreşti şi de organele cu activitate jurisdicţională;

- controlul exercitat de Guvern prin autorităţile administraţiei publice, precum şi de către structurile din sistemul acestora.

Sintetizînd aceste forme de control, reieşite din clasificarea de mai sus, putem afirma că în cadrul mecanismului, toate cele trei puteri ale statului exercită, în mod corespunzător, prin mijloace specifice, potrivit particularităţilor funcţiilor statului, controlul asupra administraţiei publice.

Se detaşează în primul rînd, controlul politic asupra administraţiei publice în virtutea subordonării acesteia faţă de puterea politică de la care emană valorile politice, integrate reglementărilor legale. Accentul deosebit asupra administraţiei. Acest control corespunde unei necesităţi fundamentale şi aparţine reprezentaţilor naţiunii de a verifica constant că administraţia nu se abate de la liniile directoare care i-au fost fixate.

Controlul parlamentar se manifestă de regulă, prin interpelările şi întrebările parlamentarilor adresate miniştrilor, cu privire la modul în care funcţionează maşina administrativă raportată la doleanţele şi trebuinţile electoratului. Dar esenţa controlului parlametar constă în rolul deosebit pe care îl joacă comisiile parlamentare, prin verificarea modului de gestionare a treburilor publice de către ministere sau organele centrale, precum şi de către alte structuri administrative integrate acestora.

Un control specific parlamentar este cel al avocatului parlamentar îndreptat către respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti de către autorităţile publice, pe cale extrajudiciară.

În al doilea rînd, controlul puterii execute prezintă un rol deosebit de important, atît din perspectiva relaţiilor cu administraţia publică, pe care şi-o subordonează direct, cît şi din cea care priveşte consistenţa mijloacelor de intervenţie a autorităţii publice executive, corelativ atributului acesteia de conducător şi implicit de regulator al administraţiei publice.