Funcția publică în Franța și Germania

1.Dreptul functiei publice

Notiunea de functie publicã reprezintã o notiune fundamentalã a dreptului public, în general, a dreptului administrativ, în special, strâns legatã de notiunea de organ, autoritate, activitate administrativã.

Functia publicã si functionarul public sunt institutii juridice ale dreptului public, în general, si ale dreptului administrativ, în particular, care s-au conturat ca atare într-o continuã disputã între doctrinã, jurisprudentã si reglementare.

Functionarea oricãrei autoritãti sau institutii publice presupune trei elemente: competentã, mijloace materiale si financiare si personal (resurse umane) structurat pe compartimente, linii ierarhice si functii, dintre care doar unele sunt functii publice.

Titularul unei functii publice este, de regulã, dar nu întotdeauna, un functionar public.

Apartenenta la categoria functionarilor publici depinde, în principal, de criterii juridice, de actul de numire si de natura dreptului aplicabil, mai degrabã decât de criterii functionale sau de natura functiilor exercitate.

În sensul larg al termenului, se poate înTelege prin functie publicã, ansamblul persoanelor aflate la dispozitia guvernantilor pentru a face sã functioneze serviciile publice.

În sens organic este vorba de ansamblul personalului din administratie. Acest personal are o compunere diversificatã si cuprinde categorii extrem de variate. Uneori, în aceeasi perspectivã organicã, functia publicã desemneazã doar o parte din acest personal.

În sens formal, functia publicã poate desemna regimul juridic aplicabil personalului administrativ.

În sens material, este vorba de activitatea constând în colaborarea în mod permanent si cu titlu profesional la o actiune a persoanelor publice ale administratiei.

Notiunea de functie publicã, contrar aparentelor, este dificil de tradus cu exactitate în diferite tãri europene, într-o analizã comparativã, riscurile de contrasens fiind mai numeroase decât în cazul altor institutii referitoare la administratie.

Notiunea de fonction publique ( functie publicã) în Franta este explicatã prin notiunea Qffentlicher Dienst ( în traducere literarã, serviciu public) în Germania. În Franta, termenul de functie publicã are în vedere si functionarii publici ce actioneazã la nivelul colectivitãtilor locale, pe lângã cei care se regãsesc la nivelul administratiei statale.

În Germania, desi numãrul functionarilor este mai mic decãt în Franta, de doar douã milioane, statutul functionarilor publici se aplicã la mai putin de jumãtate din personalul administratiei, în timp ce în Franta, se aplicã la toate functiile publice permanente.

Termenul de personal al administratiei ar fi cel mai indicat, singurul termen utilizabil în toate tãrile europene, fãrã o semnificatie juridicã precisã, pentru a desemna ansamblul agentilor din serviciul diferitelor colectivitati publice, altele decât întreprinderile publice si fortele armate, indiferent de statutul lor juridic.

În tãri precum Belgia, Grecia, Suedia, Franta, Olanda si Portugalia, functia publicã este aproape sinonomã cu personalul administrativ, în schimb ce, în tãri precum Germania si Luxemburg, existã o delimitare între functionarii cu statut de drept public, pe de o parte, si lucrãtorii din administratie, ce se supun regulilor dreptului muncii, pe de altã parte.

În ceea ce priveste reglementarea functiei publice, potrivit dreptului comparat, în tãrile Uniunii Europene se mentine, chiar si în prezent, vechea disputã între conceptia dominantã, de altfel axatã pe ideea statutului legal, ce conduce la un regim juridic unilateral de drept public, si conceptia statutului contractual, ce conduce la regimul dreptului privat.

În nici o tarã a Uniunii Europene, ansamblul personalului din administratie nu se supune unui statut juridic unic si identic. Dimpotrivã, trebuie exclusã ideea, rãspânditã în Germania dar si în Franta, cã statutul national al functionarilor s-ar caracteriza printr-o specificitate considerabilã.

În plus, Germania se caracterizeazã printr-o situatie aparte, fiind un stat federal, în care doar unul din patru functionari publici este angajat la nivelul guvernului federal sau în agentiile federale. Privatizarea cãilor ferate, a postei si a telecomunicatiilor a redus mai mult aceastã proportie. De altfel, în Germania, functia publicã este caracterizatã prin forta traditiei istorice si simultan prin mutatiile intervenite în ansamblul sarcinilor administratiei publice si în modul în care ea urmeazã sã si le asume.