Interceptările și înregistrările audio-video. mijloace de probă în procesul penal

Introducere

Libera dezvoltare a personalitatii umane este expresia juridica a libertatii nespecificate, necategorizata, a libertatii de actiune in sensul pur, redusa la esenta sa, indispensabila individului uman care se construieste. Singura definire a libertatii implicata de acest drept este ideea de dezvoltare. Liberatatea trebuie sa fie din aceasta perspectiva absoluta, si nu poate fi vazuta decat ca esenta a liberalismului. Libera dezvoltare a personalitatii tine astfel de lumea valorilor, discutia purtata asupra existentei acesteia in cele doua sisteme juridice devenind si un discurs al constitutionalizarii valorilor, vazut ca „ proces prin care se depaseste opozitia dintre dreptul pozitiv si jusnaturalism, in profitul unei relatii mai armonioase intre drept si putere”.

Dreptul la libera dezvoltare a personalitatii umane nu poate fi vazut in lipsa protectiei alegerilor personale, private prin intermediul carora individul exercita libertatea de actiune care are ca finalitate dezvoltarea personalitatii sale. Libera dezvoltare apare in primul rand ca un corolar al libertatii generale de actiune a individului in sensul dezvoltarii personale; dreptul la libera dezvoltare impune dezvoltarea si libertatea de a actiona ca botiuni intersanjabile, ecuatie in care demnitatea umana permite cel mai bine captarea obiectul liberei dezvoltari a personalitatii umane. Dreptul la libera dezvoltare a personalitatii priveste astfel omul in afara cadrului descris de drepturile si obligatiile specifice calitatii sale de subiect de drept, extinzandu-se si asupra acelor aspecte care in mod curent nu sunt atasate personalitatii juridice asa cum este situatia cadavrului sau embrionului.

In cadrul dezbaterilor pe marginea raportului dintre Constitutie si viata privaat desfasurate in cadrul lucrarilor Anuarului international de justitie constitutionala din anul 2000 se precizeaza doua forme ale acestui raport: cea in care constitutiile nu fac nici o referire la viata privata, acest drept fiind dezvoltat pe cale jurisprudentiala si sistematizat ulterior de doctrina, si cea in care se incadreaza constitutiile moderne, care garanteaza de o maniera explicita un drept la respectul vietii private. Potrivit acestei tipologii, textele constitutionale franceze fac parte din prima situatie descrisa, atata timp cat in ordinea constitutionala a acestei tari nu se regaseste nicio dispozitie care sa prevada dreptul la respectul vietii private asa cum o face Constitutia Romaniei din 1991 care prevede in articolul 26 ca „Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata”.

Asemeni Constitutiei altor state, Constitutia Romaniei de la 1991 nu se opreste la proclamarea vietii intime, familiale si private, regasite in art. 26, inregistrand protectia constitutionala a dreptului vizat prin consacrarea unor aspecte ale acestuia care beneficiaza de protectie specifica. In aceasta directie se inscrie garantarea dreptului inviolabilitatii domiciliului in baza art. 27 din Constitutie, a secretului corespondentei de catre art. 28 si a libertatii de casatorie proclamat de art. 48. In acest punct, al consacrarii unei protectii specifice anumitor aspecte ale vietii private, Constitutia Romaniei urmeaza exemplul instituit de Legea Fundamentala a Republicii Federale Germania, care consacra la randul sau protectia constitutionala a principiului inviolabilitatii domiciliului si al secretului corespondentei prin art. 13 si respectiv 10 LF .

Elementul cel mai important al acestei similitudini este reprezentat insa de existenta unui cadru general in care are loc consacrarea constitutionala a dreptului la respectul vietii private in cele doua sisteme, determinat de consacrarea principiului liberei dezvoltari a personalitatii umane in art. 1 alin. 3 din Constitutia Romaniei; Legea Fundamentala a Republicii Federale germane instituie la randul ei un regim general de protectie a dreptului la respectul vietii private prin art. 1 alin. 1 care garanteaza demnitatea umana si principiul liberei dezvoltari a personalitatii umane proclamat de art. 2 alin. 1.

Capitolul I

Interceptarile si inregistrarile audio

Potrivit art. 91 din Codul Penal, interceptarea si inregistrarea convorbirilor si comunicarilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare se realizeaza cu autorizarea motivata a judecatorului, la cererea procurorului care efectueaza sau supravegheaza urmarirea penala, in conditiile prevazute de lege, daca sunt date sau indicii temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu, iar interceptarea si inregistrarea se impun pentru stabilirea situatiei de fapt sau pentru ca identificarea sau localizarea participantilor nu poate fi facuta prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult intarziata.