Locul Teoriei Generale a Dreptului în Sistemul Științelor Juridice

O cunoaştere cât mai detaliată a realităţii interioare şi a celei înconjurătoare a reprezentat dintotdeauna o preocupare continuă a fiinţei umane.

Prin acumularea constatărilor cu privire la natură, societate şi gândire într-un anumit volum de noţiuni, principii, teorii şi categorii a luat naştere stiinţa.

Astfel, ştiinţa constituie un ansamblu omogen de cunoştinţe veridice despre realitatea obiectivă şi cea subiectivă reflectat în mod generalizat şi abstract.

Obiectul de cercetare, adică acel criteriu principal pe baza căruia se constituie ştiinţa, îl reprezintă un anumit domeniu determinant al realităţii în vederea descoperirii propriilor principii sau reguli ce guvernează numai fenomenele specifice respectivului domeniu, la care se adaugă şi formularea de previziuni cu privire la evoluţia în timp a acestora.

Scopul ştiinţei, în final, este aplicarea rezultatelor descoperite prin cercetare la nevoile vieţii practice.

Pe baza obiectului de studiu ştiinţele cunosc următoarea clasificare:

- Ştiinţe despre natură

- Ştiinţe despre societate – acestea au ca scop studierea formelor şi stărilor de organizare socială.

- Ştiinţe despre gândire.

La nivelul ştiinţelor ce vizează societatea pot fi identificate mai multe

ramuri, precum ştiinţele politice, economice sau cele juridice.

Ştiinţele juridice (ştiinţa dreptului) studiază legile existenţei şi evoluţiei statului şi a dreptului, acţiunea normelor juridice ca reguli specifice de conduită umană şi mai ales, efectele încălcării lor.

Atât dreptul cât şi statul sunt cele mai importante mijloace de conducere şi organizare socială. În acest sens, ştiinţele juridice contribuie la cunoaşterea lor aprofundată, oferind metode şi principii necesare perfecţionării acestor două elemente. Aşadar, ştiinţele juridice ocupă un rol important atât sub aspect teoretic cât şi practic în cadrul ştiinţelor despre societate.

Ştiinţele juridice acţioneză cu definiţii, concepte şi formulări de principii. Aceste aspecte teoretice nu trebuie confundate cu normele juridice (legi, decrete, acte normative) întrucât primele reprezintă concluzii ştiinţifice, judecăţi de valoare emise în urma studierii aprofundate a dreptului sub toate aspectele sale, în timp ce cele din urmă sunt prescriptţii ce impun un anumit comportament în societate în regim de putere publică.

Ştiinţele juridice cunosc următoarea clasificare:

a) ştiinţe juridice ce descifrează aspecte generale ale statului şi dreptului ca fenomene sociale: teoria generală a dreptului şi teoria generală a statului;

b) ştiinţe juridice care cercetează statul şi dreptul din perspectiva evoluţiei lor istorice, concomitente cu evoluţia doctrinelor juridice corespunzătoare: ştiinţele juridice istorice şi doctrinele politico-juridice;

c) ştiinţe juridice de ramură ( ştiinţe ce studiază fenomenele juridice ale diferitelor ramuri de drept : ştiinţa dreptului penal, ştiinţa dreptului administrativ, etc.)

d) ştiinţe juridice auxiliare.

Studiul statului şi a dreptului în general, fie la nivelul unei anumite

societăţi determinate istoric, fie la nivelul tuturor societăţilor constituie o subdiviziune a ştiinţelor juridice concretizată ca obiect de cercetare al teoriei generale a dreptului.