Managementul Informațiilor

Imaginea serviciilor de informatii si educatia de securitate.

Imaginea negativa a agentiilor de securitate nationala poate, în circumstante nefericite, sa devina o problema de securitate nationala. Pe de alta parte, publicul ar trebui sa învete, sa astepte si chiar sa doreasca anumite crize de imagine provenite, uneori, din erori ale intelligence-ului. Poate parea ciudat, dar sa meditam la timpul în care serviciile aveau întotdeauna dreptate.

Prin caracterul special al activitatii acestora, se poate explica faptul ca un mare numar de politicieni si cetateni îsi imagineaza ca serviciile ar trebui sa fie: omniprezente; întotdeauna persistente; mereu corecte; obiective dar sa aduca date si dovezi care sa le sprijine supozitiile, nu însa si ale oponentilor politici; sa fie necostisitoare si sa respecte în totalitate drepturile omului. Acestea nu sunt expectatii realiste, ci mai degraba un fel de proiectie colectiva (opusa a ceea ce a existat), sau un ideal-tip weberian.

Standardele de succes si esec pentru lucratorii din agentiile de securitate nationala trebuie bine întelese pentru ca actiunile sa nu le fie etichetate gresit (ori abuziv). Nu putine din deziluziile decidentilor (ca si beneficiari ai informarii) îsi au originea în asteptarile exagerate cu privire la capacitatile si resursele serviciilor de informatii. Exista o serioasa disproportie între numarul mare de succese necunoscute publicului si cel relativ mic de esecuri dar, cel mai adesea, mediatizate excesiv. Este adevarat ca în acest domeniu erorile pot avea urmari dintre cele mai grave.

Dintotdeauna factorii de decizie au avut de optat între supraveghere excesiva pentru a dobândi certitudinea conformarii serviciilor la normele convenite (responsabilitate publica) si o eficienta sporita, limitând controlul care le-ar diminua aportul la securitatea nationala. Aurea mediocritas ramâne solutia optima. Este oarecum un paradox ca majoritatea actiunilor de informatii sunt secrete iar noi, spre a le avea sub control trebuie sa le legiferam în detaliu.

Pâna la atentatele din 11 septembrie, tendinta era de a extinde mecanismele de supraveghere si control civil asupra comunitatii informative. La ora de fata chestiunea se formuleaza diferit, auzindu-se din ce în ce mai tare vocile care sustin ca ratiunile de eficienta trebuie sa primeze si ca, prin urmare, serviciile de informatii au nevoie de atributii si bugete sporite.

Mascatii în plina strada...  Evenimentializarea

În privinta presei libere apare o dilema inerenta: cum sa respecti rolul media si sa împlinesti politica de securitate nationala?! Pe de o parte, politica trebuie formulata si implementata în secret. Pe de alta parte, misiunea media de a cauta stiri si a le tipari este o obligatie fata de poporul american, fiind o provocare directa la secretele guvernamentale. Mass media informeaza publicul, dar este folosita în egala masura de liderii politici si oficialii guvernamentali pentru a-si anunta intentiile de actiune si a testa reactia publicului si a actorilor sociali semnificativi.

Perceptia elitei media asupra unei probleme poate stabili agenda publica. Sa controlezi ceea ce poporul va vedea si va auzi înseamna sa controlezi perspectiva publicului asupra realitatii politice. Acoperind (n.n.  mediatic) anumite evenimente-stiri, doar acordându-le spatiu, media semnaleaza importanta acestor evenimente pentru cetateni. Ignorând altele, media ascunde portiuni de realitate de oricine mai putin de cei direct afectati. Evenimentele si problemele plasate de catre media pe agenda nationala suscita interesul public si devin subiecte ale actiunii guvernului. Aproape inutila precizarea ca, si cu referire la activitatea discretelor servicii de intelligence, toate acestea sunt valabile.

Un numar imens de persoane intra în contact cu tot mai multe evenimente, de fapt, cu imaginea lor, oferita sau confectionata de mass-media, care poate sa determine imixtiuni flagrante în interpretarea realitatii. Prin mijloacele de comunicare în masa aflam cum privesc lumea jurnalistii, cei care platesc timpul de antena, sau proprietarii acestora.

Complici ai terorismului sau agenti ai statului, mass-media se afla în centrul crizelor teroriste care ameninta democratiile. Jurnalistii întâmpina mari dificultati în abordarea fenomenelor de violenta terorista, iar interpretarea unor evenimente tragice poate sa difere în functie de caracterul intern sau extern al actului de violenta si de gradul de implicare a concernelor media în strategia de aparare nationala. Adesea, dând curs tentatiei de a relata cât mai la cald evenimentele, media nu mai face si exercitiul rece, analitic de a identifica factorii care le-au generat si vulnerabilitatile care le-au permis. Ne referim la carente explicative compensate prin exces de detalii mai putin relevante dar sclipitoare.

Realitatea oferita este construita în mod individual, ea nu este construita de massmedia, ci de indivizii receptori prin interpretare. O data mediatizate, evenimentele primesc o semnificatie ceremoniala. Autoritatea mediatica amplificata eventual de pozitiile altor voci ale autoritatii si însasi prezenta publicului transfigureaza actele initiale. Faptul în sine este validat, legitimat si luat în considerare ca eveniment, element de marcare a cotidianului si a viitorului. Evenimentializarea, ca decupare a aspectelor la limitele firesti ale realitatii si conferirea implicita (prin focalizare) si explicita (prin modalitatea de prezentare si interpretare) a calitatii de eveniment se remarca prin tendinta tot mai evidenta a mass-media de a promova pseudo-evnimentele si anti-evenimentele în cadrul actualitatii.

Pseudo-evenimentul are conotatii de publicitate prin impactul pe care îl are asupra publicului privit ca potential client. Pseudo-evenimentul se caracterizeaza prin:

- lipsa de spontaneitate: faptele se produc pentru ca erau prevazute;

- se provoaca nu doar faptul imediat despre care urmeaza a se relata, ci si modalitatea de a relata (circumstantele pseudo-evenimentului sunt organizate în functie de mijloacele de informare care îi sunt destinate: adesea, dosarele de presa si comunicatele de presa contin chiar o relatare, ca si când evenimentul s-ar fi produs deja);

- raportarea ambigua la situatia reala determina interesul de care se bucura (pseudo-evenimentul, pornind de la fragmente de realitate, promoveaza un adevar echivoc, cerut de imperativul de a informa, de a face cunoscut si de a emotiona publicul, dorindu-se crearea unui curent de opinie favorabil prin redundanta informatiei);

- de obicei, urmareste sa împlineasca o profetie auto-realizatoare implicita (o crestere a capitalului de imagine deja revendicat).

Anti-evenimentul reprezinta sesizarea unei derogari de la norma, sub orice forma: insolit, extraordinar, monstruos, unic, exceptional, deviant, atipic, iar domeniul de referinta este unul violent: crime, violuri, tâlharii, abuzuri, mizerie, saracie. Devine anti-eveniment orice fapt care prin cauza sau modul în care survine este neconform cu prezentarea sociala prevalenta sau orice fapt prin care un individ nu este în conformitate cu statutul sau social sau profesional. Pentru demersul de fata este interesanta chestiunea abuzurilor, posibile sau presupuse, oricum invocate. Prezumtia de implicare politica sau de invadare nejustificata a sferei private pot deveni prilej de promovare mediatica a unui anti-eveniment.