Modelul Birocratic

Modelul birocratic

1. Introducere

La inceputul secolului al XVI-lea Machiavelli a identificat termenul de stat (de administratie – n.a) cu birocratia care asigura functionarea si continuitatea acestuia, birocratia fiind de fapt detinatoarea puterii reale (puterea birourilor) si nu guvernele care au o existent efemera si nu pot face nimic fara colaborarea personalului insarcinat sa difuzeze si sa aplice deciziile guvernelor asadar sa organizeze executarea sau sa execute direct aceste decizii.

Asa numita birocratie (cuvantul nu a fost creat decat in a doua jumatate a secolului al XVIII-lea) nu a aparut decat in momentul in care s-au cumulat urmatoarele caracteristici:1

• Posturile (functionarii) au devenit permanente sau cvasipermanente;

• Apare un statut juridic protector (stabilitate, retributive, cariera);

• Ocupantii posturilor (functionarii) scapa (sau au tendinta sa o faca) de orice responsabilitate directa;

In cursul secolului al XIX-lea si al XX-lea, progresiv, realizarea acestor trei conditii a generat un fenomen nou si fara precedent in istorie:- Birocratia.

Administratia care a existat in statele europene din secolului XIII pana in secolul XVIII si care apoi s-a metamorfozat in birocratie, exista in toate marile civilizatii ale trecutului, reprezentand un subsistem de organizare in timp ce birocratia este un subsistem de administrare. Asadar orice administratie, ipotetic, presupune un coeficient de risc de birocratizare, astfel ca printr-o retrospectiva analogical am putea vorbi spre exemplu de birocratia imperiului roman, in masura in care imperiul roman se sprijinea pe o administratie numeroasa si puternica ce tindea sa se constituie intr-o birocratie.

In present, insa, totusi marii analisti ai fenomenului administrativ sunt de acord cu faptul ca asistam la triumful birocratiei2.

Pe masura ce statul national s-a dezvoltat intinzandu-si atributiile si competentele asupra cvasitotalitatii zonelor societatii, transformandu-se in stat providential, birocratia pe care el se sprijina sporeste permanent ocupand un procent din ce in ce mai mare din populatia activa si absorbind o parte din ce in ce mai mare din buget.

Aceasta evolutie a cunoscut implinirea in statele totalitare, cum a fost Romania pana in decembrie 1989, in care puterile: politica, economica, sociala si cultural au fuzionat si in care birocratia statala era dublata la toate nivelurile de catre Partidul Comunist.

Hipertrofia birocratica a administratiei, in loc sa permita statului sa rezolve mai eficient misiunile sale extreme de dificile, a avut un efect opus condamnandu-l la incapacitatea de actiune si la imobilism. Intr-o perspective aproape absurd, la limita logica a unei asemenea evolutii, birocratia se substituie statului. In statele totalitare cum a fost si Romania, birocratia (nomenclatura) se substituia statului avand unic scop sa se perpetueze la putere, sa-si pastreze si chiar sa-si dezvolte privilegiile si daca este posibil sa-si transmita aceste privilegii descendentilor. Intr-o asemenea tara orice proiect de reforma pentru a schimba un status quo evident favorabil birocratiei, esua in faza incipienta.

Dupa cum se constata dupa unii doctrinari ,, situatia nu este fundamental deosebita in democratiile occidentale in care instabilitatea institutiilor politice contrasteaza cu stabilitatea birocratiei si unde desi exista o intarire a executivului, guvernele au devenit prizonierele unei birocratii omniprezente si atotputernice, fundamental conservatoire si corporatiste”1.

Totusi, trebuie sa observam ca spre deosebire de realitatile dintr-un stat totalitar, in statele democratice existent unei opozitii democratice si oficiale, adica legal constituita, precum si programele politice pe baza carora au fost alesi, ii oblige pe cei de la putere, pe guvernanti sa initieze masuri de reformare a administratiilor birocratice. In astfel de situatii se naste un conflict ori de cate ori se incearca masuri care atenteaza interesele si obisnuintele deja stabilizate ale birocratilor, iar guvernantii de cele mai multe ori capituleaza si fie isi modifica proiectele initiale si astfel se pierde caracterul novator si eficienta acestora, fie renunta.

Dintr-un alt punct de vedere este de observant ca durata limitata a mandatului si permanenta perspective alegerilor ii descurajeaza pe guvernanti sa duca o politic ape termen lung si incita la amanarea deciziilor nepopulare pentru a nu pierde electoratul iar chiar daca isi asuma aceste riscuri si adopta unele reforme, acestea se vor lovi de ostilitatea sau apatia birocratiilor care au misiunea de ale aplica, astfel incat reformele fie vor fi torpilate sau vor fi aplicate inadecvat.

Dupa cum aratam, administratia publica apare cu atat mai redutabila si dificil de stapanit cu cat ea reprezinta o putere apreciabila prin numarul de agenti pe care ii are si prin faptul ca este organizata intr-o multime de citadele si bastioane fiecare constiente si mandre de particularitatile, privilegiile si fortele sale si care nu comunica intre ele decat rareori si cu dificultate.

Asadar administratia este departe de a constitui un executant docil si zelos pe care teoria juridical il defineste ca fiind bratul drept al puterii executive.

Permanent puterea politica face eforturi sa impuna puterii administrative vointa sa de aceia raporturile dintre cele doua puteri au pus permanent probleme.