Modul de Dobândire a Dreptului de Proprietate Privată

I. Proprietatea privată

1. Definirea dreptului de proprietate

Dreptul de proprietate privată este acel drept real asupra unor bunuri mobile sau imobile, altele decât cele care alcătuiesc domeniul public, care conferă titularilor exercitarea posesiei, folosinţei şi dispoziţiei în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege.

Definirea legală a dreptului de proprietate a fost completată prin reglementarea noului Cod civil (în raport cu art. 480 C.civ.) în sensul celor evidenţiate de doctrină. Noua reglementare defineşte acest drept prin conţinutul său, adică prin atributele conferite de dreptul de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia. Astfel, în noua reglementare, se consfinţeşte dreptul real al titularului de a poseda, de a folosi şi de a dispune (jus posidendi, jus utendi, jus fruendi şi jus abutendi) de bunul său, proprietate privată, atribute ce pot fi exercitate în mod absolut, exclusiv şi perpetuu, cu respectarea limitelor legale.

2. Conţinutul juridic al dreptului

Conţinutul juridic al dreptului de proprietate este acelaşi cu cel din textul art. 480 C.civ. şi anume, atributele dreptului de proprietate:

- Posesia (jus posidendi) reprezintă sub aspect juridic aproprierea stăpânirii bunului care este obiectul dreptului de proprietate, practic, relaţia dintre proprietar şi bunul său. Astfel, posesia ca element de drept exprimă dreptul de a apropria şi a stăpâni bunul spre deosebire de posesia exercitată ca stare de fapt.

- Folosinţa (jus utendi şi jus fruendi) ca atribut al dreptului de proprietate, spre deosebire de termenul folosit în limbajul comun, în terminologia juridică reprezintă dreptul proprietarului de a se servi personal de bunul său în funcţie de natura acestuia. Desigur, această prerogativă a titularului nu trebuie exercitată abuziv. Exercitarea acestui atribut nu exclude însă dreptul proprietarului de a nu se folosi de bunul său fără a-şi pierde prin neuz dreptul de proprietate.

Cea de a doua latură a atributului folosinţei, (jus fruendi, fructus) reprezintă dreptul proprietarului de a culege fructele produse periodic de bunul său, fără a se consuma substanţa acestuia. Astfel, fructele se deosebesc de producte care consumăsubstanţa bunului. Fructele sunt, conform art. 483 C.civ. şi art. 548 N.C.civ, naturale, industriale sau civile;

- Dispoziţia (jus abutendi, abusus) este atributul dreptului de proprietate care are două forme: dispoziţia materialăşi dispoziţia juridică.

a) Dispoziţia materială se referă la bunurile corporale, inclusiv drepturile de creanţă a căror substanţă juridicăeste în materialitatea titlului. Dispoziţia materială presupune dreptul proprietarului ca, el însuşi sau prin altă persoană, să consume substanţa bunului, să culeagăproductele, să modifice, să transforme sau să distrugăbunul.

b) Dispoziţia juridică. Exercitarea acestui atribut se realizează prin acte juridice de dispoziţie între vii (inter vivos) sau pentru cauză de moarte (mortis causa). În acest sens, acte de înstrăinare a dreptului de proprietate între vii pot fi: vânzarea, donaţia, contractul de rentă viageră, contractul de întreţinere etc., iar pentru cauză de moarte – legatul.

3. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate

În Codul civil la art. 480 sunt enumerate caracterele juridice ale dreptului de proprietate (exclusiv şi absolut), iar în noul Cod civil la art. 555 alin. 1 se adaugă şi al treilea caracter consacrat de doctrină, şi anume perpetuitatea. Astfel, în noua reglementare, dreptul de proprietate este absolut, exclusiv şi perpetuu.

a) Caracterul absolut al dreptului de proprietate, într-o primă abordare, poate fi privit în sensul diferenţierii de drepturile relative, fără a fi luat în considerare numai caracterul său opozabil erga omnes care, de altfel, caracterizează toate drepturile absolute. Acest caracter trimite mai degrabă la un drept deplin, complet.

b) Caracterul exclusiv prin care se înţeleg, nu numai puterile depline ale titularului dreptului, ci şi monopolul acestuia asupra bunului său şi excluderea terţilor, inclusiv a autorităţilor publice. Excepţie face proprietatea comună, caz în care există mai mulţi proprietari asupra aceluiaşi bun în acelaşi timp, situaţie în care am putea vorbi de exercitarea în comun a monopolului de către coproprietari.

c) Caracterul perpetuu este corolarul perpetuităţii dreptului de proprietate privată, în sensul că acesta durează atâta timp cât există bunul. Aşadar, dreptul de proprietate, drept perpetuu, include şi ideea transmisibilităţii sale, fie prin acte juridice între vii, fie pe calea succesiunii.

De asemenea, caracterul perpetuu al dreptului de proprietate este evidenţiat şi de imprescriptibilitatea dreptului de proprietate, care nu se stinge prin neuz, limita de timp a dreptului de proprietate fiind determinată de pieirea bunului.

Aşadar, dreptul de proprietate este transmisibil, cu excepţia bunurilor care fac obiectul dreptului de proprietate publică sau a cazurilor de inalienabilitate legală ori convenţionalăa bunurilor proprietate privată.

4. Limitele exercitării dreptului de proprietate privată

Limitele exercitării dreptului de proprietate privată sunt evidenţiate de art. 556 NCC ca fiind limite materiale, adică cele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege. Limitarea priveşte astfel atât corporabilitatea bunului, cât si voinţa legiuitorului – de exemplu – proprietarul poate folosi subsolul proprietăţii sale imobiliare, dar acesta poate fi folosit si de o autoritate publică pentru executarea unor lucrări de interes general, conform art. 44 alin 5 din Constituţie.

Art. 556 alin. 2 NCC se referă la limitarea exercitării dreptului de proprietate prin lege, aspect integrat conceptului mai larg al limitelor juridice (capitolul III), care reglementează deopotrivă si limitarea de către judecator sau chiar de către proprietar. Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate privată în interes public sau privat, având întâietate regulile privind protecţia mediului si buna vecinatate (art.603), folosirea apelor (art604-610), picatura streşinii (art.611), distanţa şi lucrările intermediare cerute pentru anumite construcţii, lucrări si plantaţii (art. 612, 613), vederea asupra proprietăţii vecinului (art. 614-616), dreptul de trecere (art. 617-620), dreptul de trecere pentru utilităţi (art. 621), dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrări (art. 622), dreptul de trecere pentru reintrarea în posesie (art.623), starea de necessitate (art. 624), precum si îngrădirile cuprinse in legi special (art. 625).

Exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată şi prin voinţa proprietarului, cu excepţiile prevăzute de lege, conform art. 556 alin.3 aşa cum a fost modificat prin Legea 71/2011, si coroborat cu art. 626 NCC şi următoarele referitoare la clauza de inalienabilitate. Limitele judiciare ale dreptului de proprietate privată sunt date de depăşirea inconvenienţelor normale ale vecinatatii (art. 630NCC).