Noțiunea de birocrație și impactul său asupra științei administrației

Termenul de birocratie apare pentru prima data in 1745 la de Gournay prin adaugarea termenului grecesc kratos (a conduce) la cuvantul francez bureau(birou) desemnand o conducere exercitata de functionari.

Mai intai termenul a fost utilizat pentru a descrie activitatea functionarilor guvernamental pentru ca mai apoi sa fie utilizat in cazul tuturor organizatiilor mari.

Birocratia a cunoscut o dezvoltare abia in vremurile moderne desi organizatii similare pot fi intalnite oricand in istorie.

De la marile imperii din vechime si pana la democratiile si dictaturile moderne, nici un stat nu a putut si nu poate supravietui fara o structura organizata de functionari care sa indeplineasca sarcini diverse absolut necesare pentru asigurarea unei baze materiale si sociale care sa-i permita existenta.

Organizatiile, si implicit birocratia, joaca un rol din ce in ce mai mare in viata omului modern, motiv pentru care interesul pentru studierea acestui tip de organizare devine foarte important in vremurile actuale.

In limbajul comun si, uneori chiar in literatura de specialitate, termenii de administratie si administratie publica se confunda cu termenul de birocratie. Este drept, in anumite privinte, termenii se sprapun, chiar daca luam in considerare doar faptul ca toti se refera la administratie in general, fie ea publica sau particulara.Pe de alta parte insa, in limbajul conum, de cele mai multe ori termenului de birocratie ii este atribuit un sens peiorativ, desemnand un fenomen care se abate de la normalul vietii. Aceasta anormalitate a birocratiei se datoreaza unor trasaturi percepute de catre simtul comun ca fiind negative si contrapoductive. In evul mediu tarziu, primii filosofi care s-au ocupat de sfera politicului determinau birocratia ca o varianta de organizare politica, opunind-o cu cea a teoriei reprezentativitatii. Astfel, birocratia reprezenta acel corp de experti care erau investiti si puteau conduce un stat, o natiune in virtutea priceperii lor.

Intr-o definitie moderna birocratia reprezinta un corp de oficiali administrativi, ca si procedurile si sarcinile implicate intr-un anumit sistem de adminstratie, de exemplu intr-o organizatie de stat sau formala. Birocratia si metodele birocratice sunt foarte vechi si trebuie sa fie prezente în aparatele administrative ale fiecarui guvern a carui suveranitate se întinde pe o suprafata mare. Faraonii din Egiptul antic si împaratii Chinei au construit imense masini birocratice, si la fel au facut si ceilalti conducatori.

Feudalismul medieval a reprezentat o încercare de a organiza guvernarea unor largi teritorii fara birocrati si fara metode birocratice. Aceste încercari au esuat lamentabil. A rezultat o dezintegrare completa a unitatii politice, ducând la anarhie. Lorzii feudali, la origine fiind oficiali si supusi autoritatii guvernarii centrale, au devenit teoretic printi independenti, luptându-se unul cu celalalt aproape încontinuu si sfidându-l pe rege, curtea si legile. Din secolul al XV-lea, principala sarcina a regilor europeni a fost sa tina în frâu aroganta vasalilor. Statul modern este construit pe ruinele feudalismului. El a înlocuit suprematia multimii de printi si conti marunti cu managementul birocratic al afacerilor publice.

În fruntea acestei evolutii s-au aflat regii Frantei. Alexis de Tocqueville a aratat cum regii Bourboni au dorit neîncetat sa aboleasca autonomia vasalilor puternici si a grupurilor oligarhice ale aristocratilor. În acest sens, Revolutia Franceza a desavârsit ceea ce chiar regii începusera. A eliminat bunul plac al regilor, a facut ca legea sa fie suprema în domeniul administrativ si a restrictionat scopul afacerilor supuse judecatii discretionare a oficialilor. Nu a îndepartat managementul birocratic, ci numai l-a pus pe baze legale si constitutionale. Sistemul administrativ din secolul al XIX-lea din Franta a fost o încercare de a îmblânzi prin lege, pe cât posibil, arbitraritatea birocratilor. A servit drept model pentru alte natiuni liberale - din afara sistemului legislativ anglo-saxon - care doreau sa realizeze legi, sa legalizeze la cel mai înalt nivel conducerea administratiei civile.

Nu este suficient cunoscut faptul ca sistemul administrativ prusac, atât de admirat de sustinatorii omnipotentei guvernului, la începuturile sale nu era nimic altceva decât o imitatie a institutiilor franceze. Frederick al II-lea, „Marele” rege, a importat din Franta nu numai metodele, ci si personalul necesar pentru executarea lor. El a înmânat administrarea impozitelor si vamilor unui personal importat, format din câteva sute de birocrati francezi. El a numit un francez în functia de Director General al Postei si un alt francez în functia de Presedinte al Academiei. Prusacii din secolul al XVIII-lea aveau mai multe motive sa numeasca birocratismul ne-prusac decât au americanii din zilele noastre sa-l numeasca ne-american.

Tehnica legala a activitatii administrative în tarile din sistemul legislativ anglo-saxon era foarte diferita de cea folosita în tarile Europei continentale. Atât britanicii, cât si americanii erau pe deplin convinsi ca sistemul lor le asigura cea mai eficienta protectie împotriva abuzurilor arbitraritatii administrative. În orice caz, experienta ultimelor decenii a evidentiat clar ca nici o precautie legala nu este destul de puternica pentru a rezista unei tendinte sustinuta de o ideologie puternica. Popularele idei despre interventia statului în afaceri si despre socialism au subminat barajele construite de douazeci de generatii de anglo-saxoni împotriva invaziei regulii arbitrare. Multi intelectuali si numerosi alegatori organizati în grupuri de presiune ale fermierilor si ale fortei de munca au discreditat sistemul traditional american de guvernare, numindu-l „plutocratic”, si tânjeau dupa adoptarea metodelor rusesti, care nu ofereau individului nici un fel de protectie împotriva puterii discretionare a autoritatilor.