Organizarea Administrației Publice în Spania

Spania este un stat unitar descentralizat care cuprinde 17 regiuni, 50 de provincii şi puţin peste 8000 de comune. Textul constituţional garantează dreptul la autonomie pentru diferite naţionalităţi şi regiuni.

Referitor la evoluţia descentralizării, arătăm că, printr-o lege din anul 1955, s-a reglementat regimul local, recunoscându-se autorităţilor din provincii şi municipii anumite atribuţii, însă acestea erau supuse unui control strict, atât de oportunitate, cât şi de legalitate, apriori şi aposteriori.

Constituţia din 1978 consacră autonomia locală, dar a fost nevoie de o decizie a Tribunalului Constituţional, care, începând cu anul 1981, a înlăturat regimul de tutelă prevăzut de legea din anul 1955. Între anii 1981-1983, sunt adoptate Statutele celor 15 regiuni autonome; în anul 1985, a apărut legea naţională care reglementează regimul local, modificată în anul 1986; tot în anul 1986, apare legea naţională privind organizarea şi funcţionarea colectivităţilor locale, iar în anul 1988, legea privind finanţele publice locale.

În anul 1992, se încheie „Pactul autonomiilor" (semnat între cele două principale partide politice din Spania), prin care se extinde competenţa comunităţilor regionale autonome, în acelaşi an, este adoptată legea privind regimul juridic al administraţiei publice şi procedurile administrative comune. Astfel, s-a ajuns la actuala configuraţie a administraţiei publice locale spaniole.

Pentru aplicarea principiului autonomiei comunităţilor regionale, Constituţia spaniolă nu a instaurat o cartă a autonomiilor, nu a stabilit comunităţile autonome şi nu a prevăzut un partaj uniform al competenţei.

Ea a definit, însă, procedura de constituire a comunităţilor autonome. Astfel, provinciile limitrofe având caracteristici istorice, culturale şi economice comune pot revendica reunirea într-o comunitate autonomă (regiune).

Instrumentul juridic fundamental al fiecărei comunităţi autonome este Statutul, care cuprinde atribuţiile ce revin acesteia, din "inventarul de atribuţii" ce pot fi recunoscute comunităţilor autonome, prevăzut de Constituţie.

Rezultatul aplicării acestor prevederi constituţionale a fost crearea a 15 comunităţi autonome (regiuni), care au sfere de competenţă legislativă diferite şi inegale. Cu toate acestea, comunităţile regionale dispun de atribuţii legislative şi au instituţii, deliberative şi executive, comparabile cu cele ale unui stat federat.

Spania fiind un stat al „autonomiilor”, aici s-au manifestat preocupări susţinute pentru definirea autonomiei şi s-au depus eforturi pentru clarificarea conceptelor din acest domeniu. Astfel, autonomia locală se defineşte ca fiind dreptul autorităţilor locale de a interveni în orice domeniu al vieţii publice care se înscrie în sfera intereselor proprii.

În Spania există două regimuri juridice aplicabile, distingându-se între autonomia comunală, guvernată şi administrată de consiliile municipale şi comunităţile autonome. Art.113, pct.1 din Constituţia Spaniei recunoaşte provinciilor limitrofe, având caracteristici istorice, culturale şi economice comune, teritoriilor insulare şi provinciilor având o identitate regională istorică, posibilitatea de a se guverna ele singure, prin constituirea în comunităţi autonome.

2. localizarea şi intersectarea acestor relaţii determină apariţia unui sistem administrativ specific pe care se sprijină puterea locală;

3. agenţii locali nu mai sunt simpli executanţi ai directivelor primite de la administraţia centrală, ci ei dobândesc capacitate strategică de acţiune;

4. politica de descentralizare generează transferul de competenţă, determină întărirea activităţii şi dezvoltarea solidarităţii locale, creând un nou cadru, în jurul căruia diverşii actori locali vor fi incitaţi să se mobilizeze.

ORGANIZAREA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ÎN SPANIA

Spania este o monarhie constitutionala cu un regim parlamentar bicameral si puterea executiva detinuta de Consiliul de Ministri.

Spania este impartita in 17 comunitai. Acest aspect este foarte important datorita faptului ca aceste comunitati dispun de autonomie politica, administrativa si financiara.

In fiecare regiune a Spaniei intalnim un nivel ridicat de independenta adminstrativa, institutiile locale avand capacitatea de a legifera pe diverse domenii: eduatie, sanatate, siguranta publica (Catalonia).