Organizarea și Funcționarea Administrației Publice Locale

Administraţia publică reprezintă ansamblul activităţii Preşedintelui României, Guvernului, ale autorităţilor administraţiei autonome centrale şi locale, prin care, în regim de putere publică se aduc la îndeplinire legile sau în limitele legii se prestează servicii publice.

Prin organizarea legii se înţelege pregătirea, organizarea propriu-zisă şi executarea până la faptul material concret, precum si emiterea de acte normative cu forţă juridică inferioară, dar similară legii cum este cazul ordonanţei de Guvern.

Principii generale şi specifice în administraţia publică locală

În activitatea de administraţie publică sunt utilizate atât principii cu caracter general, aplicabile în toate domeniile de activitate, cât şi principii specifice aplicabile unor anumite activităţi din acest domeniu.

Câteva dintre principiile generale folosite în ştiinţa administraţiei sunt:

- administraţia publică se află în serviciul omului;

- administraţia publică se subordonează interesului public(general);

- administraţia publică trebuie să se adapteze la mediul în care îşi desfăşoară activitatea;

- cunoaşterea cerinţelor actuale şi prevederea celor viitoare;

- respectarea normelor de drept în înfăptuirea administraţiei publice;

- asigurarea profesionalizării funcţiei publice;

- creşterea eficienţei administraţiei prin îmbunătăţirea continuă a activităţii şi structurii administrative.

Principiile specifice folosite doar în anumite domenii de activitate sunt:

- organizarea unitară;

- conducerea unitară;

- participarea funcţionarilor la conducerea instituţiilor;

- comunicarea directă între şefi şi subalterni;

- simplificarea activităţii şi structurii administraţiei.

Legea care reglementează regimul de funcţionare al administraţiei publice şi regimul general al autonomiei locale este legea 215/2001.

În unităţile administrativ-teritoriale (comune, oraşe, municipii, judeţe), administraţia publică se organizează şi funcţionează conform principiilor autonomiei locale, descentralizării, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice, legalităţii şi principiului consultării cetăţenilor cu privire la soluţionarea problemelor de interes deosebit, cum ar fi de exemplu, modificarea limitelor teritoriale ale unei unităţi administrativ-teritoriale.

Descentralizarea presupune transferul de atribuţii din plan central în plan local pentru o mai bună gestionare a treburilor publice.

Deconcentrarea serviciilor publice constituie o situaţie intermediară între centralizare şi descentralizare, în sensul în care pe plan local sunt numiţi funcţionari de la centru( spre exemplu prefectul este numit în teritoriu de către Guvern).

Autonomia locală înseamnă dreptul şi capacitatea autorităţilor administraţiei publice de a gestiona şi soluţiona, în numele colectivităţilor locale, adică a locuitorilor dintr-o unitate administrativ-teritorială, pe care le reprezintă treburile publice în condiţiile legii.

Autonomia locală este numai financiară şi administrativă, fiind exercitată pe baza şi în limitele legii.

Autonomia locală vizează organizarea, funcţionarea, competenţele şi atribuţiile, precum şi gestionarea resurselor care, potrivit legii, aparţin comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, după caz.

Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală la nivelul unităţii adminitrativ-teritoriale sunt consiliile locale comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi executive. Aceste autorităţi ale adminsitraţiei publice sunt alese prin vot universal, egal, secret, direct şi liber exprimat.

În scopul asigurării autonomiei locale, autorităţile administraţiei publice locale au dreptul să instituie şi să perceapă impozite şi taxe locale, să elaboreze şi să aprobe bugetele locale ale comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, în condiţiile legii.