Organizarea Uniunii Europene

1. Structura sistemului institutional comunitar

Sistemul institutional comunitar actual cuprinde:

- sase institutii (Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeana, Curtea de Justitie a UE, Curtea Europeana de Conturi, Ombudsmanul);

- trei organisme financiare (Banca Centrala Europeana, Banca Europeana

de Investitii, Fondul European de Investitii);

- doua organisme consultative (Comitetul Economic si Social si Comitetul regiunilor);

- doua organisme interinstitutionale (Oficiul pentru publicatii oficiale si

Biroul pentru selectia personalului);

- 19 organisme descentralizate, numite si agentii.

Situatia juridica a Consiliului European este mai aparte, fiind o structura interguvernamentala si nu o institutie a Uniunii Europene, si deci neavând un loc în structura de mai sus.

Din punct de vedere juridic, abordarea sistemului institutional

comunitar european este mult mai simpla, fiind conceputa pe doua paliere:

- pe primul palier, se afla institutiile fundamentale ale UE (cele la care se fac referiri în tratatele europene fundamentale), lor fiindu-le rezervate functii legislative, executive si judecatoresti, dupa modelul separatiei puterilor în statul de drept. În aceasta abordare, institutiile fundamentale initiale au fost Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeana si Curtea de Justitie a UE, ulterior adaugându-li-se Consiliul European;

- pe al doilea palier, se regasesc celelalte, institutiile specializate (gen Banca Centrala Europeana si Banca Europeana de Investitii), sau cele cu rol consultativ (Comitetul Economic si Social si Comitetul regiunilor), de importanta mai redusa din punct de vedere juridic.

Spre deosebire de organismele internationale, institutiile europene au personalitate juridica, obiectivele propuse sunt mai angajante si dispun de puteri efective pentru a le pune în practica.

2. Institutiile fundamentale ale Uniunii Europene

2.1. Parlamentul European

Parlamentul European contemporan este rezultatul fuziunii Adunarilor Parlamentare ale CECO, CEE si CEEA, prin Conventia din 25 martie 1957. Daca, pentru institutia creata atunci, denumirea utilizata a fost Adunarea unica, prin Rezolutia din anul 1958 denumirea este schimbata în Adunarea parlamentara europeana, iar Rezolutia din anul 1962 îi schimba denumirea în cea actuala: Parlamentul European.

Numarul parlamentarilor europeni a crescut, în urma celor cinci extinderi, de la 78 initial (în 1951), la 732 în prezent. Tratatul de la Amsterdam

(din 2 octombrie 1997) a stabilit, în perspectiva extinderii UE, un numar de maximum 700 de membri, însa acesta a fost majorat ulterior prin Tratatul de la Nisa (din 26 februarie 2001). Structura actuala a Parlamentului European si în perspectiva extinderii UE din 2007, conform Tratatului de la Nisa, este prezentata în tabelul urmator.