Organizații Internaționale la Nivel Regional

Capitolul I Caracteristicile organizaţiilor regionale, europene şi euroatlantice

Organizațiile regionale se caracterizează pe de o parte prin limitarea accesului la calitatea de membru, la statele dintr-o anumită regiune și pe de altă parte prin concentrarea activității lor pe problemele unei anumite regiuni. Termenul de regiune nu trebuie întotdeauna înțeles în sens strict geografic, de multe ori aceasta având și o semnificație politică. Este cazul instituțiilor euro-atlantice cum sunt Pactul Atlanticului de Nord, sau Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa. Ambele organizații sunt din punct de vedere al compoziției instituții care cuprind state dintr-o regiune geopolitică, care cuprinde regiunea geografică a continentului Europa, dar și state de peste Oceanul Atlantic cum ar fi SUA.

Organizațiile internaționale regionale se clasifică în: organizații regionale cu competență generală și organizații internaționale cu competență limitată.

Practica politică a organizaţiilor internaţionale are rădăcinile în era modernă a raporturilor interstatale, determinată de Tratatul de la Westphalia (1648-1649).

Primele agregări instituţionale se dezvoltă pe fondul derulării sistemului congreselor (Viena –1815, Paris- 1856, Berlin –1878) ca formă a concertului colectiv al marilor puteri, instrument eficace de eliminare a setului de crize continentale şi coloniale.

La sfârşitul secolului al XX-lea, apar uniunile administrative fundamentate pe principiul cooperării în multiple domenii (teoria regimurilor): Uniunea Poştală Universală (1875), Institutul Internaţional de Agricultură(1905), Uniunea Telegrafică Internaţională (1865), Uniunea pentru protecţia proprietăţii universale (1883), Oficiul Internaţional de Igienă Publică (1907).

Apariţia Uniunii Interparlamentare (creată de William Randal Cremer şi Frédéric Passy, în 1889) se poate aprecia ca un moment democratic de omogenizare internaţională, statele contributoare la această organizaţie interlegislativă fiind cu forme de guvernământ sau regimuri politice diferite ( în 1995, la Bucureşti s-a ţinut Congresul Mondial al Uniunii Interparlamentare).

De asemenea, sistemul clasic al congreselor a fost depăşit de sistemul Conferinţelor de la Haga ( 1899-1907).

Capitolul II Cele mai importante organizaţii europene şi euro-atlantice

2.1. Consiliul Europei

Organizațiile europene și euroatlantice sunt rezultatul unui mediu politic specific, extrem de favorabil pentru dezvoltarea organizațiilor internaționale creat la sfârșitul celui de al doilea război mondial.

Au fost create organizații de cooperare generală politică, precum Consiliul Europei, organizații de cooperare specializată în domeniul politico-militar, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) în 1949, iar ca reacție la aceasta a fost creat Tratatul de la Varșovia din 1955, sau organizații de cooperare economică cu vocație de integrare-Comunitățiile Europene pentru blocul european occidental sau Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER).

O caracterizare a spațiului instituțional european și euroatlantic ar putea să cuprindă următoarele elemenete:

- în acest spațiu funcționează o organizație cu competență generală-Consiliul Europei;

- în acest spațiu funcționează organizații europene și euroatlantice care asigură participarea Americii de Nord la cadrul instituționalizat în domenii specializate, de securitate, de cooperare economică, de cooperare politico-militară;

- organizațiile din acest spațiu se definesc printr-o permanantă evoluție și capacitate de adaptare care abordează multi-relațional chestiunea securității pan-europene;

- se remarcă o tendință de integrare puternică la nivelul Comunităților Europene, care oricum, exced cooperarea interguvernamentală instituționalizată.

Consiliul Europei materializaează preocupările mai vechi, privind realizarea unei Europe unite. Această idee, înâlnită sub forma mai multor proiecte, unele foarte vechi a prins contur dupa cel de-al doilea război mondial. În anul 1946, la 19 septembrie, la Universitatea din Zürich, premierul britanic Winston Churchill a ținut un discurs în care a vorbit despre “Statele Unite ale Europei”. A propus ca, pentru realizarea acestui deziderat, să se creeze, ca un prim pas, un Consiliu al Europei.