Politica de Comunicare a Administrației Publice

Introducere

Evoluția vieții sociale ,economice și politice impresionată prin diversitatea ei evidențiază cu claritate o anumită polarizare între multiplele particularități ale realităților societale și modele actuale de gândire și comportament.Birocrația ,a cărei existență a fost legitimată prin teoria lui Max Weber și care a construit decenii întregi principalul instrument al progresului economico-social este,în contextul actual,puternic amenințată de proliferarea presiunilor externe exercitate simultan asupra sa.

Prin însăși natura ei,administrația publică depinde de comunicare:comunicarea între diferitele niveluri ierarhice ale administrației publice,comunicarea pe același nivel,comunicarea între administrație și executorul social,comunicarea între administrație și autoritatea politică ,comunicarea cu mediul social.

Comunicarea în cadrul sistemului administraţiei publice este considerată un factor esenţial pentru realizarea eficientă şi funcţionarea economică a întregului sistem al administraţiei publice ca instrument instituţional specific pentru punerea în aplicare a politicilor publice.Calitatea de comunicare poate fi în mod semnificativ influenţată de utilizarea de informaţii şi tehnologii moderne de comunicare .

Capitolul I COMUNICAREA

1.1 Definirea comunicării

Noțiunea de comunicare se bucură de o largă utilizare la ora actuală,existând dificultăți în determinarea sferei de aplicare a acesteia.Comunicarea se regăsește pretutindeni: la școală ,în familie,între prieteni ,la locul de muncă.De asemenea,instituțiile publice și celelalte organizații,structuri,indiferent de domeniul de activitate,recurg la comunicare în cadrul acțiunilor întreprinse sau al relațiilor pe care le stabilesc.

Comunicarea se caracterizează printr-o multitudine de forme.Putem vorbi de comunicare impersonală,comunicare socială,comunicare publică,comunicare politică,comunicare externă.Domeniul comunicării este vast,întrucât orice activitate umană-individuală ,colectivă,socială-este însoțită de informații emise ,primite,prelucrate.În acest sens,comunicarea este indispensabilă în procesul de concepere și de realizare a acțiunilor umane,în aceeași măsură în care moneda este indispensabilă în domeniul economiei.

''Comunicarea este o relaţie socială şi un proces socio-tehnic: relaţia şi procesul prin care prin care aceasta este produsă, prelucrată şi transmite informaţii.''(Federica Scarpa,''Semnificația limbajului administrativ'',2005-2006).

Având în vedere cele menționate anterior,putem defini comunicarea ca fiind schimbul de informații între o persoană ,o organizație sau o colectivitate,în calitate de emițători,și unul sau mai mulți receptori,oricare ar fi modalitățile prin care se realizează acest schimb.

1.2 Mijloace de comunicare

Ansamblul mijloacelor de comunicare include o varietate de limbaje și sisteme simbolice folosite pentru a comunica.

În societățile naționale moderne există o limbă scrisă publică,ce permite comunicarea instituțională esențială în scopuri politice,economice și culturale.În țările mai puțin dezvoltate,existența unei limbi politice scrise nu este o realitate evidentă.Există doar variante restrânse la anumite regiuni sau subculturi și apartenența la elite.Rezultatul acestei stări de fapt este discontinuitatea lingvistică și,implicit,dezavantajul apariției barierelor de comunicare.

În statele democrate se manifestă,prin intermediul sistemului educațional,puternice tendințe de egalizare a accesului ,de reducere a decalajelor și a inegalităților de extindere a comunicării de masă și de nivelare a standardelor.Dacă în trecut discontinuitățile erau adesea rezultatul diferențelor culturale și sociale,în prezent sunt,in mare măsură,asociate discrepanțelor economice si de putere.