Politica europeană de mediu

Capitolul I

Introducere

Aparuta pe agenda de lucru europeana la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobândeste un caracter distinct odata cu semnalarea, de catre Clubul de la Roma, a diminuarii resurselor naturale si a deteriorarii rapide a calitatii apei, aerului si solului. Au trecut doi pâna la crearea politicii comunitare de mediu, în 1972 si de aici la dezvoltarea acesteia ca una dintre cele mai importante politici comunitare. Importanta sa nu este datorata anvergurii fondurilor alocate (care nu depasesc fondurile de care dispun politica regionala sau politica agricola) ci faptului ca politica de mediu a devenit politica orizontala a Uniunii Europene, aspectele de protectie a mediului fiind considerente obligatorii ale celorlalte politici comunitare. Prin adoptarea strategiei dezvoltarii durabile ca element principal al câmpului sau de actiune – adica prin preocuparea pentru natura ca mostenire si resursa a generatiilor viitoare politica de mediu este permanent conectata la tendintele globale de protectie a mediului, asa cum apar ele în urma evenimentelor internationale precum summit-urile de la Rio (1992) si Johanesburg (2002), a protocolului de la Kyoto, etc. În plus, aceasta conectare la si implicare în progresele internationale de mediu transforma Uniunea Europeana în promotor global al dezvoltarii durabile.Prin însusi caracterul ei, dezvoltarea durabila reprezinta nevoia de responsabilizare si educatie pentru protectia mediului, iar acest aspect este reflectat de evolutia politicii comunitare în ultimii ani, politica marcata de trecerea de la o abordare bazata pe constrângere si sanctiune, la una mai flexibila, bazata pe stimulente. Astfel, se actioneaza în directia unei abordari voluntare, în scopul de a promova aceasta responsabilizare fata de mediu si a de a încuraja utilizarea sistemelor de management al mediului.

Politica de mediu nu actioneaza independent, ci reflecta interesul societatii civile în aceasta directie, manifestat prin crearea a numeroase miscari si organizatii de mediu. Mai mult, în unele tari s-a ajuns la crearea si dezvoltarea unor partide politice „verzi”, cu un real succes în arena politica. Nu trebuie însa uitate nici rezistenta – sau, mai bine spus retinerea si inertia care se manifesta, atunci când obiectivele de mediu par a limita competitivitatea industriala si cresterea economica; însa acest aspect nu face decât sa sublinieze o data în plus nevoia unei abordari concertate la nivel european si necesitatea existentei unei politici de mediu active si integrate, capabila sa raspunda provocarilor care apar în plan economic .

Capitolul II

Politica de mediu în UE

II.1 Momente cheie

Politica de mediu a Uniunii Europene a aparut ca domeniu separat al preocuparii comunitare în anul 1972, impulsionata de o conferinta a Organizatiei Natiunilor Unite asupra mediului înconjurator, care a avut loc la Stockholm, în acelasi an.

În 1973 a fost elaborat primul Program de Actiune pentru Mediu – PAM (1973-1977), sub forma unei combinatii de programe pe termen mediu si de gândire strategica, care accentua nevoia de protectie a apei si a aerului si care continea o abordare sectoriala a combaterii poluarii.

În 1978 a fost adoptat al doilea Program de Actiune pentru Mediu - PAM 2 (1978-1982), structurat pe aceleasi prioritati ca si PAM 1 si fiind, de fapt, o reînnoire a acestuia.

Anul 1981 a marcat crearea, în cadrul Comisiei Europene, a Directiei Generale pentru Politica de Mediu, unitate responsabila pentru pregatirea si asigurarea implementarii politicilor de mediu si totodata initiatoarea actelor legislative din domeniu. Astfel, politica de mediu devine din ce în ce mai complexa si mai strâns corelata cu alte politici comunitare.

În 1982 a fost adoptat al treilea PAM (1982 -1986), care reflecta influenta dezvoltarii pietei interne în echilibrarea obiectivelor sale cu cele ale pietei. În plus, acest program de actiune marcheaza trecerea de la o abordare calitativa a standardelor de mediu, la una axata pe emisiile poluante.

Anul 1986 se individualizeaza prin adoptarea Actului Unic European (ratificat în 1997), document prin care protectia mediului dobândeste o baza legala în cadrul Tratatului Comunitatii Europene (Tratatul de la Roma, 1957).

În 1987 a fost adoptat PAM 4 (1987-1992), caracterizat prin aceeasi tendinta de coordonare cu evolutia si obiectivele pietei unice ca si programul precedent. Un element de noutate al PAM 4 îl constituie pregatirea terenului pentru strategia cadru de dezvoltare durabila, adica promovarea conceptului de conservare mediului si a resurselor sale în vederea transmiterii aceleiasi mosteniri naturale si generatiilor viitoare.