Premisele constituirii României moderne

In secolul al XVIII-lea, centrul si sud-estul Europei au fost confruntate cu doua mari probleme: criza politica din Polonia si consecintele sale externe, respectiv criza Imperiului Otoman, asa-numita „Problema Orientala" .

Mari Puteri — Austria, Rusia, Prusia — îsi disputau dominatia asupra spatiului balcanic - Tarilor Române si Poloniei. Moldova si Valahia s-au transformat în principalul teatru de confruntari militare între imperiile vecine, cu grave consecinte pe plan economic, social, politic, diplomatic si teritorial.

La sfârsitul secolului al XVII-lea si începutul secolului al XVIII-lea, domnitori precum: Serban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu sau Dimitrie Cantemir au orientat Tarile Române spre Austria sau Rusia, determinând Imperiul Otoman sa intervina pentru a-si asigura fidelitatea conducatorilor celor doua tari. Mijloacele folosite au fost impunerea regimului turco-fanariot si restrângerea autonomiei Principatelor. Prin numirea domnilor fanarioti, se urmarea integrarea spatiului de la nord de Dunare în sistemul economic si administrativ otoman.

Statutul juridic al Moldovei si al Tarii Românesti (Valahiei) ramânea acela de state vasale Imperiului Otoman.

Secolul fanariot

„Fanariotism" provine de la cartierul Fanar din Constantinopol, de unde erau originari cei mai multi dintre domnitorii Tarilor Române în secolul al XVIII-lea. Pâna la 1774, ei erau descendentii unor familii de origine româna, albaneza si greceasca: Racovita, Ghica, Mavrocordat, Callimachi. Spre sfârsitul epocii fanariote se constata preponderenta grecilor la tronul Principatelor: Ipsilanti, Mavrogheni, Caragea etc.

O data cu instaurarea regimului turco-fanariot, Principatele au fost complet integrate structurilor politice si militare otomane, încetând sa mai desfasoare o politica externa proprie.

Domnitorii au devenit functionari în cadrul administratiei sultanului, având rangul de pasa cu doua tuiuri. Erau numiti sau revocati în functie de interesele Portii si de sumele de bani puse în joc.

Ierarhia social-politica:

Regimul turco-fanariot a determinat un regres economic, politic si militar al Tarilor Române, dar si orientalizarea culturii si civilizatiei: limba greaca era folosita în administratie si biserica, au fost preluate moravurile, îmbracamintea si stilul de viata de la Constantinopol.

Constantin Mavrocordat

A domnit intre anii 1730 si 1769, domn al Tarii Românesti de sase ori si de patru ori în Moldova datorita priceperii cu care îsi cultiva relatiile la Poarta. In acest rastimp a înfaptuit mai multe reforme. A desfiintat rumânia în Tara Româneasca, reglementând regimul zilelor de claca. Reforma fiscala pe care a întreprins-o a însemnat introducerea principiului generalitatilor la impozite, iar reforma administrativa si judecatoreasca a adus unele inovatii semnificative: sistemul functionarilor platiti, instante de judecata în fiecare judet si limitarea autoritatii clerului asupra mirenilor în chestiunile de judecata.

Alexandru Ipsilanti

Domn al Tarii Românesti în doua rânduri, 1774-1782,1796-1797, si al Moldovei în anii 1786-1788. Fiind un om învatat, cu studii de matematica si filozofie, s-a preocupat de învatamânt, reorganizând Academia Domneasca de la Sf. Sava si înfiintând o scoala de preoti si un orfelinat.

S-a îngrijit, de asemenea, de starea edilitara a Bucurestiului, caruia i-a stabilit o noua delimitare administrativa. In vremea sa au aparut primele cismele din oras si a început ridicarea unei curti domnesti. Tot din initiativa sa, s-au organizat sistemul postelor, manufacturile de hârtie. Cea mai importanta realizare a sa este Pravilniceasca condica, un cod de legi care a contribuit la reorganizarea justitiei.

Criza orientala si revenirea domnilor pamânteni

Miscarea condusa de Tudor Vladimirescu, desfasurata între ianuarie - mai 1821, avea un caracter moderat, reflectat si de documentele programatice, care însa contineau idei iluministe.

La chemarea lui Tudor au raspuns pandurii, care alcatuiau nucleul militar al miscarii, taranii si mica boierime. Ei au format „Adunarea norodului", organism politic si militar, constituita dupa modelul Adunarii nationale din timpul insurectiei sârbesti, amândoua inspirate de Adunarea Nationala a Revolutiei franceze. Adunarea a împartit puterea politica cu vechea administratie, controlata de boierii din Comitetul de obladuire. Dupa sosirea lui Alexandru Ipsilanti, conducatorul miscarii eteriste, în Principate si dupa tratativele cu Tudor, administratia locala a fost împartita între Tudor si Eterie, prin mijlocirea Comitetului de Obladuire.

Actele elaborate în perioada în care a condus tara ca reprezentant al "vremelnicei ocârmuiri" reflecta contradictiile politice si militare. Cererile norodului românesc, concepute ca un act fundamental pe care trebuia sa jure domnii Principatelor, contineau principii moderne — numirea în functii dupa merit, libertatea comertului, armata nationala, desfiintarea vamilor interne —, dar prevedeau si mentinerea domnilor fanarioti. Dupa 20 martie, Tudor a înlocuit discursul social-po- litic cu unul patriotic si national, necesar unirii tuturor fortelor pentru recâstigarea „drepturilor tarii". Evenimentele au luat o directie neasteptata: revolta grecilor si cea a românilor au fost dezbatute public de consulul rus de la Bucuresti si apoi chiar de tarul Alexandru I, membru al Sfintei Aliante, dar care, în acelasi timp, le sustinea din umbra.

Dar anul 1821 a provocat sfârsitul regimului fanariot în Principate, în 1822 domniile fanariote au fost înlocuite cu cele pamântene.

Transilvania

Trecerea Transilvaniei sub stapânirea Imperiului Habsburgic a modificat statutul politic al principatului, caruia i s-a limitat autonomia interna. Locul principelui a fost luat de un guvernator numit de împarat.