Primarul

1. Consideraţii monografice privind instituţia primarului

Primarul este o instituţie tradiţională, în administraţia română. Despre primar se vorbeşte încă din perioada în care Legea din 31 martie 1864 îl prezenta drept organ executiv în domeniu, alături de cel deliberativ – Consiliul, ambele instituţii organizate în comunele rurale şi urbane. În această perioadă de început a administraţiei moderne în România, primarul era numit, de către Domn, dintre primii trei consilieri care obţineau majoritatea sufragiilor în alegeri, având o dublă calitate: de şef al administra¬ţiei locale şi de reprezentant al Guvernului în comună.

Rolul primarului era de a supraveghea legalitatea actelor Consiliului şi de a raporta prefectului situaţiile în care Consiliul adopta acte ilegale sau care depăşeau competenţele sale. Ca reprezentant al Guvernului, primarul era şi şeful poliţiei locale, supraveghea executarea legilor şi regulamentelor generale, având dreptul ca, în situaţii speciale (revolte, mişcări), să emită ordonanţe şi regulamente de poliţie în această calitate, fiind, deasemenea, şi ofiţer de stare civilă.

Ca şef al administraţiei comunale, primarul avea competenţa de a administra şi apăra proprietatea comunei, se îngrijea de aprovizionarea ei, supraveghea stabilimentele (întreprinderi, societăţi) comunale, întocmea bugetul comunei, controla aparatul administrativ al comunei. Trebuie menţionat că, în acea perioadă, primarul era ajutat de unul sau chiar de şase viceprimari.

Prin Legea din 19 decembrie 1902, problemele privind poliţia comunală sunt preluate de prefectul judeţului.

Prin Legea de unificare administrativă din anul 1925 (după Marea Unire) se instituie încă un organ executiv – delegaţia permanentă – formată din doi până la nouă membri aleşi pe termen de patru ani.

Delegaţia permanentă înlocuia Consiliul între sesiuni şi decidea în numele acestuia, în limitele competenţelor conferite. Delegaţia permanentă avea şi atribuţii proprii şi întocmea listele electorale, proiectul de buget şi de regulamente, stabilea tarifele la hotel şi la transportul public de persoane, se îngrijea de aplicarea măsurilor de igienă şi sănătate publică, de problemele edilitare şi altele. Delegaţia permanentă avea şi rolul de organ consultativ, pentru primar.

Prin aceste reglementări a crescut mult rolul primarului, în calitate de reprezentant al statului în comună, fiind ofiţer de poliţie judiciară şi ofiţer de stare civilă. El exercita unele atribuţii de poliţie putând lua măsurile ce se impuneau, în caz de urgenţă, atunci când ordinea publică şi siguranţa statului ar fi fost ameninţate.

Primarul avea atribuţii exprese în ceea ce priveşte publicarea şi executarea legilor şi a regulamentelor precum şi eliberarea unor acte şi certificate care interesau pe cetăţeni în viaţa lor publică sau civilă. Avea obligaţia să execute, totodată, deciziile autorităţilor superioare informându-le cu tot ceea ce se petrecea în circumscripţia administrativ-teritorială.

În acelaşi timp, în calitate de organ executiv al comunei, primarul era investit cu executarea deciziilor Consiliului şi ale delegaţiei permanente, având competenţa de a delega o parte din atribuţiile sale unui membru al delegaţiei, printr-o decizie care se aducea la cunoştinţă, prin publicare şi afişare. El era şeful poliţiei comunale, având dreptul, în această calitate, de a lua măsuri, în conformitate cu legile şi regulamentele, privind liniştea şi siguranţa publică, salubritatea şi igiena, poliţia spectacolelor şi măsurile de igienă socială.

Primarul avea dreptul de a-i numi, înainta şi demite, pe funcţionarii comunali, de a elibera autorizaţii de construcţii, reparaţii şi altele asemenea, conform planurilor de aliniere şi regulamentelor. Deasemenea, putea să ordone prestaţii în natură, în cazuri urgente, şi îndeplinea toate actele referitoare la administrarea şi apărarea intereselor comunei, care nu erau rezervate în mod expres Consiliului sau delegaţiei permanente. Primarul avea atribuţii în administrarea domeniului privat al comunei şi o reprezenta în justiţie.

Reglementările ulterioare au păstrat instituţia primarului cu unele modificări neînsemnate, mai ales în privinţa atribuţiilor. De pildă, Legea administrativă din anul 1936 care, printre altele, prevedea şi asigurarea continuităţii funcţionării Consiliilor comunale şi judeţene prin schimbarea unei jumătăţi din numărul consilierilor din trei în trei ani (prin tragere la sorţi), lua primarului dreptul de a face înscrieri sau ştergeri în listele electorale, iar primarul în localităţile declarate staţiuni balneoclimaterice era numit, nu ales, ca ceilalţi primari.

Prin Legea administrativă din anul 1938 s-a prevăzut că primarul se numea de către prefect în comunele rurale şi urbane, de către rezidentul regal în cele reşedinţă de judeţ şi prin decret regal în staţiunile climaterice şi în municipii.