Primul ministru al Franței vs cancelarul federal al Germaniei

1. Titlul studiului comparativ si justificarea acestuia

Cele doua sisteme administrative alese pentru acest studiu comparativ apartin Frantei si Germaniei, iar componenta analizata, ce revine puterii executive, este reprezentata de catre seful Guvernului din cele doua tari.

Alegerea celor doua tari este fundamentata pe faptul ca atat Franta, cat si Germania sunt tari fondatoare ale Uniunii Europene si au demonstrat, de-a lungul timpului, ca un sistem administrativ bine conturat si consolidat sustine dezvoltarea unei tari. De asemenea, sunt tari puternice ce au in spate ”experienta” necesara pentru a crea un sistem administrativ eficient si eficace. Franta si Germania si-au insusit calitati precum responsabilitate, transparenta si adaptabilitate, devenind caracteristici ale sistemului administrativ si conducand la performanta.

Componenta puterii executive aleasa pentru acest studiu este reprezentata de Primul Ministru din Franta, respectiv Cancelarul Federal din Germania. Consider ca aceasta tema de dezbatere este complexa si importanta, deoarece conducerea Guvernului, coordonarea, in mare parte, a activitatilor de la nivel executiv, derularea politicilor publice si asigurarea unei guvernari consolidate definesc atributiile Primului Ministru din Franta si Cancelarului Federal din Germania.

De asemenea, cele doua sisteme administrative difera in anumite circumstante, insa acest lucru demonstreaza ca fiecare tara isi modeleaza propriul sau sistem administrativ, neexistand un model unic, un prototip. Diferentele se observa de la forma de guvernamant pana la cultura tarii respective.

Astfel, pentru a imbunatati un sistem administrativ ar trebui sa analizam, sa comparam si sa adaptam.

2. Prezentarea particularitatilor sistemului administrativ din Franta

Conform Constituţiei promulgate la 06.10.1958, amendată ultima dată în 1999, Franţa este republică semi-prezidenţială.

Franta este divizată, din punct de vedere adminisatrativ, în 26 de regiuni: 22 se găsesc în cadrul Frantei metropolitane (21 situate în partea continentală plus Corsica), iar patru sunt regiuni de peste mări. Aceste 26 de regiuni se subdivid în 100 de departamente, fiecare având asociat un cod ce îndeplineste o serie de functii administrative, spre exemplu primele cifre din codul postal, parte a numerelor de înmatriculare, etc.

Departamentele se subdivid si ele în 342 de arondismente alcătuite din 4.035 de cantoane și 36.682 de comune. Trei comune, Paris, Lyon și Marsilia sunt subdivizate, la rândul lor, în arondismente municipale.

Regiunile, departamentele si comunele sunt cunoscute drept "colectivităti teritoriale" (collectivités territoriales), detinand ca atare consiliu si executiv propriu, în timp ce arondisementele si cantoanele sunt doar diviziuni administrative.

Pe lângă cele 26 de regiuni si 100 de departamente, Republica Franceză este alcătuită si din cinci colectivitati de peste mări, dintre care Noua Caledonie are un statut special, si trei teritorii speciale nelocuite.

A V-a Republică, instituită în 1958 de către De Gaulle, s-a caracterizat prin instaurarea unei puteri executive puternice. Generalul De Gaulle, care nu milita în niciun partid, respingea ideea unui parlamentarism hegemonic şi nu avea încredere în partidele care confereau instabilitate sistemului. În sistemele republicane precedente, puterea executivă se supunea continuu în faţa unui parlament atotputernic şi de control, care a cauzat căderea a 20 de guverne şi a 17 primi-miniştri în perioada de 12 ani a celei de-a IV-a Republici. În faţa „bolii” parlamentare, De Gaulle a optat pentru un sistem democratic în cadrul căruia puterea executivă, independent de partidele politice, ar avea supremaţia asupra unui Parlament cu competenţe restrânse. Alegerea directă a Preşedintelui, ca şi atribuirea de anumite prerogative constituţionale, îl făceau să domine asupra restului sistemului politic în general şi asupra Primului Ministru provenit din majoritatea parlamentară, în particular.

Puterea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, format din:

- Senat (321 membri, dintre care 296 reprezintă Franţa metropolitană, 13 teritorii de peste mări şi 12 francezii din străinatate). Senatorii sunt aleşi pentru un mandat de 9 ani, de către un colegiu electoral alcătuit din delegaţi ai Adunării Naţionale şi reprezentanţi ai Consiliilor departamentale şi municipale; o treime din Senat se schimbă la fiecare 3 ani;

- Adunarea Naţională ( 577 membri, 555 din Franţa şi 22 din teritoriile de peste mări; deputaţii sunt aleşi prin vot direct, pentru un mandat de 5 ani).

Puterea executivă este divizata intre Presedintele Republicii si Primul Ministru.

Şeful statului, Preşedintele Republicii, este ales prin vot direct. În urma unui referendum din anul 2000, durata mandatului prezidenţial s-a redus de la 7 la 5 ani, iar primele alegeri pentru un cincinat prezidenţial au avut loc în anul 2002. Nu există un număr limită de termene, astfel că, fostul preşedinte Chirac, care a fost ales pentru un septenat în 1995 şi pentru un cincinat în 2002, a putut candida din nou la alegerile din 2007. Actualul preşedinte este Nicolas Sarkozy, ales în 2007.

Guvernul este format din Primul Ministru, un numar de ministere si secretariate de stat. Seful Guvernului este Primul Ministru si este responsabil pentru actiunile acesta. Acesta este numit de catre Presedintele Republicii.

In ceea ce priveste numirea Primului Ministru, aceasta reprezinta o atributie proprie a presedintelui republicii. Decretul presedintelui republicii, in acest caz, nu are nevoie sa fie contrasemnat de Primul Ministru care iese din activitate. Pe de alta parte, presedintele este liber sa desemneze pe cine doreste pentru functia de prim ministru si nu este obligat sa procedeze ca in timpul celei de-a patra Republici la o consultare cu grupurile politice parlamentare.Cu toate acestea, el trebuie sa tina seama de cerinta ca persoana ce va fi desemnata sa se bucure de increderea majoritatii parlamentare.

In ceea ce priveste desemnarea ministrilor, acestia sunt numiti de presedinte la propunerea primului ministru. Tot presedintele este cel care are dreptul sa accepte revocarea pe care o face Adunarea Nationala.

Referitor la statutul membrilor Guvernului, trebuie precizat ca exista diferite categorii de membrii ai Guvernului. Faptul ca in sistemul francez presedintele republicii prezideaza deliberarile Consiliului de ministrii nu-l transforma pe presedinte in membru al Guvernului. Pe de alta parte, alaturi de Prim Ministru, in Cabinet mai exista ministrii de stat, titlu care este dat de autoritati in considerarea unor personalitati pe care le au in cadrul partidelor din care fac parte; de asemenea Guvernul cuprinde uneori ministrii delegati pe langa primul ministru, dar categoria cea mai larga o reprezinta ministrii detinatori ai unor portofolii-26 in prezent in Cabinetul francez. Mai exista, in sistemul guvernamental francez, ministrii delegati pe langa ministrii; ministrii delegati care nu sunt arondati pe langa un minister si secretari de stat, autonomi sau desemnati pe langa un anumit ministru.

Functiile ministeriale sunt incompatibile cu functiile profesionale private, dar si cu functiile publice.

Fata de Parlament, Primul Ministru apare ca un reprezentant al majoritatii. El are totodata si dreptul de a participa la procedura legislativa, semnand si depunand pe masa Parlamentului proiectele de legi in numele Guvernului.

In ceea ce priveste puterea ministrilor, acestia sunt sefi ai administratiilor supuse autoritatii lor. Ei dispun de o putere limitata: pot sa dea anumite ordine, dar sa si numeasca in functiile publice care sunt de competenta lor; contrasemneaza hotararile presedintelui republicii sau ale primului ministru in problemele care se refera la departamentul lor si sunt ordinatorii de credite ai ministerelor respective.

Puterea judecătorească este exercitată de curţile franceze care sunt de doua tipuri: curţi juridice şi curţi administrative.

Curţile juridice se află sub autoritatea supremă a Curţii de Casaţie (Cour de Cassation), care are competenţă să anuleze deciziile Curţilor de pe nivelurile inferioare şi joacă un rol esenţial în desfăşurarea corespunzătoare a activităţii. Pentru cazurile civile există Instanţele de Judecată, Curtea Supremă şi Curţile de Apel, în număr de douazeci si doua. Pentru cazurile penale există Curţile de Poliţie pentru săvârşirea de crime, iar pentru alte categorii de pedepse funcţionează Tribunalele de Corecţie. Curţile Juridice includ multe instanţe specializate: Tribunalele Comerciale, Tribunale pe probleme de muncă, Biroul de Conceliere, patru cabinete de relaţii etc.

Curţile Administrative se află în subordonarea Consiliului de Stat. Acestea includ curţile administrative simple şi, potrivit recentei reforme, există Curţile Administrative de Apel şi Curţile Specializate, cu precădere în sectorul financiar: Curtea de Conturi şi Curtea Regională de Conturi. Eventualele situaţii problemă care pot să apară în activitatea celor două categorii de curţi sunt rezolvate de către Curtea de Conflicte. De asemenea, Înalta Curte de Justiţie formată din parlamentari este responsabilă pentru cazurile penale în care sunt implicaţi Preşedintele Republicii sau membrii Guvernului.