Răspunderea patrimonială

Introducere

Codul Muncii din România era înlocuit pentru prima oară după 30 de ani, în 2003 prin adoptarea Legii nr. 53 din 24 ianuarie 2003 privind Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 72 din 5 februarie 2003, modificările operate la momentul respectiv ducând la o situaţie conflictuală pe piaţa forţei de muncă, deoarece peste 80% din schimbările efectuate erau în favoarea angajaţilor. Astfel, în 2003 acesta prevedea 304 drepturi, din care 246 în favoarea salariaţilor şi numai 58 în favoarea angajatorilor.

În primul an în care s-a aplicat noul Cod al muncii, numărul cazurilor de conflicte de munca a crescut cu 32%.

Noul Cod al Muncii

Prin adoptarea Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 privind Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 225 din 31 martie 2011, s-au adus următoarele modificări Codului Muncii:

- revizuirea perioadelor de probă;

-instituirea pentru angajator a dreptului de a stabili obiectivele de performanţă individuală, precum şi criteriile de evaluare a realizării acestora;

-modificarea condiţiilor în care se poate dispune delegarea salariatului;

-revizuirea cazurilor de încetare de drept a contractului individual de muncă pentru acoperirea anumitor situaţii nereglementate în legislaţia existentă;

-modificarea criteriilor în cazul concedierilor colective;

-eliminarea interdicţiei de a face angajări pentru angajatorul care a dispus concedieri colective;

-modificarea termenului de preaviz;

-modificarea prevederilor care reglementează contractul individual de muncă pe perioada determinată;

-modificarea prevederilor privind agentul de muncă temporară;

-modificarea prevederilor referitoare la timpul de lucru, în conformitate cu prevederile Directivei nr. 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizarii contractului individual de muncă;

-eliminarea anumitor neconcordanţe referitoare la reprezentanţii salariaţilor şi ai organizaţiilor sindicale;

-modificari ale jurisdicţiei muncii în ceea ce priveşte sarcina probei, în sensul revenirii la procedura consacrată în Codul de procedură civilă;

-introducerea de noi sancţiuni contravenţionale aplicabile angajatorilor şi angajaţilor.

Cap. I Consideratii generale privind notiunea de raspundere patrimoniala

Sectiunea 1. Notiunea de rapundere patrimoniala

Codul muncii nu mai retine institutia răspunderii materiale, ceea ce înseamnă că regimul juridic al prejudiciilor cauzate de salariati, dar si al celor suferite de acestia din vina angajatorilor va fi cel al răspunderii civile contractuale.

Egalitatea părtilor în contractul individual de muncă, implică reglementarea legală si a răspunderii patrimoniale a angajatorului fată de salariatii săi. Răspunderea patrimonială reciprocă a părtilor raportului juridic de muncă, constituie, ca natură juridică o varietate a răspunderii civile contractuale , cu anumite particularităti determinate de specificul raporturilor juridice de muncă.

În doctrină, răspunderea patrimonială a salariatilor a fost definită ca acea formă de răspundere juridică, care constă în obligatia acestora de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătură cu munca lor , definitie care nu acoperă nici obligatia de restituire a salariatilor si nici răspunderea angajatorului pentru prejudiciul cauzat salariatilor.

Sectiunea a 2-a. Pozitia raspunderii patrimoniale in ansamblul normelor privind raspunderea juridica

Răspunderea juridică este una dintre instituţiile de bază ale dreptului care oferă o garantare a transpunerii în practică a principiilor juridice fundamentale. Răspunderea este instituţia juridică ce are drept scop conştientizarea persoanei cu privire la consecinţele faptelor sale, impunând luarea unei măsuri de sanctiune dacă ordinea de drept nu este respectată cu bunăcredinţă.

În literatura de specialitate au fost detaliate funcţiile răspunderii juridice ca fiind:

- funcţia educaţională, constând în procesul de învăţare a individului să respecte anumite norme de comportament;

- funcţia preventivă, pornind de la idea că ameninţarea cu o sancţiune poate determina persoanele să nu mai încalce legea;

- şi în cele din urmă funcţia reparatorie, atunci când încălcarea legii s-a produs şi trebuie reparat prejudiciul astfel cauzat.

Fundamentul răspunderii juridice constă în săvârşirea faptei interzisă de normele dreptului. In funcţie de natura juridică concretă a acestui fundament, normele codului muncii clasifică formele răspunderii juridice de dreptul muncii în:

- răspundere disciplinară, atunci când salariatul săvârşeşte o abatere disciplinară;

- răspundere patrimonială, când din fapta culpabilă a salariatului rezultă un prejudiciu ce trebuie reparat;

- răspundere contravenţională, când salariatul săvârşeşte o faptă calificată de normele juridice drept contravenţie;

- şi răspundere penală, când fapta săvârşită este incriminată drept infracţiune.

Aceste forme ale răspunderii juridice nu se exclud una pe cealaltă, ele putând coexista, in funcţie de împrejurările concrete ale săvârşirii faptei de către salariat.