Recrutarea și Selecția Funcționarilor Publici în Cadrul Comisiei Europene

Recrutarea şi selecţia funcţionarilor publici

în cadrul Comisiei Europene

I. Introducere

Lucrarea de faţă, intitulată Selecţia şi recrutarea funcţionarilor publici în cadrul Comisiei Europene îşi propune identificarea principalelor modalitaţi de selecţie şi recrutare a funcţionarilor publici care doresc să acceadă pentru un post în cadrul comisiei Europene, precum şi a organismelor responsabile de acest lucru. Tema aleasă reprezintă totodată un subiect de actulitate întrucât se discuta adesea în mass-media despre instituţiile Uniunii europene atât sub aspect general cât şi al aspectelor particulare. Referindu-ne la Managementul public internaţional, selecţia şi recrutarea funcţionarilor publici în cadrul instituţiilor publice europene în general, şi al comisiei Europene în special, prezintă interes atât din punctul de vedere al informaţiilor specifice cu privire la recrutarea şi selecţia în cadrul comisiei europene, dar totodată cunoscând aceste informaţii ne putem gândi la posibilitatea de a încerca să aplicăm,în viitor, pentru un post în cadrul Comisiei europene. Bineînţeles că în baza informaţiilor cuprinse în această lucrare şi a informaţiilor pe care deja le deţinem cu privire la selecţia şi recrutarea funcţionarilor publici în cadrul altor organizaţii internaţionale, putem să ne facem o idee despre asemănările sau dimpotrivă, deosebirile existente între diverse organizaţii internaţionale la nivelul selecţiei şi recrutarii funcţionarilor publici care le compun.

Comisia europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte de legi şi de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunităţilor Europene, independent de statele membre, având deci un caracter cu adevărat supranaţional. Sediul Comisiei este la Berlaymont, Bruxelles. Comisarii acţionează exclusiv la dispoziţia Uniunii şi nu a ţărilor de origine.

II. Comisia Europenă

Organizare

Comisarii sunt membri cu drepturi egale ai comisiei, reprezentând deciziile luate pe principiul colegial. Durata unui mandat este de 5 ani, începutul şi sfârşitul acestuia fiind corelate cu perioada legislativă a Parlamentului European. Limbile de lucru ale Comisiei sunt engleza, franceza şi germana. Comisia Europenă este compusă la ora actuală din 27 de comisari, din care unul are funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Consiliul European îl nominalizează pentru fiecare nouă comisie pe preşedintele acesteia, după care se solicită acordul Parlamentului European. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Nisa din 1 februarie 2003 fiecare stat membru al Uniunii Europene îşi deleagă câte un comisar, căruia i se alocă o anumită sferă de competenţă politică, care după posibilităţi trebuie să corespundă cu autoritatea deţinută de statul membru în acel domeniu politic. Consiliul European numeşte comisarii, după ce fiecare guvern naţional a propus pentru comisariat câte trei candidaţi. După numirea acestora se solicită apoi acordul Parlamentului Uniunii Europene.

Cadru legal

Conform dispoziţiilor art. 211 pp din Tratatul CE şi art. 124 pp EURATOM, Comisia este un organ comunitar. În viitoarea Constituţie Europeană, cadrul legal al Comisiei este reglementat de art. 25, III-250 din proiectul de constituţie. Comisia nu a avut până acum mari competenţe în domeniul Colaborării poliţieneşti şi justiţiare, în domeniul penal, precum şi în cel al Politicii externe şi de securitate comună a UE (deci în sfera definită de cel de-al II-lea şi al III-lea pilon). Acest lucru se poate însă schimba odată cu noua constituţie elaborată de Conventul European, cu condiţia ca aceasta să fie ratificată de toate cele 27 de state membre şi deci să intre în vigoare.

Istoricul Comisiei

Comisia Europeană a fost la origine Înalta Autoritate, înfiinţată prin Tratatele de la Paris privind constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). În calitate de organ executiv al Comunităţii, cu sediul la Luxemburg, această autoritate răspundea de punerea în aplicare a hotărârilor luate de CECO. Cele şase state semnatare numeau direct un număr opt membri, al nouălea fiind ales de Înalta Autoritate. Hotărârile membrilor Înaltei Autorităţi se luau cu majoritate simplă de voturi. În 1967 Înalta Autoritate a CECO fuzionează cu organul executiv al celorlalte Comunităţi Europene CEE (Comunitatea Economică Europeană) şi CEA (Comunitatea Europeană a Atomului), devenind Comisia Comunităţii Europene. În procesul de integrare europeană care a urmat, cele mai importante comisii au fost Jenkins şi Delors.