Regulamentul - Act Normativ European

I. Dreptul Derivat

Dreptul derivat reprezintă a doua sursă importantă de drept european, după tratate şi acordurile internaţionale (dreptul primar).

Dreptul derivat este format din totalitatea actelor normative adoptate de instituțiile comunitare în exercitarea competențelor atribuite lor de către Tratatele Constitutive, în scopul atingerii obiectivelor.

Dreptul derivat este compus din: acte obligatorii (regulamente, directive şi decizii) şi fără forţă de constrângere (rezoluţii, avize) prevăzute în tratatul CE, dar şi alte acte, precum: regulamentele interne ale instituţiilor, programele pentru acţiunile comunitare , instrumentele juridice pentru al doilea şi al treilea pilon comunitar, care nu fac propriu-zis parte din dreptul derivat, deoarece continuă să gestioneze relaţii interguvernamentale.

În cazul CEE și EURATOM, puterea de decizie se manifestă prin intermediul a trei tipuri de acte normative:

• Regulamentul;

• Directiva;

• Decizia.

Respectivele dispoziții sunt adoptate de către Comisie și Consiliu, ca urmare a unei propuneri a Comisiei. Ele au caracter de norme juridice obligatorii, și nu de simple Rezoluții sau Recomandări, cum ar fi în cazul general al dreptului internațional.

II. Regulamentul

Regulamentul are un caracter general, este obligatoriu în toate elementele sale și direct aplicabil tuturor statelor membre.

Regulamentul deține caracteristici care îl apropie de o lege din ordinea juridică internă, în special caracterul său normativ şi regimul său, care îl plasează în mod normal la adăpost de orice acţiune în anulare intentată de un particular.

Curtea de Justiţie vede în regulament expresia unei puteri normative a Comunităţii. Persoanele fizice şi juridice nu dispun de posibilitatea de a ataca regulamentul printr-o acţiune în anulare, decât în condiţiile în care demonstrează că regulamentul le priveşte direct şi individual, fiind vorba în realitate de o decizie luată sub forma unui regulament.

El constituie actul cel mai solemn și mai important din întreg blocul legislativ comunitar.

El reprezintă principala sursă a dreptului secundar, nu atât prin numărul mare de sectoare, pe care poate și trebuie să le regularizeze, ci mai ales pentru că este unica sursă de drept secundar ce permite autorităților comunitare să impună obligații sau să creeze drepturi cetățenilor statelor membre fără aprobarea guvernelor naționale.

În acest sens, în paragraful al doilea al art. 189 al TCE (Tratatul care instituie Constituția Europeană), dar și în art. 161 TCEEA (Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice) se prevede că: Regulamentul va avea aplicabilitate generală. Va fi obligatoriu în toate elementele sale și direct aplicabil fiecărui stat.

Altfel spus, regulamentul este:

- general;

- obligatoriu pentru toți destinatarii, fie ei state membre sau autorități comunitare;

- direct aplicabil statelor membre, devenind automat parte a ordinii juridice statale. El creează norme de drept care se aplică imediat în toate statele membre, în acelaşi mod ca normele de drept intern, şi fără nici o altă intervenţie din partea autorităţilor naţionale. Aplicabilitatea directă se opune oricărei formalităţi naţionale de asimilare sau transpunere a regulamentului în ordinea juridică internă. Un act naţional care ar avea ca obiect introducerea în ordinea juridică internă a unui regulament sau care ar condiţiona intrarea în vigoare a regulamentului ar fi ilegal, fiind contrar dreptului european. Aplicabilitatea directă a regulamentului european implică faptul că regulile cuprinse în el generează în mod automat drepturi şi obligaţii pe care particularii le pot invoca imediat în faţa autorităţilor naţionale (efectul direct vertical) dar şi faţă de alţi particulari (efectul direct orizontal).