Relevanța criteriilor evaluării proiectului de decizie în administrația publică

1.Cadrul general al deciziei administrative

Decizia, in general, este un element indispensabil al coeziunii si al duratei oricarei actiuni umane.

Decizia poate fi definita ca terminarea normala a deliberarii intr-un act voluntar . Decizia nu este numai elementul unei actiuni, ci ea iasasi este o actiune, un act uman.Spre deosebire de executare, decizia nu implica acte materiale, presupunand o veritabila forta care actioneaza, ca o simpla virtute.

Aceste lucru se poate observa destul de clar in consecintele violarii unei decizii. Nerespecarea unei decizii luate de un organ al administratiei publice atrage dupa sine sanctiunea care poate fi aplicata celor care nu o respecta. Asadar decizia este un act, o actiune umana.

In actiunile lor oamenii se vad pusi in situatia de a distruge scopurile pe care le urmaresc si mijloacele pe care le vor folosi pentru atingerea acestor scopuri. De remarcat este faptul ca numarul si varietatea actiunilor umane este intr-o continua cresterea, dezvoltandu-se totodata si numarul scopurilor urmarite de om realizabile si toate mijloacele utilizate.

In multe cazuri acest lucru nu este posibil deoarece organul competent trebuie sa procedeze la o alegere, sa faca ceea ce se numeste o optiune. Alegerea acesteia este obiectul deciziei umane. A opera o alegere de scopuri si mijloace, urmareste decizia umana.

Decizia trebuie sa fie deosebita de speculatia intelectuala, deoarece atata vreme cat stadiul analizei, al judecatii nu a fost depasit, atata vreme cat alegerea posibilitatilor de actiune nu a fost operat, nu exista inca decizie. Dar nici ceea ce urmeaza imediat alegerii, si care este executarea nu este decizie.

Asadar, decizia apare ca actul sau actiunea omului prin care se opereaza alegerea intre diferitele posibilitati de actiune.

De aceea se poate spune ca cine nu are de ales nu decide, actiunea sa fiind pur si simplu o executare.

Alegerea care se opereaza in actul administrativ implica folosirea unor criterii. Criteriile respective nu sunt insa fixe. Ele evolueaza de la o epoca la alta, de la o clasa sociala la alta, in functie de conditiile materiale de existenta ale oamenilor, de ideologie de conceptiile lor si de gandirea lor. Ideologia dominanta intr-o societate data propaga anumite scopuri si condamna altele, admite sau respinge anumite mijloace. Cand aceste conceptii urmeaza sa se transforme in norme juridice, ele orienteaza alegerea si limiteaza posibilitatile. Astfel se fixeaza un anumit cadru cu un contur mai ferm sau mai flexibil in care actioneaza optiunile oamenilor.

Decizia se poate referi la cele mai variate obiective; iar criteriile,trebuie sa se raporteze la aceste obiective.

Activitatea din sfera administratiei publice se realizeaza prin intermediul unei multitudini de decizii. De la cele mai simple sarcini ale unui functionar public la acte oficiale semnate de ministrii sau de seful statului procesul decizional este prezent; el se concretizeaza prin elaborarea si executarea sarcinilor de decizii administrative corespunzatoare atributiilor indeplinite.

Decizia administrativa este o manifestare de vointa a persoanelor sau organelor, premergatoare actiunilor de intreprins si prin care acestea opteaza pentru o solutie, in vederea atingerii unui scop sau realizarii unei finalitati.Ea apare atunci cand exista, in planul judecatii umane mai multe posibilitati, metode sau variante adecvate, de a rezolva o problema si urmeaza sa se opteze numai pentru una dintre ele, si anume, pentru aceea care pare a fi cea mai avantajoasa.

Daca toate solutiile posibile ar duce la acelasi rezultat, problema optiunii nu ar mai avea sens. In realitate, solutiile difera intre ele sub multe aspecte, inclusiv in functie de perspectiva din care sunt analizate si de sistemul de referinta ales .

In sfera administratiei publice, ca si in alte domenii, deciziile presupun un anumit grad de autonomie a decidentilor. Aceasta autonomie are insa un caracter relativ mai pronuntat si mai restrictiv, datorita prezentei cadrului normativ in care se deruleaza activitatile publice. In principiu, administratia efectueaza o alegere dintre mai multe solutii posibile; dar acolo unde legea stabileste riguros ce trebuie sa se intreprinda de catre persoanele/institutiile juridice si care sunt mijloacele concrete de actiune, nu se mai pune problema autonomiei de adaptare a unei decizii administrative, ci doar de a executa dispozitiile legale.

In esenta sa, decizia, care sintetic contretizeaza hotararea de a actiona sau nu intr-un mod fata de un anumit obiectiv, are la baza un proces decizional ce presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

• stabilirea obiectivelor administrative, care pot viza, fie latura interna a administratiei (structura sa), fie pe cea externa (orientata si spre satisfacerea interesului general);

• culegerea, prelucrarea si analiza informatiilor administrative;

• elaborarea de variante alternativesi adoptarea deciziei administrative;

• executia si controlul rezultatelor abtinuite;

In practica administrativa, domeniul alegerii poate varia intre doi poli si anume: absenta obtiunii(situatie in care decizia nu exista) si alegerea arbitrara( caz in care de regula, nu s-au respectat nici normele de drept). In aceasta situatie, decizia este ilegala si urmeaza sa fie retractata de administratie si sau anulata in instanta judecatoreasca. O conditie fundamentala, ce se impune in cazul deciziilor administrative, este ca ele sa duca la obtinerea unor rezultate maxime cu minim de efort.

Decizia administrativa are un continut adecvat politicii promovate de stat, prin faptul ca scopul urmarit este stabilit de puterea politica, dar mijloacele de executare sunt, in buna masura, lasate la alegerea administratiei.