Riscurile Procesului de Reformă în Domeniul Administrației Publice

1. Reforma administraţiei publice locale

1.1. Definirea conceptului de descentralizare

Descentralizarea reprezinta transferul de autoritate si responsabilitati pentru anumite functii publice de la nivelul guvernului central al unei tari la niveluri subnationale de guvernare sau institutii autonome (Rondinelli et al. 1983). În literatura de specialitate descentralizarea este adesea clasificata dupa tipul de responsabilitati transferate si dupa nivelul de autonomie a autoritatilor locale.

În acord cu strategia de reforma a administraţiei publice agreată de Comisia Uniunii Europene, conceptul de descentralizare în România, este definit prin intermediul a trei elemente majore:

- continuarea descentralizarii prin transferul de competente si responsabilitati administrative si financiare, de la nivelul autoritatilor administratiei publice centrale la nivelul autoritatilor locale;

- continuarea procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilitati in teritoriu functie de necesitatile pe plan local, in cadrul aceleiasi structuri administrative (serviciile deconcentrate functioneaza in subordinea ministerului care le-a delegat responsabilitatea);

- transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu, functie de necesitatile cetatenilor si de cerintele de eficientizare a acestora, in servicii descentralizate in responsabilitatea autoritatilor locale.

Dupa responsabilitatile transferate, descentralizarea este de trei tipuri: politica, administrativa si fiscala.

Descentralizarea politica implica conferirea catre cetateni a unei puteri mai mari in procesul de luare a deciziilor, in particular acest lucru realizandu-se prin derularea unor procese democratice.

Dincolo de argumentele ce sustin descentralizarea politica, este de retinut urmatoarea afirmatie: “deciziile luate cu o cat mai mare participare din partea cetatenilor vor fi mai bine fundamentate si mai relevante avand in vedere diferite interese care se manifesta la nivelul societatii decat acelea luate numai la nivelul autoritatilor politice nationale. Acest concept implica faptul ca, alegerea reprezentantilor prin vot pe circumscriptii electorale permite cetatenilor sa-i cunoasca mai bine pe cei care ii reprezinta politic si in acelasi timp, permite alesilor sa cunoasca mai bine nevoile si aspiratiile celor care i-au ales” (Rondinelli 1999).

Succesul descentralizarii politice, in general, depinde de o serie de componente cheie: reforme constitutionale sau statutare, existenta pluralismului politic, intarirea corpurilor legiuitoare si a unitatilor politice locale. Absenta unora dintre aceste aspecte poate conduce la “capturarea” sistemului electoral de catre elite locale care, apoi ar putea dezvolta si implementa politici si actiuni care sa-i favorizeze pe ei sau grupurile care ii sustin. De obicei, descentralizarea politica determina baza aparitiei si dezvoltarii a numeroase sarcini administrative la nivelul sectorului public.

Acest aspect a fost surprins şi în raspunsurile obţinute la nivelul eşantionului intervievat în cadrul prezentei cercetări. Astfel, în jur de peste 50% dintre repondenţi au considerat cronică influenţa politicului in administraţia publică locală.

Descentralizarea administrativa, conform literaturii de specialitate reprezinta “transferul de responsabilitati privind planificarea, finantarea si gestionarea unor anumite functii publice de la nivelul guvernului central si al agentiilor sale la unitatile subordonate, la autoritati publice semi-autonome sau la autoritati regionale sau locale (Rondinelli 1999). Diferitele subcategorii de descentralizare administrativa sunt frecvent definite pe baza tipurilor de institutii sau agentii catre care responsabilitatile sunt transferate.

- Deconcentrarea reprezinta cea mai slaba forma de descentralizare care implica transferul de autoritate si responsabilitati de la nivelul ministerelor sau agentiilor la structurile din teritoriu care apartin de acestea.

- Devolutia genereaza un grad de autonomie mai ridicat si implica transferul de responsabilitati de la nivelul guvernului central la niveluri de guvernare inferioare care au fost imputernicite prin prevederi constitutionale sau statutare.

- Delegarea implica transferul de responsabilitati de la agentiile centrale la entitati semi-autonome operand independent sau semi-independent de guvern. (Rondinelli et al. 1983; Rondinelli 1999; Brinkerhoff and Leighton 2002).

- Privatizarea este uneori privita ca o forma de descentralizare (una proiectata in asa fel incat sa fie generate performante mai inalte privind eficienta sistemului de piata prin grade sporite de autonomie si flexibilitate mai mare in luarea deciziilor) si implica transferul de responsabilitati de la guvern catre entitati private (Rondinelli 1999, Mills 1994). In cadrul privatizarii, responsabilitatile pot fi transferate chiar la furnizorii de servicii propriu-zisi.

În contextul actual al reformei administratiei publice, prioritare sunt considerate descentralizarea şi deconcentrarea, ca forme ale descentralizării administrative, cu observaţia că descentralizarea este asimilată devoluţiei şi delegării. În acelaşi context, devoluţia în cazul României, nu implică şi o eventuală autonomie teritorial-administrativă.