Rolul comunicării în organizarea și funcționarea administrației publice locale - analiză microsocială la nivelul Primăriei Municipiului Bacău

INTRODUCERE: Pledoarie pentru comunicare în administraţia publică

Comunicarea organizationala este diciplina care se ocupa cu studiul proceselor de comunicare in cadrul contextului organizational.

Totuşi chiar in context organizaţional termenul nu este folosit in sens de „disciplină” ci se face referire la una sau mai multe din urmatoarele clase:

• comunicarea interpersonala directa sau mediata dintre membrii organizatiei: angajati, manageri, specialisti, colaboratori;

• comunicarea dintre structuri organizaţionale: intre departamente, divizii, filiale, directii, compartimente;

• maniera prin care organizatia abstractizată comunică prin transmitere de semnificaţii către proprii angajaţi, catre clienţi si catre alte organizaţii: prin politici de personal, marketing intern, publicitate, comunicare publică, politici de piaţă;

Scolastic, comunicarea poate fi inţeleasă prin intermediul unui canal de comunicare ca transfer de semnificaţăii intre emitator si receptor. Cei mai multi teoreticienii considera ca exista comunicare si nu doar „transfer” decat atunci cand receptorul emite feed-back. La nivelul comunicarii organizationale nu numai feed-back-ul ci si calitatea si rapiditatea cu care acesta este oferit devin piatra de incercare a oricarei organizatii moderne.

Unul din promotorii conceptului de comunicare organizationala a fost Chris Argyris (Personality and Organization – 1954) ca reactie la postulatele managementului stiintific dezvoltate de Taylor ce promovau ruptura radicala dintre manageri si muncitori, de ex.: „managerii stiu cel mai bine iar muncitorii sunt prosti si lenesi, opunandu-se mereu managerilor”. Acest punct de cotitura in stiinta psihologiei manageriale a propulsat obligativitatea imbunatatirii comunicarii organizationale devenind unul din obiectivele de baza ale interventiilor de dezvoltare organizationala.

In practica manageriala curenta se observa urmatorul fenomen:

• cand se vorbeste de comunicare organizationala fiecare persoana din organizatie va intelege altceva, avand o alta perceptie (personala si subiectiva) asupra a ceea ce inseamna acest lucru.

• este greu de definit vreo problema in cadrul unei organizatii care sa nu aiba la baza deficiente in comunicarea organizationala sau in care deficientele de comunicare sa nu fie un factor agravant!

Din aceste considerente in momentul in care se utilizeaza expresii cum ar fi: „avem probleme de comunicare in organizatie”, „trebuie sa imbunatatim comunicarea organizationala” sau „obiectivul este cresterea comunicarii interdepartamentale”., se creeaza involuntar mai degraba o divergenta a intelegerii naturii problemelor si implicit a scopurilor si intentiilor de optimizare. Nu trebuie sa ne surprinda ca pentru anumite cazuri particulare (si mai pe placul managerilor) se utilizeaza sintagma de „flux de comunicare intre . si intre.”. Se creeaza astfel o perceptie mai clara a conceptului de comunicare, de proces dinamic, usor identificabil intre doua entitati definite, proces ce poate fi proiectat si coordonat si unde este mai usor de stabilit calitatea si frecventa dezirabila a feed-back-urilor.

Frecvent comunicarea organizationala era analizata prin urmatoarele componente:

• formala (oficiala) si informala;

• orizontala (la acelasi nivel ierarhic), ascendenta (de la subordonati la superiori) sau descendenta

• interna (in organizatie), externa (cu parteneri, clienti, colaboratori, furnizori, etc)

In managementul modern comunicarea organizationala a capatat o dimensiune suplimentara datorita tehnologiei informatice care a creat mutatii serioase in utilizarea conceptului. De exemplu, interactiunea este fundamentala in definirea comunicarii, dar se pune din ce in ce mai mult accent pe canalul de comunicare (electronic, wireless), pe procesarea informatiilor, codarea si decodarea lor in procesul comunicational. Se dezvolta concepte noi cum ar fi: comunicarea in retea sau echipe virtuale. Transformari radicale de tip: business reengineering sunt efectul firesc al acestor mutatii in paradigma comunicarii organizationale.

Calitatea comunicarii organizationale, atat formale cat si informale este factorul determinant in formarea a ceea ce numim cultura organizationala.

Comunicarea, înteleasa în sensul sau larg, ca act tranzactional, inevitabil în situatii de interactiune, devine esentiala, fundamentala atât pentru viata personala cât si pentru cea sociala a individului. Astfel, notiuni precum „comunicare", „limba", „limbaj" sunt polisemice, ele comportând o pluralitate de sensuri. Acest fapt provine nu numai din complexitatea intriseca a fiecarei notiuni, ci si din aceea ca ele constituie obiectul de investigatie al mai multor discipline stiintifice : lingvistica, psihologia, sociologia, semiotica, cibernetica etc. Aceste discipline aduc propriile lor perspective de abordare, care nu sunt întotdeauna identice sau macar complementare. Lamurirea sensului psihologic si etimologic al acestei notiuni se impune, ca o necesitate, mai ales daca luam în consideratie ancorarea lor într-un sistem de interdisciplinaritate.

Astfel, în limba latina, verbul „comunico-are" provine din adjectivul „munis-e" a carui semnificatie era „care îsi face datoria, îndatoritor, serviabil". Cuvântul a dat nastere, prin derivare, unei familii lexicale bogate din care mentionam pe „immunis-e" = scutit de sarcini, exceptat de la o îndatorire (de ex. : „imun" înseamna exceptat de la contractarea unei boli, care nu face boala).

Dupa Antoine Meillet (citat de M.Dinu, Op.cit,1994), „communise", înseamna „care îsi împarte sarcinile cu altcineva". În latina clasica însemna, ca si sensul urmasul sau actual „care apartine mai multora sau tuturor". „Comunicus" a dat ulterior nastere verbului „communico", patrunzând în româneste pe filiera franceza, odata cu valul de neologisme romantice din ultimul secol si jumatate.

Comunicarea ca act, sistem, cod sau mijloc sta la baza organizarii si dezvoltarii sociale, influentând raporturile pe orizontala si verticala între oameni - intervenind chiar în aspiratiile lor intime, dar si în cunoasterea realitatii.

M. Zlate (1994) arata ca înca din 1969 Claude Flament nota „pentru noi exista comunicare, când exista schimb de semnificatii". Se retine notiunea de schimb, dar se precizeaza continutul acesteia, semnificatiile putând fi transmise atât prin mijloace verbale, cât si non-verbale.