Rolul Controlului Administrativ în Procesul Decizional al Administrației Publice din România

Rolul controlului administrativ în procesul decizional al

Administraţiei Publice din România

1. Aspecte generale

În complexitatea noţiunii de „administraţie publică”, doctrina de specialitate recunoaşte ca făcând parte verbele: „a prevedea”, „a organiza”, „a conduce”, „a coordona” şi „a controla”. Fiecare dintre acestea reprezintă categorii de acţiuni pe care administraţia le realizează şi între care există interrelaţie şi intercondiţionare reciprocă ca premisă a unei administraţii eficiente.

Exercitarea controlului asupra administraţiei publice reprezintă mijlocul prin intermediul căruia se analizează dacă structurile acesteia acţionează conform normelor de referinţă stabilite şi scopurilor generale ale administraţiei publice.

Controlul reprezintă o garanţie a respectării principiului legalităţii în toate manifestările administraţiei publice, prin intermediul său putând fi descoperite eventualele abateri de la normele legale şi stabilite măsuri concrete de corectare a acţiunii de executare a legii. În unele situaţii controlul poate viza nu numai legalitatea, ci şi oportunitatea deciziilor administrative.

Modalităţile de exercitare a controlului administraţiei publice prezintă particularităţi conforme cu cadrul şi criteriile controlului.

Astfel, controlul administraţiei poate fi realizat din interiorul sau din afara acesteia, poate fi unul de specialitate sau unul politic, poate fi un control pur administrativ sau unul administrativ-jurisdicţional, etc.

Descentralizarea administraţiei publice pe baza principiului autonomiei locale şi recunoaşterea de către stat a dreptului colectivităţilor locale de a soluţiona o parte însemnată din problemele administrării comunităţilor locale constituite în comune, oraşe, municipii, judeţe a impus apariţia unor forme noi de control şi construcţia unei instituţii publice specifice a administraţiei statale în judeţe - prefectul.

Ca funcţie principală a administraţiei publice, controlul are misiunea de a confrunta acţiunile realizate de către acesta cu scopurile şi sarcinile sale, de a verifica conformitatea administraţiei publice, sub aspect material, cu o bază de referinţă. Prin obiectivele sale, controlul administrativ oglindeşte complexitatea administraţiei publice, pe care trebuie să o urmărească în toate determinările sale concrete.

Acţiunile de control contribuie, prin constatările şi concluziile acestora, la corectarea deciziilor administrative şi la adaptarea acţiunilor administraţiei publice la realităţile sociale aflate în continuă evoluţie.

Nu numai rezultatul acţiunii administrative face obiect al controlului, ci şi structura instituţiilor care desfăşoară activităţi pe linia organizării executării şi executării în concret a legii, precum şi felul în care acţionează persoanele înzestrate cu competenţa legală în materie.

Controlul nu are doar un caracter contemplativ, ci are şi rolul de reglare a executării deciziei administrative, a actului decizional însuşi.

2. Organizarea activităţii de control

Pentru ca funcţia de control administrativ să îşi realizeze finalitatea cu privire la îmbunătăţirea structurii şi activităţii administraţiei publice, aceasta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:

a) să fie îndeplinită, pe cât posibil, de înşişi conducătorii instituţiilor administrative, întrucât funcţia de control este inseparabilă de funcţia de conducere. Orice conducător al unei instituţii administrative urmează să-şi exercite atribuţia de control privind activitatea funcţionarilor subordonaţi şi de a influenţa activitatea lor reflectată în rezultatele instituţiei. A conduce presupune şi a verifica acţiunile ce sunt efectuate de personalul subordonat. Un asemenea control administrativ urmează a se efectua în permanenţă, fără a perturba activitatea curentă a instituţiei;

b) controlul să fie realizat de un personal specializat, care să poată analiza, în mod profesionist, activitatea şi celelalte aspecte verificate, putând efectua propuneri pertinente de îmbunătăţire a acestora. Constatările şi propunerile controlului trebuie aduse cât mai rapid la cunoştinţa conducerii instituţiei, cea în măsură să dispună măsurile de remediere a deficienţelor constatate.

Controlul trebuie să fie unul calificat, un control de specialişti, al unor persoane care posedă capacitatea de a constata şi de a aprecia o anumită activitate, capacitate formată în şcoală şi perfecţionată în practică.

Se poate aprecia astfel că şi controlul Parlamentului asupra activităţii administraţiei publice reprezintă un control calificat, fiindcă este menit să aprecieze eficienţa socială a activităţii puterii executive .

Atunci când sunt urmărite anumite aspecte tehnice, legea instituie o formă adecvată de control, ţinând seama tocmai de cerinţa specializării acestuia.

Controlul organizat pe compartimente de resort ale administraţiei, fiind specializat, poate aprecia mai exact activitatea verificată, decât acela care ar cuprinde un mare volum de probleme, de o mare varietate, din domeniul administrativ.

c) eficienţa controlului este determinată de proporţia optimă a acestei activităţi. Activitatea de control trebuie să respecte anumite limite pentru a nu se transforma într-o frână în calea unei activităţi normale a administraţiei şi a nu inhiba acţiunile acesteia.

În acelaşi timp şi controlul trebuie să urmeze parcursul evolutiv al vieţii sociale, creşterea continuă a exigenţelor faţă de aceasta determinând şi o ridicare continuă a calităţii controlului.

Rezultatele controlului depind şi de regularitatea acestuia, de caracterul său sistematic. Verificarea sistematică poate duce la depistarea la timp a eventuale lor deficienţe şi permite organelor abilitate să poată lua măsurile cuvenite înainte ca deficienţele să se amplifice, producând efecte negative. În acest mod se pot pre­veni erori, rezultate păgubitoare, prin îndrumări concrete date în procesul activităţii practice, rolul preventiv al controlului fundamentându-se pe caracterul său sistematic.