Serviciile Publice

1. Concept si caracteristici

Punctul de plecare in definirea si delimitarea serviciilor publice il constituie rolul deosebit in acoperirea unor nevoi colective ale cetatenilor unui stat. Laureatul Premiului Nobel pentru economic, Paul Samuelson, spunea ca statul asigura anumite servicii colective insipensabile, in lipsa carora viata comunitatii ar fi de neconceput, si care nu pot fi abandonate, fara inconveniente majore, in favoarea initiativei private.

Doctrina romaneasca, in special cea din perioada interbelica, cat si dezvoltarea ulterioara a dreptului administrativ, abordeaza notiunea de serviciu public prin prisma acelorasi criterii.

Importanta servciilor publice este cu atat mai mare pentru societate, cu cat statul, precum si componentele sale administrativ-teritoriale apar ca instrumente indispensabile, menite sa asigure cetatenilor sai acel nivel de bunastare pe care acestia nu-l pot gasi intr-un alt mod. Astfel, atunci cand statul isi propune, prin autoritatile sale, sa satisfaca o nevoie a societatii, el stabileste organismul care sa asigure satisfacerea acestei nevoi, ii determina competenta si ii pune la dispozitie mijloacele materiale, financiare si umane necesare atingerii scopului dorit.

Delimitarea sferei serviciilor publice de alte categorii de servicii se poate face din urmatoarele considerente :

- sunt activitati de interes general, din care cea mai mare parte produc bunuri publice. Acestea sunt bunuri furnizate de colectivitatile publice (administratii si colectivitati locale) care au o logica de producere si de stabilire a tarifelor particulara, respectiv nu au ca scop obtinerea profitului ci recuperarea totala sau partiala a costului de productie. Rezulta ca unele servicii publice sunt fara plata (invatamantul gratuit, sanatate publica, servicii recreative, culturale si sportive fara plata etc.), iar altele cu plata (transport, telecomunicatii, electricitate, apa, gaze, salubritate etc.) ;

- asumarea responsabilitatii organizarii si functionarii serviciilor publice de catre organele autoritatii publice (administratia centrala, locala si intreprinderile publice). Responsabilitatea statului in domeniul serviciilor publice se refera fie la prestarea si furnizarea acestora, fie la supravegherea si sprijinirea firmelor private care au preluat sarcina producerii serviciilor publice : astfel spus, serviciul public poate fi prestat de administratie, intreprinderi publice si de societati private, societati non-profit etc.

Din cele doua caracteristici rezulta o prima definitie generala a serviciilor pubice, respectiv activitati de interes general asumate de organe publice. Ele au doua dimensiuni :

- una concreta, reprezentata de un ansamblu de factori si mijloace pe care le utilizeaza o persoana publica pentru asigurarea unor nevoi generale. De exemplu, serviciul de salubritate care cuprinde oamenii si utilajele destinate acestei activitati;

- una in sens functional, adica o activitate de interes general asumata de colectivitatea publica in scopul satisfacerii unor nevoi ale populatiei, care nu reprezinta interes pentru societatile comerciale private.

Din cele doua dimensiuni rezulta o dubla acceptiune a serviciului public : una de natura stric administrativa care poate fi definita ca mijlocul prin care administratia isi executa activitatea, respectiv serviciile administrative organizate in structura organelor puterii centrale si locale si una de natura genurilor de activitati care sunt organizate, prestate sau supravegheate de serviciile administrative si organizate conform legilor organice in vigoare.

Distinctia dintre cele doua acceptiuni este absolut necesara pentru a se putea analiza serviciile publice din cele doua puncte de vedere :

- a rolului administratiei in organizarea unor compartimente cu atributii precise in asigurarea serviciilor publice ;

- a functiei serviciilor publice in asigurarea nevoilor generale ale cetatenilor.

O definitie a serviciului public a fost data de Paul Negulescu astfel:

“Serviciul public este un organism administrativ, creat de stat, judet sau comuna, cu o competenta si servicii determinate cu mijloace financiare procurate din patrimoniul general al Administratiei publice creatoare, pus la dispozitia publicului pentru a satisface in mod regulat si continuu o nevoie cu caracter general, careia initiativa privata nu ar putea sa-i dea decat o solutie incompleta si intermitenta.”

Trasaturile serviciilor publice sunt:

- scopul exclusiv al serviciilor publice este satisfacerea nevoilor populatiei. fie ale intregii populatii, fie ale unor colectivitati locale, fie ale unor categorii distincte ale populatiei;

- serviciile publice furnizeaza bunuri economice non-marfare, respectiv servicii gratuite al caror pret nu acopera in intregime costul acestora ; pentru unele servicii publice (invatamant, intretinerea retelei rutiere, ajutoarele sociale etc.), regula de baza este gratuitatea. Exista si servicii publice cu carater comercial, al caror pret trebuie sa asigure recuperarea cheltuielilor si asigurarea unui profit minim (furnizarea energiei electrice, apei, posta, telecomunicatii etc.).

- satisfac necesitati de interes general ale populatiei si functioneaza pe principiul continuitatii care decurge din insasi permanenta satisfacerii nevoilor.

Dezvoltarea serviciilor publice este inseparabila de aparitia unor vertiabile State Nationale.Odata cu extinderea lor au aparut, pe de-o parte, noi misiuni sociale care incearca sa remedieze lacunele capitalismului si pe de alta parte, o serie de proiecte specifice urmarite de cei care faceau parte din functia publica.

Buna gestionare a intereselor unei colectivitati locale nu se limiteaza numai la cautarea modurilor celor mai performante de exploatare a serviciilor publice care tin de competenta sa. Ea implica, de asemenea, ca aceasta colectivitate, fie din proprie initiativa, fie la cererea statului sau a altei persoane publice sau chiar particulare, sa accepte sa joace, mai ales pe plan financiar, rolul de partener in situatia in care actiunea administrativa formeaza un tot si nu se supune unui proces de divizare in mai multe parti.

In sectorul public nevoia pentru un anumit produs trebuie sa fie recunoscuta de o maniera normativa care depinde d eindiferenta sau chiar de ostilitatea publicului, administratia fiind ceea care decide daca trebuie sau nu sa promoveze produsul.