Stadiul Actual al Descentralizării Administrației Publice în România

Introducere

Această lucrare are ca temă <<Stadiul actual al descentralizării administraţiei publice în România>> şi prezintă desfaşurarea principiului de organizare a administraţiei locale sub semnul descentralizării în prezent în România.

În spaţiul european actual, problematica descentralizării administrative şi autonomia locală au devenit una din preocupările majore ale societăţii. Interesul sporit acordat acestora se leagă strâns, atât de menţinerea păcii sociale şi a stabilităţii politice în prezent, cât şi de perspectiva unei organizări a continentului nostru într-un posibil cadru instituţional unic, al Statelor Unite ale Europei în viitor. Importanţa acestui fenomen apare, cu atât mai mare, dacă avem în vedere asocierea care se face tot mai mult, între descentralizarea administrativă şi creşterea autonomiei locale în rezolvarea unor probleme ale minorităţilor etnice, culturale sau lingvistice.

Descentralizarea ca fenomen social semnifică un proces fundamental de deplasare a puterii de la centru spre periferie. El generează o multitudine de efecte care, în sinteză, presupun: regruparea relaţiilor de putere în mediul local, care devine centrul de greutate al procesului administrativ, localizarea şi intersectarea acestor relaţii determină apariţia unui sistem administrativ specific pe care se sprijină puterea locală, agenţii locali nu mai sunt simpli executanţi ai directivelor primite de la administraţia centrală, ci ei dobândesc capacitate strategică de acţiune, politica de descentralizare generează transferul de competenţă, determină întărirea activităţii şi dezvoltarea solidarităţii locale, creând un nou cadru, în jurul căruia diverşii actori locali vor fi incitaţi să se mobilizeze.

Analiza proceselor de descentralizare a sectorului public învederează drept coordonată majoră a acesteia determinarea sensului şi a evoluţiei guvernării locale.

Localizarea vieţii publice, în sensul afirmării descentralizării administrative şi dezvoltării autonomiei locale, permite o mai largă participare şi implicare politică din partea cetăţenilor. În acest context, descentralizarea devine un cadru comod de educaţie politică, deoarece cetăţenii sunt implicaţi mai mult şi iniţiaţi în gestiunea propriei localităţi, ceea ce favorizează înţelegerea mai bună a problemelor politice şi administrative care se pun la nivel naţional. Se asigură astfel, premisa pentru formarea identităţii locale care crează apartenenţa la un sistem comun de valori şi de interese reprezentate şi apărate în organele administrative ierarhic-superioare, cu impact puternic asupra dezvoltării economice şi sociale.

Astfel, mi-am propus să prezint generalităţile privind conceptul de descentralizare a administraţiei publice ca, apoi, să aduc în prim plan evoluţia şi stadiul actual al descentralizarii în România. Am urmarit, de asemenea, momentul apariţiei descentralizării în Romania. Trebuie să menţionez că articolul 120 din Constituţia României prevede faptul că administraţia publică locală se întemeiază pe principiul descentralizării, al autonomiei locale şi al deconcentrării serviciilor publice, autorităţile prin care se realizează acestea fiind specificate în articolul 121. Apoi, urmarind evoluţia acestui proces care a inceput în anul 1991 am ajuns la cel de-al patrulea ciclu (început în 2004 şi care continuă pană în prezent) si ca o prima observatie România a făcut paşi importanţi în planul descentralizării în decursul ultimului deceniu şi continuă să avanseze. Pentru administraţia publică locală în etapa actuală, procesul de descentralizare prezintă atât avantaje cât şi dezavantaje.

I. Principii de organizare a administraţiei publice. Conceptul de descentralizare a administraţiei publice- generalităţi

Organizarea administrativă a teritoriului are ca obiect, studierea şi determinarea, în cadrul geografic al statului, a unei repartizări raţionale şi eficiente a activităţilor umane, în raport cu resursele naturale şi necesităţile colectivităţilor locale.

Delimitarea teritoriului în circumscripţii administrative trebuie să ia în considerare interesele tradiţionale, politico-administrative, economice şi social-culturale ale populaţiei. În acest mod, se poate realiza într-o manieră unitară, administraţia publică. Doctrina administrativă din ultimii ani stabileşte trei principii privind organizarea administraţiei publice teritoriale şi anume:

- principiul centralizării;

- principiul desconcentrării;

- principiul descentralizării.

Prin aceste principii se încearcă rezolvarea celor două tendinţe care se manifestă în guvernarea şi administrarea unei ţări: unitatea şi diversitatea. Tendinţa de unitate are caracter naţional şi este determinată de necesitatea de a trăi în colectiv. Tendinţa de diversitate (descentralizatoare) corespunde diversităţii grupurilor sociale şi este determinată de consideraţii de ordin geografic şi istoric. Ea necesită adoptarea de măsuri particulare pentru fiecare grup social.

Descentralizarea în administraţia publică este un regim juridic în care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de funcţionari numiţi de la centru ci de către cei aleşi de corpul electoral. În acest regim administrativ, statul conferă unor autorităţi publice şi dreptul de exercitare a puterii publice în unele probleme. Acest regim juridic se fundamentează în plan material pe un patrimoniu propriu al unităţilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigură mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale.

Descentralizarea administrativă constă în recunoaşterea personalităţii juridice unităţilor administrativ-teritoriale, existenţa autorităţilor publice care le reprezintă şi care nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum şi transferarea unor servicii publice din competenţa autorităţilor centrale către cele locale.

Gradul descentralizării administrative depinde de numărul serviciilor publice date în competenţa autorităţilor locale. Cu cât numărul acestora este mai mare cu atât va fi mai mare descentralizarea. Descentralizarea în administraţia publică depinde şi de modul cum sunt organizate autorităţile publice locale şi raporturile lor cu cele centrale. Autorităţile locale pot fi alese (descentralizarea este mai mare) sau pot fi numite de către autorităţile centrale (caz în care descentralizarea este mai mică). Gradul descentralizării administrative depinde şi de forma în care se exercită tutela administrativă (controlul special efectuat de autoritatea centrală).

Într-o descentralizare administrativă se pot rezolva în condiţii mai bune interesele locale, serviciile publice locale putând fi conduse mai bine de către autorităţile locale într-un regim în care acestea nu au obligaţia să se conformeze ordinelor şi instrucţiunilor de la centru. Măsurile şi deciziile pot fi luate mai operativ de către autorităţile locale iar resursele materiale şi financiare şi chiar forţa de muncă pot fi folosite cu mai mare eficienţă şi să răspundă unor nevoi prioritare pe care autorităţile locale le cunosc mai bine decât autorităţile centrale.