Studiu comparativ privind administrația centrală pe exemplul unor state federale

1. Studiu comparative privind administratia centrala in state federale

1.1. Notiuni introductive cu privire la administratia publica centrala in statele federale

Doctrina de specialitate consideră statul federal ca fiind acel stat format din două sau mai multe state membre (federate) din unirea cărora apare un stat nou, distinct de cele care îl formează şi care are calitatea de subiect de drept .

De asemenea, in literatura de specialitate statul federal este definit ca fiind o asociaţie de state care decid în mod liber, în virtutea suveranităţii lor, să-şi creeze organe comune, cărora le conferă o parte din competenţele lor, mai ales în domeniul militar, al diplomaţiei sau financiar. În general, înţelegerea dintre aceste state este consfinţită printr-un act politic (Chartă, Pact) prin care se stabileşte repartizarea competenţelor între statele federate şi statul federal .

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române consideră statul federativ ca o uniune a mai multor state autonome (care îşi păstrează organizarea) în cadrul unui stat unitar, cu un guvern central şi cu organe de stat comune .

Statul federal alcătuieşte o uniune de drept constituţional, el este un stat descentralizat politic, rezultat din suprapunerea a două tipuri de state – statul federal şi statele federate, acestea din urmă renunţând la utilizarea exclusivă a suveranităţii lor şi împărţind competenţele lor cu statul federal . Aşadar, statul federal depăşeşte descentralizarea sau regionalizarea, în prim plan nu mai apare competenţa administrativă (ca în cazul statelor unitare descentralizate) sau competenţa legislativă a statelor regionale, ci competenţa generală de a crea dreptul, de a crea o ordine juridică proprie, bazată pe o constituţie individuală a statelor federate, recunoscută prin constituţia statului federat.

Variantele concrete de amenajare instituţională a statului federal sunt extrem de diverse, totuşi se pot desprinde câteva idei ce caracterizează statele federale. Statul federal este caracterizat prin existenţa a două rânduri de autorităţi centrale de stat şi anume cele federale (parlament, guvern, autoritate judecătorească şi supremă) şi autorităţi statale federate (tot parlamentul, guvernul şi o autoritate judecătorească supremă).

Existenţa acestor autorităţi centrale este determinată de împărţirea teritoriului în mai multe părţi, cunoscute sub mai multe denumiri: cantoane (Elveţia) , state (Sua, India, Australia, Brazilia, Venezuela), landuri (Germania şi Austria), regiuni (Belgia) etc. Asadar, statul federal îşi bazează organizarea pe două principii: unitatea statelor membre ale federaţiei şi autonomia ordinii lor constituţionale . Există o ordine constituţională comună statelor federate, consacrată în legea fundamentală a federaţiei şi o legislaţie comună statelor federate, emanând de la organele cu competenţă normativă constituite la nivelul federaţiei. Fiecare stat federal are în mod normal propriul său sistem constituţional, instituţii guvernamentale, propria legislaţie şi propriul sistem de organizare judecătorească .

Statul federal are, în mod obligatoriu, un parlament bicameral, una din Camere cuprinde reprezentanţi ai statelor membre (cunoscută sub denumirea de Senat în SUA, Canada, Australia, India, Consiliul Statelor în Elveţia, Bundersrat în Germania) iar cealaltă (Camera Deputaţilor) este alcătuită din reprezentanţi ai populaţiei statului federal.

În ceea ce priveşte executarea legislaţiei federale, în unele sisteme federale aceasta se realizează de către autorităţile federale (de exemplu, SUA) sau este realizată şi aplicată de autorităţile locale, sub control federal (Germania şi Elveţia) .

O altă caracteristică a statului federal este existenţa a două cetăţenii, cea a statului federat şi cea a statului federal, cu excepţia cazurilor în care constituţia decide altfel, de exemplu, în India, deşi este stat federal, cetăţenii ei au o singură cetăţenie, cea a statului federal, nu şi pe cea a statului federat. După ratificarea Tratatului de la Maastricht, în 1993, există o nouă formă de cetăţenie, cea de „cetăţean al Uniunii Europene ”.