Studiu comparativ privind administrația centrală pe exemplul unor state unitare

Capitolul I. Aspecte teoretice cu privire la sistemele administrative

1.1. Considerații generale privind sistemul administrației publice și stat unitar

Mai întâi, trebuie să pornim de la noțiunea de sistem și să avem în vedere definiția formulată de Dicționarul explicativ al limbii române, în sensul că acesta reprezintă “un ansamblu de elemente (principii, reguli etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică și reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționez potrivit scopului urmărit”.

Referindu-ne la domeniul nostru de activitate, în literatura de specialitate întâlnim diferite noțiuni: sistem administrativ, sistem al administrației publice, sistem al autorităților administrației publice.

Ca activitate, administrația publică se realizează printr-o multitudine de forme organizatorice, care grupează categorii întregi de oameni (personalul), sistemul administrației publice este un sistem de organizare bazat pe relații care există între acești oamenii ce realizează o activitate specifică .

Sistemele administrative au ca bază de abordare aria sau răspândirea teritorial-geografică a funcționării lor.

Avem în vedere faptul că există unele obiective naționale, care au aplicabilitate între granițele unui stat (pe întreg teritoriul național), dar și obiective regionale sau locale, limitate la o anumită are de răspândire.

Autoritățile administrative care trebuie să îndeplinească aceste măsuri au competențe diferite.

În acest sens, în cele mai multe state s-a demonstrat faptul că sistemele administrative au fost influențate de tendințe de solidaritate națională. Astfel, ministerele și organismele administrative specializate îndeplinesc sarcinile centrale, în timp ce la nivel local aceste sunt conferite atât instituțiilor subordonate ierarhic organelor centrale, cât și organelor descentralizate autonome.

De remarcat este faptul că, singure, organele centrale pot să realizeze, în fiecare zonă a teritoriului, sarcinile administrative, fapt pentru care ele trebuie să beneficieze de o rețea publică locală corespunzătoare. Realizarea unor structuri locale adecvate și funcționale presupune îndeplinirea anumitor condiții :

- acțiunile administrației care se exercită pe ansamblul teritoriului trebuie să fie omogene, pentru nu a pune în pericol unitatea națională;

- descentralizarea administrațiilor teritoriale, pornind de la caracterul divers al revendicărilor acestora.

Analizând sistemele administrative din diferite țări, constatăm următoarele: în unele țări, spre exemplu Franța, a existat întotdeauna o profundă tendință de centralizare, iar în altele, spre exemplu Germania, soluția aleasă a fost cea a federalizării, care lasă largi posibilități de manifestare a autonomiei locale.

Actuala evoluție a dus la o uniformizare a regiunilor administrative, astfel încât și în statele federale puterea de decizie s-a transferat asupra organelor locale. În același timp, statele centralizate și-au reconsiderat structurile, întrucât autonomia absolută și centralizarea excesivă au ca efect lipsa de comunicare între organele de decizie naționale și cele locale.

În fine, evoluția sistemelor administrative a fost marcată de tendințe de integrare care au condus la crearea unor entități și structuri organizate sub formă de federații.

Doctrina de drept public, atunci când se referă la problema organizării politice a puterii, folosește trei principale noțiuni: stat unitar, stat federal și uniune de state.

Deși modul de organizare a acestor noțiuni este diferit la autorii de drept în materie, considerăm că trebuie să avem în vedere în mod distinct: statul (cu cele două forme ale sale-unitar și federal) și uniunea de state.

Având în vedere că în cele ce urmează vom analiza două state unitare, precum Marea Britanie și Franța este esențial a trece în revistă aspectele privitoare la problema organizării politice a puterii.

Statul unitar sau simplu se caracterizează prin aceea că există un singur centru de putere, o comandă politică și guvernamentală unică, transmisă pe întreg teritoriu de stat, competențele statale nefiind divizate .

Statul simplu (unitar)este un stat centralizat din punct de vedere politic, guvernanții fiind singurii în contact direct (politic și juridic), atât cu subiectele de drept internațional, cât și cu cetățenii și colectivitățile teritoriale locale.

Existența acestor colectivități nu aduce atingere caracterului unitar al statului, întrucât acestea sunt instituite de stat prin lege, care le fixează limitele competențelor, iar normele juridice pe care ele sunt împuternicite să le emită, reprezintă doar concretizarea normelor naționale, cu aplicarea particularităților locale.