Studiu Comparativ privind Administrația Publică Locală în Franța și Marea Britanie

Franţa

Franţa se caracterizează printr-un înalt grad de centralizare administrativă, cu vechi rădăcini în istoria ţării, păstrat şi accentuat de-a lungul domniei lui Napoleon şi continuat, practic, de toate regimurile ulterioare. Pe de altă parte, acest sistem a fost determinat şi de structura unitară a statului, iar, apoi de regimul semiprezidenţial care a accentuat concentrarea puterii executive în mâinile şefului statului.

În trei moment diferite din secolul al XIX-lea se pun bazele Administraţiei teritoriale, a cărei configurare a durat până în 1982. Din 1789, ca o consecinţă a Revoluţiei Franceze, se păstrează caracteristicile uniformităţii şi dispersarea Administraţie municipal. Napoleon şi-a lăsat amprenta cu instaurarea prefectului; iar legile din 1871 şi 1884 au returnat provinciei şi respective comunei sistemul reprezentării democratice, după ce Napoleon îl abolise. În această perioadă domină ideea centralizării Statului în faţa caracterului rezidual al puterii locale, drept pentru care formula anglosaxonă (guvernul local) n-a fost niciodată acceptată; în locul său, s-a utilizat formula Administraţiei locale, lăsând să se înţeleagă subordonarea sa Administraţiei Centrale.

Administraţia teritorială franceză se caracterizează prin următoarele elemente:

- Există trei niveluri de colectivităţi teritoriale – colectivitatea teritorială este numele generic, ce se foloseşte pentru a denumi entităţile regionale şi locale: comunele, departamentele şi regiunile.

- Colectivităţile teritoriale sunt administrate de consilii a căror membrii sunt aleşi prin vot universal. Fiecărei adunări, potrivit nivelului teritorial, îi corespunde un mod diferit de scrutin, reprezentare proporţională pentru consiliile generale, scrutin uninominal majoritar în două runde pentru consiliile generale şi două modele de scrutin pentru consiliile municipale în funcţie de mărimea lor;

- Organul executiv al colectivităţile teritoriale este ales din sânul consiliului şi îşi asumă conducerea serviciilor administrative ale colectivităţii teritoriale.

Exercitarea atribuţiilor organelor reprezentative ale comunităţilor locale are la bază unele principii :

- administrarea liberă, prin consilii alese, în condiţiile prevăzute de lege;

- interdicţia exercitării tutelei unei colectivităţi locale asupra alteia;

- transferul de competenţă normativă de la nivel central spre nivel local pentru exercitarea sferei de atribuţii transferate în acest mod;

- transferarea de bunuri, persoane şi servicii în competenţa locală însoţită de compensarea financiară pe baza cheltuielilor suportate de stat la data transmiterii acestora.

Caracteristicile structurilor administrative ale comunităţilor locale constau în:

a) existenţa consiliilor ca organe de conducere locală, cu caracter eligibil, colegial, deliberativ, reprezentativ şi de conducere, alăturat cărora există un preşedinte executiv, respectiv primar pentru localităţi, persoane alese de către şi din rândul membrilor organului colegial;

b) între autorităţile locale nu operează principiul subordonării, dar nici între acestea pe de o parte, şi reprezentantul statului în teritoriu, pe de altă parte (tutela administrativă), ci numai principiul subsidiarităţii;

c) exercitarea unor atribuţii comune acestor autorităţi locale fie de ordin general (precum elaborarea planului de dezvoltare locală, cel de amenajare a teritoriului, sau, după caz a celui de urbanism, adoptarea bugetului, organizarea serviciilor administrative publice locale, gestionarea patrimoniului propriu, protecţia mediului înconjurător, etc.), precum şi a unor atribuţii specifice, în funcţie de nivelul organizării administrative şi de particularităţile acesteia;

d) distribuţia echilibrată a unor atribuţii comune între stat şi comunităţile locale, în funcţie de natura şi amploarea interesului social promovat, în care sens, de exemplu, în materie de învăţământ primul are responsabilitatea organizării generale a sistemului educativ, recrutarea, gestionarea şi salarizarea personalului didactic, inclusiv finanţarea învăţământului universitar, în timp ce finanţarea liceelor revine regiunilor, a colegiilor revine departamentelor, iar pentru şcoli şi grădiniţe obligaţia revine localităţilor (comunelor).