Teoria organizării administrației publice

1. PRIVIRE GENERALA ASUPRA ORGANIZARII POLITICO-ADMINISTRATIVE. Scurt istoric al doctrinei

Statul se poate defini ca fiind modul de organizare si manifestare a puterii publice pe un anumit teritoriu exercitate asupra unei populatii aflate in acel loc si care realizeaza conducerea sociala in ansamblul ei, sprijinindu-se, la nevoie, pe constrangerea proprie in vedera aplicarii dreptului.

Statul reprezinta cel mai important fenomen social institutional care constituie si cadrul organizat de conducere si guvernare al societatii avand si calitatea de reprezentant oficial al acesteia. Cu toate acestea el nu se confunda cu societatea si cu intreaga populatie, prin modul de compunere si structura autoritatilor sale, iar in cadrul unei societati democratice statul nu este si nu trebuie sa fie deasupra sau in afara societatii nici opusul acesteia sau individului, exercitand conducerea sociala atat in folosul societatii in ansamblul ei, a diverselor colectivitati, cat si a membrilor ei luati in parte.

Paul Negulescu considera ca un stat este mai puternic daca are un teritoriu suficient, in care sa se poate dezvolta, daca teritoriul este mai fertil, daca are cursuri de ape, daca se delimiteaza cu marea, daca are granite naturale, mai usor de aparat, daca are o fericita configuratie, daca are o clima temperata.

2. NOTIUNEA DE ORGANIZARE

Termenul „a organiza” provine din limba franceza (organizer) si inseamna a intreprinde metodic masurile necesare pentru a asigura o desfasurare cat mai eficienta a unei actiuni. Originea acestui termen se afla in limba latina, in cuvantul „organum”, care desemneaza o unitate morfologica din corpul unei fiinte vii, ceea ce indeplineste una sau mai multe functiuni.

Administratia publica, ca subsistem al sistemului social global, pentru a servi societatea, trebuie bine organizata si condusa in mod corespunzator.

Ideea de organizare este prezenta la orice nivel al vietii sociale. Organizarea este conditia hotaratoare.

Din punct de vedere administrativ, organizarea teritoriului statului intereseaza in aceeasi masura, atat puterea de stat, cat si colectivitatile locale, avand o deosebita semnificatie politica si sociala. In principal, prin structurile sale administrativ-teritoriale, statul urmareste sa-si creeze conditiile pentru a conduce si guverna mai usor societatea.

Organizarea administratiei de stat, ca fenomen, apare fireste o data cu statul. Teoriile stiintifice insa despre aceasta organizare se contureaza mult mai tarziu, odata cu aparitia stiintei administratiei si a stiintei dreptului administrativ, deci prin secolul al XIX-lea. Evolutia organizarii administrative este legata de evolutia organizarii armate, insasi ideea de ierarhie vine de la ideea subordonarii specifice fenomenului militar. Este de asemenea, de necontestat faptul ca geografia a avut rolul ei, fiind inclusi mai multi factori. Mai intai vorbim de factori obiectivi de ordin economic, politic, cultural, religios, lingvistic, iar apoi de o serie de factori subiectivi, cum ar fi patimile conducatorilor, bolile conducatorilor, intrigile metreselor sau concubinelor oficiale, caprciile si interesele curtenilor si ale ministrilor.

Organizarea de stat reprezinta modul de constituire a puterii publice, respectiv modalitatile existentei si infaptuirii acesteia. Studiul organizarii de stat si a sistemului de autoritati presupune:

- cercetarea modului de organizare sau constituire a componentelor ce alcatuiesc organele publice

- cercetarea modului de functionare a raporturilor in care se afla autoritatile de stat intre ele

- analiza sarcinilor, atributiilor si competentelor organelor in cauza

Teoria organizarii administratiei publice – categorie de autoritati ce reprezinta o institutie juridica de baza a dreptului administrativ – reprezinta o totalitate de cunostinte teoretice cu aplicabilitate practicata privind sistemulul autoritatilor administratiei publice si structura acesteia, sub aspectul constituirii, organizarii, functionarii si a atributiilor elementelor sale componente.

3. SERVICIILE PUBLICE

3.1 Notiunea de serviciu public

Serviciile publice considerate „ocupatii” ale unor persoane, „ functii”, „actiuni” sau „munci prestate in interesul cuiva”, „organisme” sau subdiviziuni ce fac parte dintr-un ansamblu administrativ sau economic.

Conceptul de serviciu public a aparut la sfarsitul secolului al XIX- lea atunci cand interventiile statului s-au accentuat in domenii precum: transportul, sanatate, educatie.

Serviciul public este o notiune juridica ce are drept consecinta aplicarea regulii de drept specifice si derogarii dreptului comun: „regimul serviciului public” compenseaza si rezuma specificul dreptului administrativ.

Functionarea serviciilor publice se face dupa reguli specifice, care privesc atat organizarea si functionarea acestora, cat si drepturile sau obligatiile uzagerilor.

Notiunea de serviciu public a aparut si s-a dezvoltat in timp, pe fondul multiplicarii si diversificarii nevoilor generale ale societatii umane, concomitent cu dezvoltarea tot mai accentuata a functiilor statului in vederea asigurarii bunastarii generale a oamenilor pe care ii reprezinta. Treptat, atingand o dezvoltare maxima la mijlocul secolului XX, serviciul public s-a impus drept fundamentul activitatii sistemului administratiei publice.

Astfel, pentru satisfacerea cerintelor - hrana, locuinta, transport, cultura, sanatate - membrilor unei colectivitati umane sunt infiintate anumite organisme sociale, sub denumirea de servicii publice.