Transportul Intermodal în Uniunea Europeană

Introducere

Într-o organizaţie interguvernamentală precum Uniunea Europeană, în care existenţa unei pieţe libere reprezintă pilonul de bază pentru funcţionarea economică a organizaţiei, domeniul transporturilor ocupă un loc deosebit de important. Primii paşi în stabilirea unei Politici în domeniul Transporturilor au fost făcuţi în anul 1957, prin Tratatul de la Roma, care stabilea principiile fundamentale pentru buna funcţionare a acestui sector.

O serie de alte acte în domeniul transportului au fost adoptate ulterior de către Uniunea Europeană, în încercarea de a eficientiza transporturile în interiorul oranizaţiei. În anul 2001 a fost adoptată Carta Albă privind Politica Comunitară de Transport, care propunea luarea unor măsuri pentru revizuirea politicii de transport astfel încât să devină mai durabilă şi să evite pierderile economice enorme cauzate de ambuteiaje, poluare şi accidente. În acest context, transportul intermodal a fost prezentat ca o modalitate de rezolvare a numeroase probleme cu care Uniunea se confruntă în domeniul transporturilor.

Analizarea avantajelor transportului intermodal arată că acesta reprezintă o alternativă viabilă pentru reducerea poluării, a pierderilor economice şi a problemelor sociale cauzate de situaţia actuală a sectorului transporturilor. Transportul intermodal presupune utilizarea eficientă şi combinată a mijloacelor de transport care nu sunt solicitate la capacitatea lor reală, câştigându-se astfel timp şi energie. Obiectivele transportului intermodal sunt astfel tocmai reducerea semnificativă a deficienţelor existente în domeniul transporturilor.

Eforturile Uniunii Europene de îmbunătăţire a sectorului transporturilor prin promovarea transportului intermodal s-au concretizat în programe complexe, desfăşurate pe perioade bine determinate de timp, cu alocarea unui buget semnificativ şi care au avut efecte pozitive. Astfel, programele PACT (Programul de Acţiuni Pilot pentru Transport Combinat), Marco Polo I şi Marco Polo II sau diferite activităţi de cercetare finanţate de Comisia Europeană, au ca obiectiv dezvoltarea transportului intermodal.

Deficienţele existente în domeniul transporturilor în Uniunea Europeană, soluţiile propuse pentru rezolvarea acestora, precum şi avantajele aduse de transportul intermodal sunt elementele cheie ce vor fi analizate în această lucrare.

Problemele Uniunii Europene în domeniul transporturilor şi avantajele transportului intermodal

Una dintre caracteristicile fundamentale ale Uniunii Europene este reprezentată de existenţa pieţei libere. Aceasta presupune liberul schimb de mărfuri între statele membre, ceea ce înseamnă că transporturile reprezintă un element economic fundamental pentru buna funcţionare a Uniunii Europene. De aici şi interesul ridicat acordat de Uniune acestui domeniu, în încercarea de a rezolva problemele cu care se confruntă în sectorul transporturilor.

Principalele probleme cu care se confruntă transporturile la nivel european sunt: puternica predominanţă a sectorului rutier şi dezvoltarea celui aerian, declinul transportului feroviar şi subutilizarea celui maritim, gradul ridicat de poluare pe care transporturile îl implică, aglomeraţia şi blocajele de trafic în toate sectoarele de transport, cu excepţia transportului pe apă, precum şi absenţa unor reţele de transport fiabile, extinse şi interconectate. Pentru a răspunde acestor probleme, Uniunea Europeană a adoptat un ansamblu de norme privind deschiderea pieţelor transporturilor aerian, feroviar, rutier, fluvial şi maritim competiţiei şi liberei circulaţii .

Din a doua jumătate a anilor ’90, Uniunea Europeană şi-a stabilit ca prioritate echilibrarea utilizării diferitelor mijloace de transport (pentru a combate dominaţia transportului rutier, cel mai poluant), prin stimularea dezvoltării sectoarelor feroviar şi maritim, precum şi promovarea competiţiei intermodale (între diferitele modalităţi de transport).

În acest context al problemelor cu care se confruntă Uniunea Europeană în domeniul transporturilor, intermodalitatea conduce la o utilizare eficientă a modurilor care au rezerve de capacitate (feroviar, căi navigabile interioare şi transport maritim), cu efecte benefice asupra consumurilor energetice şi a emisiilor poluante. Transportul multimodal de mărfuri şi transportul combinat feroviar-rutier sunt două axe puternice ale politicii de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene, deoarece aceste transporturi se efectuează pe distanţe lungi şi în cantităţi mari .