Actualitatea teoriei realiste despre relațiile internaționale

1. INTRODUCERE

Realismul este un curent de gândire dominant și cel mai veci în domeniul relațiilor internaționale,având la origine operele unor ”părinți fondatori„ precum Tucidide , Hobbes sau Machiavelli

Realismul,ca teorie a relațiilor internaționale ne arată un mod de gândire rațional și pornește de la premisa că un stat caută în permaneță să își mențină și să sporească puterea și securitatea față de alte state.Acesta este un concept central al domeniului relaţiilor internaţionale, structurând înţelegerea evenimentelor, desfăşurarea și conceperea politicii externe, configurarea conflictelor internaţionale.

Suntem martorii unei epoci de violență extremă,gândindu-ne că secolul XX a adus cu el cel mai mare număr de victime ale unor acțiuni create și puse în practică de către om prin cele două Războaie Mondiale și Războiul Rece,iar în secolul XXI avem parte de bombe care explodează în stații de metrou,în aeroport sau pe stadion.Știm că sunt indivizi gata să ucidă oameni nevinovați sau chiar să se sinucidă aducând și moartea altora.

Realismul conține o mare varietate de teorii ale relațiilor internaționale.Acestea pornesc de la premisa că statele sunt motivate în acțiunile lor de interese de putere și securitate.Conform teoriei realiste,statele nu pot să acționeze decât rațional,judecând la rece situația și acționând pentru a-și spori puterea,respectiv securitatea.

2.PRINCIPALELE TEORII ALE REALISMULUI

Realismul,ca teorie a Relaţiilor Internaţionale, are mai multe ramuri. Una dintre ele este realismul clasic (tradiţional),alături de acesta există şi neorealismul (realismul structuralist), realismul ofensiv și realismul post-clasic.

2.1 Realismul clasic

Ca și fondator al relismului clasic este marele filozof Hobbs care aduce în discuție în cartea sa Leviathanul depre acestă teorie,iar în capitolul al 13-lea susținea că statul este costituit datorită interesului omului. Din punct de vedere al relațiilor dintre state,T.Hobbs consideră că războiul nu ar fi necesar dar se poate realiza. După terminarea Războiului de Treizeci de ani (1618-1648),a avut loc Pacea de la Westfalia, care era foarte importantă în relațiile internaționale și s-a adus pentru prima dată în discuție teoria egalității între state și regula ca nici un stat să nu intervină în problemele interne ale altui stat. Pentru a-și asigura securitatea externa,statele au următoarele opțiuni: să formeze alianțe,să se înarmeze și să negocieze acorduri de control al armelor și de dezarmare,pentru a reduce potențialul de amenințare al adversarilor.

După al doilea Război Mondial,realismul devine noul simț al realității pe scena politică internațională,iar printre ideile centrale se află lupta pentru putere a statelor.

Printre marile idei ale acestei gandirii amintim: statele suverane sunt principalii actori ai jocului de putere,nu ar exista o putere mult superioara si astfel sistemul este unul anarhic (anarhia reprezinta opusul ierarhiei),aceasta lupta pentru putere a statelor,actiunile statelor au la baza natura umana,natura umana este egoista si nu poate fi schimbata,lupta pentru supravetuire face ca relatiile externe sa fie de o importanta capitala si securitatea sa fie principala prioritate.

Premisa de la care pornesc realiștii clasici,este aceea că mediul relațiilor internaționale este vechi,cât timp nu funcționează un guvern mondial.În mod formal,se vorbește despre egalitatea drepturilor și obligațiilor statelor,însă cele mai puternice state reușesc întotdeauna să-și impună mai mult interesele față de cele mai slabe.

2.2 Neorealismul

Teoriile neorealiste se bazează pe un paradox fundamental: ele insistă pe centralitatea absolută a statului autonom în politica internaționala și totuși, ele neagă posibilitatea existenței unei teorii a statului în context internațional.

După principiile neorealismului,se păstrează principiile realismulu clasic,însă relațiile internaționale nu mai sunt gândite pe fundamentul statului în relațiile cu un alt stat,ci se vorbește despre un sistem de state,unde resursele de putere nu sunt distribuite uniform,ceea ce determină statele să se preocupe de interesul lor fundamental și anume de propria lor supraviețuire și securitate.