Adaptare sau șoc pentru învățământul românesc odată cu intergrarea în Uniunea Europeană

I. Sistemul de învățământ din România raportat la învățământul la nivel mondial și cel Central și Est European

O scurtă analiză din perspectivă istorică ne conduce la concluzia că există o convergență a sistemelor de educație la nivel mondial. În Evul Mediu modelele instituționale de bază și structura studiilor erau similare la nivel mondial, elementele de curriculum erau comune, iar limba comuna de predare era latina.

Daca ne întoarcem către prezent, la sfârșitul secolului XX limba engleză e principala limbă internațională. Aceasta se datorează puterii economice a S.U.A. și a Marii Britanii, dar și datorită dezvoltării tehnologiei informației și comuncației, prin apariția internetului. La ora actuală mai mult de un milion de studenți studiază în afara țării lor, și alte milioane de cercetători sau bursieri lucrează la nivel internațional - utilizând noile tehnologii.

Deși se cunoaște deja că există dificultăți pe care le întampină sistemul educațional - datorită modificării arilor permenente din societate, datorită necesității permanente de adaptare la noile tehnologii și la noile cerințe de pe piața forței de muncă - este necesar să se înțeleagă faptul că investiția în educație este una din cele mai rentabile investiții.

Se poate afirma că a absolvi o școală - (indiferent de gradul ei) nu este o garanție pentru deținerea unei poziții profesionale și sociale avantajoase; dar pe de alta parte, cine nu deține o diplomă și cunoștințe aferente, nu mai are, prin comparație, șanse în concurență pentru obținerea unui loc de muncă calificat.

Astfel, cu cât mai mare devine decalajul între cererea și oferta de cadre calificate, cu atât mai mult trebuie să investească fiecare persoana în propria instruire, dacă dorește să nu ajungă într-o situație grea din punct de vedere financiar și nu numai.

Se poate chiar spune că educația, un bun în principiu, general accesibil, ia locul averii și al poziției sociale, devenind uneori criteriu decisiv pentru traiectoria de evoluție a indivizilor.

1.1 Contextul european: nevoia unor repere comune

Față de situația din anul 1999, în ultimii 6-7 ani există în cadrul U.E. o clară tendință de asigurare a unor repere și „standarde” comune la nivel european și nu numai. Calea spre un asemenea cadru comun a început în a doua parte a anilor 90. Nu evocam aici decât evenimentelele cele mai semnificative ale acestui traiect: - 1996: Raportul OECD: ”Educația permanentă pentru toți („Lifelong Learning for All”). Raportul a reunit concluziile miniștrilor educației din țările europene. Educația de-a lungul întregii vieți era considerată drept mijlocul fundamental de îmbogățire a vieții personale, a creșterii economice și a menținerii coeziunii sociale. Se cerea elaborarea unor strategii de implementare a acestei idei; - 1996: Cartea Alba a U.E. - “Către societatea învățării” (“Towards the Learning Society”), realizat în cadrul “Anului European al Educației Permanente”. Raportul stabilea că societatea viitorului este o societate a învățării; de asemena, se arăta că educația și formarea sunt mijloacele esențiale pentru conștientizarea individului, crearea sensului aparteneței, promovarea de-a lungul vieții și auto-realizare.

- 1996: Raportul UNESCO - “Învățarea - Comoara dinlauntru: Educație pentru Secolul 21” (“Learning the Treasure within: Education for the 21st Century”). Se arăta, printre altele, că educația permanentă este principiul esențial al educației în secolul al XXI-lea. Un nou cadru politic este necesar pentru adaptarea individului la cerințele crescânde ale pieței muncii, precum și pentru o mai bună stăpânire de către acesta a schimbărilor în dinamica existenței. Pe baza unor asemenea documente, dar și a altora asemănătoare, în U.E., coordonarea și corelarea calitativă a sistemelor educaționale ale țărilor membre a devenit o realitate palpabilă mai ales din anul 2000 încoace. Nu exagerăm în a spune că asemenea eforturi conduc treptat, dacă nu chiar au și condus deja, la conturarea unei veritabile „politici educaționale europene”. Nu este vorba nicidecum despre copierea unuia sau a altuia dintre modele, nici măcar despre căutarea unor „modele europene” în plan sectorial. Dimpotrivă, se încurajează diversitatea, elaborarea unor soluții adaptate la nevoile concrete ale fiecărei țări în parte.