Alfred Mahan Geopolitică

Școala geopolitică anglo-saxonă

Școala anglo-saxonă și-a elaborat conceptul referitor la obiectul geopoliticii aproape independent de filonul german și cel francez. Spre deosebire de școala de geopolitică germană și franceză axate în această primă perioadă în mare parte pe teoretizări, fondatorii școlii anglo-saxone s-au bazat în analizele lor pe o raportare concretă la istorie, cu un caracter pragmatic, accentuând problemele militare strategice și tactice. Domeniul teoriei, al ideilor generale, ocupă un rol secundar în raport cu răspunsurile practice date unor probleme de ordin politic.

Dacă școala geopolitică germană l-a avut ca fondator pe Frederich Ratzel, cea franceză pe Paul Vidal de la Blache, școala anglo-saxonă își bazează gândirea pe ideile a două mari personalități - Alfred Mahan pentru școala americană și Halford Jhon Mackinder pentru ce-a britanică. Atât Mhan cât și Mackinder, având în vedere contextul în care se formează școala geopolitică anglo-saxonă, aparțin curentului geostrategic.

Alfred T. Mahan (1840-1914)

Alfred Thayer Mahan (n. 27 septembrie 1840- d. 1 decembrie 1914) a fost un ofițer american al Marinei Militare al Statelor Unite (United States Navy), geostrateg și istoric, considerat „cel mai important strateg american al secolului al XIX-lea”

Mahan era fiul unui profesor la Academia Militară a Statelor Unite din West Point, New York. A absolvit Academia Navală a Statelor Unite din Annapolis, Maryland, în 1859 și a continuat să îndeplinească aproape 40 de ani de activitate activă în Marina SUA. A luptat în războiul civil american, a servit mai târziu la personalul Adm. J.A.B. Dahlgren și a progresat constant la rang. În 1884 a fost invitat de Stephen Luce, președintele Colegiului Naval de Război recent înființat la Newport, Rhode Island, pentru a preda acolo istorie și tactici navale. Mahan a devenit președintele colegiului în 1886 și a ocupat acest post până în 1889.

În 1890, Mahan și-a publicat prelegerile în colegiu sub numele de Influența puterii mării asupra istoriei. În această carte a susținut importanța primordială a puterii mării în supremația istorică națională. Cartea, care a venit într-o perioadă de îmbunătățiri tehnologice în navele de război, a obținut recunoașterea imediată în străinătate. În a doua sa carte, „Influența puterii mării asupra revoluției și imperiului francez, (1892), Mahan a subliniat interdependența controlului militar și comercial al mării și a afirmat căci controlul comerțului maritim poate determina rezultatul războaie. Ambele cărți au fost citite cu aviditate în Marea Britanie și Germania, unde au influențat foarte mult formarea forțelor navale în anii premergători Primului Război Mondial.

Mahan s-a retras din Marina SUA în 1896, dar ulterior a fost recrutat la serviciu. În „Interesul Americii în puterea pe mare, prezent și viitor (1897), el a căutat să-i trezească pe semenii săi americani la realizarea responsabilităților lor maritime. Mahan a ocupat funcția de președinte al Asociației Istorice Americane în 1902. Celelalte cărți importante ale sale au inclus Viața lui Nelson (1897) și Operațiunile majore ale armatelor în războiul de independență americană (1913). Înainte de moartea sa, în decembrie 1914, Mahan a prezis înfrângerea Puterilor Centrale și a marinei germane în Primul Război Mondial.