Ambiguitățile Semantice ale Conceptului de Ideologie

Spre deosebire de polisemantismul unor concepte-cheie din câmpul stiintelor social-politice (precum democratia sau libertatea, de exemplu) care au o vechime milenara, termenul ideologie are o vârsta de mai putin de doua sute de ani. Aparitia si apoi consacrarea lui definitiva reprezinta încununarea fireasca a maturizarii unui curent de gândire — iluminismul care prin laicizarea valorilor si fetisizarea ratiunii la rang de lege universala credea ca poate crea o lume în care pasiunile si dorintele umane sa-si gaseasca o împlinire în conformitate cu dreptul omului la fericire. Aceasta omnipotenta a ratiunii de a crea o lume noua prin descoperirea legilor care actioneaza în natura si în cadrul societatilor umane pe baza facultatii de a gândi a dus la încrederea omului în fortele sale proprii, la credinta ca progresul social era implacabil, prin dezvoltarea cunoasterii, ceea ce a constituit prima configuratie semantica a conceptului: transformarea ideilor în credinte, în repere esentiale ale actiunii umane. Termenul „ideologie“ a fost creat în 1789 de Antoine Destutt de Tracy, unul din filosofii pe care Conventia revolutionara îi însarcinasera cu conducerea nou creatului Institut Francez, special pentru a raspândi ideile iluminismului. Institutul s-a bucurat pentru putin timp de patronajul lui Napoleon, care a devenit membru de onoare înaintea Concordatului sau cu Biserica si a cezarismului crescând care au cauzat o rupere a relatiilor. În „Elements d’ideologie“, scrisa între 1801 si 1805, de Tracy propunea o noua stiinta a ideilor, o ideologie, care ar fi baza tuturor celorlalte stiinte. Respingând conceptul de idei înnascute, de Tracy explica modul în care ideile noastre sunt bazate pe senzatii fizice. O explicatie rationala a originii ideilor, eliberata de prejudecatile religioase sau metafizice, ar constitui fundamentul pentru o societate dreapta si fericita. Aceasta deoarece investigarea ideilor individuale ar demonstra originea lor comuna în trebuintele si dorintele umane, acel cadru legal reglator al societatii pe baze naturale. Desi la originea sa conceptul de ideologie era considerat progresist, în conceptia lui Napoleon el a capatat sensuri peiorative. Pe masura ce guvernarea sa evolua catre un imperiu sustinut de catre o religie stabilita, critica ideologilor liberali si republicani era inevitabila. Acestia din urma constituiau o parte din cei pe care i-a învinuit Napoleon dupa retragerea de la Moscova. „Ideologia, aceasta metafizica nebuloasa, este cea care, prin cercetarea subtila a primelor cauze, doreste sa stabileasca pe aceasta baza o legislatie a popoarelor, în loc de a-si obtine legile din stiinta inimii umane si a lectiilor istoriei, pe care trebuie sa le atribuim nenorocului dreptei noastre Frante.“1 Oscilatiile între conotatiile pozitive si negative vor fi caracteristice pentru întreaga istorie a conceptului de ideologie. Astfel, „în epoca lui Na-poleon..., «ideologia» ajunge sa însemne virtual orice credinta de tip repu-blican sau revolutionar, adica orice credinta ostila lui Napoleon însusi.“ 2 Ideologiile sunt, în general, credinte de grup pe care indivizii le asimileaza prin procesele de socializare; multi oameni primesc o ideologie prin identificarea cu un grup social sau prin distantarea fata de acesta. 2. Ele se transforma în argumente: ele sunt menite sa convinga si sa contracareze conceptiile rivale. 3. Ele afecteaza în totalitate unele din valorile majore ale vietii. 4. Ele cuprind programe pentru schimbarea sau conservarea ordinii politice; pentru apararea, reformarea sau abolirea unor institutii social-politice. 5. Ele sunt, în parte, rationalizari ale intereselor de grup — dar nu în mod necesar interesele tuturor grupurilor care le îmbratiseaza. 6. Ele sunt normative, etice, moralizatoare în ton si în continut. 7. Ele sunt, inevitabil, parti ale unui sistem de credinte mai vast si împartasesc proprietatile structurale si stilistice ale acestui sistem. 8. Ele au un corp de documente sacre (Constitutii; Declaratii ale Drepturilor; manifeste; programe) si eroi (parinti fondatori; unifi- catori; salvatori; profeti si întelepti; mari interpreti si autori). 9. Toate ideologiile, ca toate celelalte credinte, implica o teorie a cauzei si a efectului în lume, precum si o teorie despre natura umana (buna sau rea; perfectibila sau nu). În ce priveste raportul ideologiilor cu sistemele de credinte pozitive sau normative, prezente în orice societate, ideologiile ar fi o variabila a acestora. În raport cu viziunile despre lume, ideologiile se caracterizeaza prin caracterul explicit al formularii lor. Dar ele sunt mai închise, mai rezistente la inovatie. 3 Ele sunt promulgate si încarcate cu accente afective, cerând o adeziune completa din partea celor care adera la ele. Ideologiile împartasesc cu „sistemele si curentele de gândire“ (existentialismul, pragmatismul sau idealismul hegelian, de exemplu) caracterul de a fi fundamentate pe constructii intelectuale explicite sau sistematice, însa curentele de gândire nu se bucura de adeziune totala tocmai datorita deschiderilor mai largi fata de inovatie. Sintetizând, ideologiile se disting de alte tipuri de credinte prin pozitia pe care o ocupa în raport cu opt criterii: — caracterul explicit al formularii; — vointa de a se concentra asupra unei credinte pozitive sau normative particulara; — distinctia fata de alte sisteme de credinte trecute sau contemporane; — închiderea sau respingerea inovatiei; — caracterul intolerant al prescriptiilor; — caracterul pasional al promulgarii lor; — exigenta lor privind adeziunea; — asocierea lor cu institutiile menite sa întareasca si realizeze credintele respective.